FOTO Vivienne Westwood – Punk Lady

19 octombrie, 2012

Veterana excentrică a modei britanice, mamă a curentului punk şi cea care a adus stilul britanic la rang de dress-code, a tradus nonconformimsul într-un mod de viaţă, dar şi într-o atitudine faţă de lume.

La începutul anilor ’90, o creatoare de modă, într-o rochie transparentă şi fără lenjerie intimă, primea din partea Reginei Elisabeta a II-a „Ordinul Imperiului Britanic“. Undeva, între afrontul suprem adresat Casei Regale şi recunoaşterea serviciilor deosebite aduse modei britanice, se afla Vivienne Westwood, femeia cu părul ca focul, care a generat nu doar un curent vestimentar, ci şi o atitudine aparte.

O vezi mai mereu dimineaţa pe bicicletă, pedalând între casa ei din Clapham şi atelierul ei londonez din Battersea, cu pantofii cu toc aşezaţi în coş. Nu se grăbeşte niciodată, căci îi place să studieze casele, grădinile şi oamenii pe lângă care trece şi care-i dau un tonus bun pentru tot restul zilei. Odată ajunsă la atelier, îşi schimbă încălţările comode cu cele fashion şi se aşează la masa de lucru – un spaţiu permanent încărcat cu tăieturi din reviste, foarfece, markere şi tuburi cu lipici.

De-acolo, din acel mic haos obiectual, se naşte universul vestimentar Westwood, un amestec îndrăzneţ de feminitate, senzualitate, punk şi new wave sau, cum spunea cineva, „un mix de decadenţă, depravare şi demenţă“.

„Ţelul meu este să-i fac pe săraci să arate bogaţi, iar pe bogaţi să arate săraci“, susţine ea, considerând că oamenii au devenit sclavii consumerismului şi că au ajuns să cumpere mai multe haine decât au nevoie. „Le-am spus oamenilor să cumpere mai puţin şi să fie mai atenţi în alegerile lor. I-am sfătuit să nu îşi cumpere nimic de îmbrăcat timp de şase luni. Cred că este bine şi pentru bugetul personal, dar şi pentru mediul înconjurător, plus că aşa dau valoare hainelor, nu le iau doar ca să le arunce mai târziu“, spune ea cu o uşoară mustrare, fiind mai deranjată de look-ul anost al acestora, în general, decât de sumele care se vehiculează în industria modei.

„Eram în autobuz acum câteva zile şi mă uitam la lumea din jurul meu. Nu era nici măcar o persoană care să se facă remarcată! Tinerii nu s-au îmbrăcat niciodata mai prost. Toţi arată la fel, iar singurele persoane care ies în evidenţă sunt femeile de vârsta mea“, a declarat creatoarea de modă, care merge pe 72 de ani. „Dacă mă uit în urmă, pot spune că oamenii se îmbrăcau mult mai bine înainte. Dacă ai fi vazut-o pe Regina Elisabeta, ai fi spus că vine de pe o altă planetă. Era atât de atrăgătoare, datorită atitudinii şi hainelor pe care le purta“, îşi justifică ea revolta.

Şi asta în ciuda faptului că, ani buni, ea n-a putut suferi capetele încoronate: „Când eram în perioada punk, eram interesată de drepturile omului, de aceea am devenit împotriva Casei Regale, pentru că vedeam în Regină un simbol al ipocriziei“.

Astăzi şi-a schimbat, însă, considerabil opinia faţă de instituţia regală a Angliei, mai ales de când Prinţul Charles a înnobilat-o, în 2006. Ba mai mult, anul acesta, Westwood a creat o colecţie specială inspirată de rochiile purtate în trecut de suverana britanică, care, în 2012, a sărbătorit 60 de ani de la urcarea pe tronul Marii Britanii.

Şi tot acum, Westwood duce o viaţă de mică burgheză între pereţii palatului său din Clapham, de la sud de Londra, un ansamblu arhitectonic datând din 1703 şi realizat în stilul Queen Anne, care a aparţinut cândva mamei celebrului navigator James Cook, descoperitorul Australiei.

În tinereţe, nici prin gând nu i-ar fi trecut că ar fi putut ajunge să trăiască într-o astfel de opulenţă, deşi a fost mereu fascinată de grădinile unor astfel de cuiburi de nobili, iar astăzi are propriul colţ de rai, de care se ocupă cu atâta dedicare împreună cu mult mai tânărul său partener de viaţă, Andreas Kronthaler.

„Am fost un copil bun şi o mare cititoare. Ce-mi aduc aminte este că celorlalţi copii nu le păsa de cei aflaţi în suferinţă. Mie mereu mi-a păsat“, spunea Westwood, amintindu-şi de propriile-i origini modeste, când copilărea într-un sătuc din comitatul Derbyshire.

Fiica unui băcan şi al unei ţesătoare în fabrică, Gordon Swire şi Dora Bell, căsătoriţi la două săptămâni de la începerea celui de-al doilea Război Mondial, şi-a trăit primii ani într-o teamă constantă de bombardamente şi faliment.

Intrată la şcoală, Viv şi-a promis că va face tot posibilul să-şi depăşească condiţia şi să nu mai ajungă niciodată în pragul sărăciei. Ca elevă, îi plăcea mult să citească şi să aibă informaţii din cât mai multe domenii, dar n-a fost preferata profesorilor, care se uitau chiorâş la ea când sosea ciudat îmbrăcată, fiind veşnic ţinta ironiilor dascălilor şi a colegilor săi, deopotrivă.

Până la 17 ani, când s-a mutat cu părinţii la Londra, tânără Vivienne Isabel Swire, cum se numea în certificatul de naştere, avea deja un stil vestimentar propriu şi era pusă pe experimente extravagante. Iar Londra n-a făcut decât să-i sporească pofta pentru excentric.

Aşa a ajuns să fie studenta Şcolii de Artă Harrow din cadrul Universităţii Westminster, unde avea să studieze moda şi arta prelucrării argintului. Dar, într-un moment de luciditate, scuturată de idealisme şi de părinţii ei, ceva mai practici, a abandonat cursurile după doar un semestru. „Nu ştiam, la vremea aceea, cum ar putea o fată ca mine, provenită din clasa muncitoare, să ajungă să trăiască din artă“, îşi aminteşte şi acum, cu amărăciune, Westwood.

Aşa că a dat moda pe pedagogie şi, după o scurtă perioadă în care a lucrat ca muncitoare într-o fabrică, s-a angajat ca învăţătoare. Erau anii ’60, plini de avânt şi de emergenţă socială, când şi-a întâlnit primul soţ, pe Derek Westwood, muncitor şi el la fabrica Hoover de maşini de spălat. S-au căsătorit după un an, pe 21 iulie 1962, Vivienne creându-şi singură rochia de mireasă şi bijuteriile, fiind obişnuită să realizeze haine şi podoabe unicat, pe care le vindea în celebrul târg din Porto¬bello. În ’63 a venit pe lume şi copilul lor, Benjamin Westwood, care acum este fotograf de artă erotică.

Spiritul rebel al lui Viv nu rima, însă, cu conservatorismul lui Benjamin, iar întâlnirea cu Malcolm McLaren a fost ca o gură de aer într-o căsnicie care parcă o strângea din toate părţile. „Era foarte atrăgător, ştia tot ce se întâmplă în lume, era la curent cu tot. Eu n-aveam habar de nimic“, îşi amintea Vivienne. A divorţat rapid de Westwood, păstrându-i doar numele, şi a început o relaţie nebună şi pasională cu McLaren, iar doi ani mai târziu, în 1967, a născut singurul lor copil, Joe, care astăzi este fondatorul brandului de lenjerie intimă de lux Agent Provocateur.

McLaren era un mic intelectual provenit dintr-o familie cosmopolită cu origini portugheze şi evreieşti, care avea să devină managerul trupei The Sex Pistols şi care i-a deschis căi nebănuite de creaţie.

La vremea aceea, nu avea nici cea mai mică intenţie de-a deveni designer vestimentar, nici chiar atunci când noul ei partener a deschis un butic pe King’s Road, „Let it rock“, şi când ea a renunţat la catedră pentru a se ocupa de această afacere. „În primii 15 ani, am urât moda. Nu e un domeniu intelectual, iar eu voiam să citesc, nu să fac modă“, mărturisea ea, rememorând perioada în care a schimbat radical designul magazinului, redenumindu-l „Too Fast to Live, Too Young to Die“, marcând astfel schimbarea centrului de interes spre rockeri şi cultura urbană, cu haine din piele, decorate cu fermoare şi lanţuri şi tricouri cu mesaje şi imagini pornografice, toate inspirate din echipamentul cicliştilor şi din hainele prostituatelor.

De aici şi până la a deveni designerul formaţiei The Sex Pistols n-a fost decât un pas. Iar inovaţiile aduse de ea (folosirea în vestimentaţie a unor materiale precum latex, plastic, PVC, ace de siguranţă, lame de ras, lanţuri, ţepi, laolaltă cu coafura voluminoasă şi machiajul extravagant) au dus la apariţia stilului punk.

Cert e că, până în 1983, Viviene şi Malcolm au făcut din micul lor butic un loc care stabilea tendinţele internaţionale. Abia după ce s-a despărţit de McLaren, Westwood a ieşit din umbra acestuia şi a început să-şi creeze, sub propriul nume, un stil personal. Despărţirea, ca şi relaţia, a fost explozivă şi dureroasă, dar a ridicat-o pe „doamna punk“ la un alt nivel.

A experimentat tot ce se putea în modă, de la materiale noi, la tăieturi asimetrice, combinaţii inedite, piese vestimentare realizate din feţe de masă, bucăţi de hârtie prinse de haine afişînd mesaje eco şi prezentări de modă ţinute în hale de carne ori cu rromi defilând pe catwalk. La fel, şi în viaţă, n-a ţinut cont de rigori şi de canoane, dar se declară a fi o femeie fericită alături de cel de-al treilea ei soţ, Andreas Kronthaler (46), un fost student de-ai săi, care a impresionat-o cu schiţele sale. Când s-au căsătorit în secret, în 1992, mireasa trecuse binişor de mijlocul vieţii – avea 52 de ani, iar mirele era un june de numai 27 de ani. Dar după 20 de ani de căsnicie, Westwood a demonstrat lumii că se poate trăi şi în afara regulilor.

În ciuda spiritului ei rebel, „bunicuţa roşcată“, cum o alintă presa britanică, este o adevărată femeie de afaceri. Cele patru linii pe care le deţine (Gold şi Red Label, Anglomania şi linia pentru bărbaţi), precum şi o serie de accesorii şi parfumuri se vând peste tot în lume. Iar în lumea modei e cunoscută drept Punk Lady, o nesecată sursă de inspiraţie pentru mulţi designeri şi o „Chic Savage“, ca singura femeie din grupul celor mai buni şase designeri ai lumii nominalizaţi de John Fairchild, editor la „Women's Wear Daily“.