FOTO Regele Mihai, la 93 de ani

Actualizat:
regele mihai la 93 de ani 05 jpeg

Mâine, şeful Casei Regale din România îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Elveţia. În cinstea monarhului, la Bucureşti şi Sinaia sunt organizate mai multe manifestări jubiliare sub patronajul Principesei Moştenitoare Margareta.

Mâine, şeful Casei Regale din România îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Elveţia. În cinstea monarhului, la Bucureşti şi Sinaia sunt organizate mai multe manifestări jubiliare sub patronajul Principesei Moştenitoare Margareta.

Cu o săptămână înainte ca Regele Mihai să împlinească 93 de ani, Casa Regală a României a dat publicităţii mai multe fotografii recente cu monarhul României.

image

Pozele au fost realizate în Elveţia, la reşedinţa familiei regale şi în împrejurimile acesteia. Regele Mihai apare foarte relaxat, zâmbitor şi bucuros de peisaj.

image

Din fotografii lipseşte Regina Ana care, în ultima perioadă, a fost tot mai discretă cu apariţiile. Pe 25 octombrie, Regele Mihai va împlini 93 de ani. În cinstea monarhului, la Bucureşti şi Sinaia sunt organizate mai multe manifestări jubiliare.

image
image

Ieri, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, a avut loc prezentarea publică a emisiunii filatelice speciale dedicată Regelui Mihai, realizată de Romfilatelia, şi un recital de muzică clasică susţinut de Camerata Regală.

Pe seară, Regele a fost aniversat la Palatul Peleş, ocazie cu care Principesa Moştenitoare Margareta a oferit distinţii regale mai multor personalităţi şi instituţii culturale de referinţă pentru societatea românească. Printre cei decoraţi în Holul de Onoare al castelului s-au numărat Draga Olteanu-Matei, Tamara Buciuceanu-Botez, sofia Vicoveanca şi Maria Ciobanu.

image

Evenimentul a fost urmat de un dineu în Sufrageria de Stat a palatului, cu 24 de invitaţi distinşi.

Mâine, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18.00, a şaptea ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

„Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor artişti beneficiari ai programelor Fundaţiei. Concertul Regal va fi susţinut de pianista Alexandra Dăriescu, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Cu această ocazie, în foaierul Ateneului Român, vor fi organizate standuri de carte regală care vor cuprinde titluri precum «Anul Regelui», «Maşinile Regelui», «Muzica Regelui», «Jubileul Regelui» şi «Lumea Regelui» apărute, în decursul anilor, la Curtea Veche Publishing şi la Editura Polirom“, precizează comunicatul Casei Regale.

Şi tot mâine, pe 25 octombrie, TVR 1 şi TVR+ vor difuza o ediţie specială a emisiunii „Ora Regelui“: un documentar care reface povestea celor 93 de ani furtunoşi şi plini de istorie pe care i-a traversat Regele Mihai.

Antena 3 îl sărbătoreşte pe monarh cu o ediţie specială a emisiunii „Dincolo de ştiri“, care va prezenta un interviu inedit cu familia regală.

image

Iar marţi, pe 28 octombrie, de la ora 17.00, în foaierul Ateneului Român, va fi lansat volumul „Eticheta regală” semnat de Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

„Eticheta regală“ cuprinde capitole precum „Însemnele regale“, „Reguli de etichetă în prezenţa membrilor Familiei Regale“, „Ţinutele adecvate pentru vizitele la Familia Regală“, „Recepţiile tematice“, „Ceremoniile de decorare“, „Dineuri şi dejunuri oficiale“ sau sărbătorile de Paşti şi de Crăciun ale Familiei Regale.

image

„Este esenţial să înţelegem că eticheta nu e un concept perimat sau demodat şi că protocolul, ceremonialul, precăderea nu pot fi ignorate sub pretextul că în secolul XXI nu au ce căuta reglementări „restrictive“, cum sunt cele cerute de protocol. Eticheta este flexibilă şi evoluează constant în raport cu transformările sociale şi politice. Ceea ce contează este să înţelegem că respectarea regulilor protocolare reprezintă oricând o condiţie pentru reuşita evenimentelor private sau a celor oficiale“, mărturiseşte autoarea volumului.

Majestatea Sa este ultimul mareşal al Armatei Române precum şi ultimul şef de stat din perioada celui de-al doilea război mondial rămas în viaţă.



Recente pe Ok! Magazine

Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg