În Ajunul Crăciunului, Lucian Mîndruţă îşi aduce familia la radio. Ce amintiri are jurnalistul de la Revoluţie
După două turnee care l-au plimbat prin toată România, după nenumărate ture cu bicicleta şi după un maraton al donaţiilor cum rar a mai făcut un singur om, Lucian Mîndruţă petrece Ajunul Crăciunului, în direct, la Digi FM, alături de familia sa.
Vinerea aceasta, în premieră radio, pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, Lucian Mîndruţă va realiza emisiunea alături de soţia sa, Ioana, şi băieţii lor, Matei şi Mihai. Deoarece sărbătoarea Crăciunului este despre familie şi timp petrecut împreună cu cei dragi, Lucian a hotărât ca anul acesta să povestească despre Ajunul Crăciunului şi tradiţiile care se respectă cu sfinţenie, an de an, ajutat de băieţii şi soţia sa.
„Fac emisiune de Crăciun cu familia mea anul acesta. Ca să-i îndemn şi pe ceilalţi să se strângă pe lângă familiile lor, mai ales pentru că mulţi vor fi probabil în drum spre case la ora la care voi face eu emisiune. Apoi şi pentru că mă simt vinovat. Pentru că sunt multe minute, ore, zile din viaţa mea, când am dat jobului ceea ce ar fi trebuit să fie al familiei. Şi atunci am zis să mai aduc şi familia la job. Să încerc să le dau şi lor din timpul meu. Unii dintre ai mei cred că este uşor ce fac eu, adică o parte din familia mea, şi anume copiii. Şi vreau să le arăt că nu este atât de uşor. Vreau să-i pun şi pe ei să vorbească la radio, să vadă cum e, poate atunci o să înţeleagă de ce sunt atât de obosit seara” declară Lucian Mîndruţă, prezentator şi realizator Digi FM. Aşadar, în drum spre casă, în seara de Ajun, de la ora 17:00, Digi FM îşi invită ascultătorii la o ediţie specială cu familia Mîndruţă. Emisiunea va fi transmisă live şi pe pagina de Facebook.
Trările din vremea Revoluţiei îl urmăresc şi astăzi pe Lucian. A trăit momente înfricoşătoare la Universitate, a fugit printre gloanţe, dar e mulţumit că i-a văzut în acţiune pe cei ce ne-au redat libertatea, iar despre puterea lor ar putea povesti o viaţă
“Acum trei decenii, în 21 decembrie, fugeam de la Universitate, din gang în gang, de frica gloanţelor din urmă, dinspre Rosetti.
Fugeam. N-am avut puterea să rămân pâna la capăt acolo, eram şi cu o fată, ştiam că nu mai glumesc băieţii aia... La început au tras în sus cu mitraliera de pe TAB, dar după ce s-a făcut întuneric se mai auzea cate un plici pe care îl ştiam, gloanţe de calibru mai mic, nici eu nu ştiu cui destinate... Mulţimea era ca valurile, împingea spre scutieri, se retragea la focurile de armă, se ridica la loc, iar împingea şi huiduia...
Când trăgeau ne aruncam la pământ (eu mai competent şi mai iute, că făcusem armata, Luana, fata cu care eram, mai delicat), printre ghivecele de flori de beton din faţă de la Inter. Îmi aduc aminte că eram mereu atent să fie un pic de beton între mine şi rândul de scutieri şi TAB-uri.Poate asta m-a salvat. Şi poate şi instinctul de conservare. La un moment dat, nici nu mai ştiu pe la ce oră (venisem de pe la 3-4, imediat ce se spărsese mitingul oficial), am simţit că n-am să mai ajung acasă deloc dacă nu plec.
Culmea, am fost aproape sincron cu încă un moment de ofensivă a militarilor. Plecaţi de la Inter spre TNB, după noi (eram grupuri-grupuri) s-a luat un TAB care facea manevre prin piaţă. A întors pe rondul de la Universitate, în timp ce noi alergam pe lângă Ministerul Agriculturii, cu sentimentul ciudat că cineva, în el, ne are în cătarea mitralierei mari, de 13mm.
Nu ştiu dacă cuiva i-a fost milă de mine în noaptea aia, dar ştiu că zgomotul gloanţelor ne-a urmărit până acasă. Şi toată noaptea am auzit din Pantelimon pâraitul scurt al mitralierelor din centru.
Era pe 21 decembrie 1989. Când am plecat din Piaţă nu erau mai mult de o mie-două de oameni. Din ei, au murit zeci în noaptea aceea. Inclusiv un băiat din blocul Luanei. Dacă cineva vrea să stie cum arată românii adevarăţi, curajosi până la nebunie şi liberi pâna la cer, poate să mă întrebe.Pentru ca eu în noaptea aceea i-am văzut. Şi foarte, foarte rar de atunci”, spune Lucian.
