Incredibila despărţire dintre Crudu şi Costea

Să ne lămurim, în România fotbaliştii sunt decisivi. Un studiu de piaţă poate demonstra oricând că starea de spirit a unei mari părţi a bărbaţilor acestei ţări depinde cursiv de forma lui Cristi Tănase

Să ne lămurim, în România fotbaliştii sunt decisivi. Un studiu de piaţă poate demonstra oricând că starea de spirit a unei mari părţi a bărbaţilor acestei ţări depinde cursiv de forma lui Cristi Tănase. Dodel adică. Sau Dodel „decât”. Mă uitam la entuziasmul din preajma noii legi care pedepseşte violenţa conjugală. E romantică. În realitate lucrurile ţin foarte mult de felul în care-şi face datoria faţă de club, de exemplu Mihai Costea. Numele de scenă al lui fiind Nilă. Vorbesc serios. Fotbaliştii recenţi au aşa ceva. Evoluează sub diferite titulaturi, destul de reprezentative. Şi am convingerea că fotbalul ţării ne reprezintă bine. E cum suntem. Împarte entuziast complexul ţării din care face parte. Nu există să jucăm un meci cu o echipă de orice fel, fără să ne asumăm euforic postura ţării mici. Capacitatea unei ţări cu 20 de milioane de locuitori de a se asuma permanent ca fiind mică e singura chestiune pe care deocamdată cercetătorii britanici nu şi-o explică.

Băiatul acesta care s-a despărţit de duduia aceea, deşi nu pare, costă. Un milion jumate de euro. Pare comic şi probabil e. Becali vrea să-i treacă pe fotbalişti şi printr-un test de inteligenţă înainte ca ei să coste. Legitimă pornirea. Fotbalistul acesta de peste un milion de euro, cu o zi înaintea unui meci, a plecat până la Sibiu. Avea Daniela Crudu o inaugurare de club. A fost invitată să ţină un discurs probabil. Eu n-am convingerea însă că el n-a plecat spre stadion. Şi a ajuns acolo. Se poate să fi plecat spre stadionul Ghencea cu o zi înainte de meci. Că mai e trafic şi până nimereşti, să aibă timp. Iar pe drum s-a luat cu altele şi a ajuns la Sibiu.

Despărţirea dintre oamenii ăştia doi, deşi nu pare importantă, este. La sfârşitul fiecărui weekend, milioane de bărbaţi încep săptămâna sub influenţa stării de nervi lăsate în urmă de forma proastă pe care o traversează Mihăiţă Costea. Raportarea la băieţii ăştia e felul vremurilor de a fi stranii. Îi luăm în serios că alţii n-avem. Adică-i invit pe cei care râdeau de discursurile lui Gică Hagi să-l asculte pe băiatul acesta, dacă mai reuşeşte să se întoarcă de la Sibiu.