INTERVIU Ce fac azi urmaşii marilor actori români: Gloria, fiica lui Vladimir Găitan

Un actor care a tânjit atât de mult după rolul de părinte încât a ajuns să-l joace magistral. Şi o fiică de 33 de ani ce poartă un nume care i-a fost în egală măsură scut şi povară.

Gloria Găitan a ales acelaşi drum în carieră precum celebrul şi talentatul ei tată, absolvind în 2007 UNATC. O alegere care n-a fost tocmai pe placul părintelui ei. Care au fost motivele ne-au spus într-o mai veche discuţie cu OK! Magazine.

Totuşi, odată alegerea făcută, Vladimit Găitan i-a fost alături fiicei. Au şi jucat împreună în spectacolul „Soare pentru doi” la Teatrul de Comedie. Iar acum, pe Gloria o poţi vedea la acelaşi teatru în „Îmblânzirea scorpiei”, un spectacol muzical după William Shakespeare, în regia lui Gelu Colceag.

Din căsnicia cu soţia sa unguroaică, Tünde, Vladimir Găitan mai are un fiu, Alexandru, care a ales, însă, o carieră în domeniul bancar în Anglia, acolo unde şi-a şi întemeiat o familie alături de jumătatea lui de origine chinezo-thailandeză. De la ei, Vladimir are o nepoţică. Cea mică, Gloria şi Alexandru sunt motivele de bucurie care îi alină marelui actor suferinţa bolii cu care se luptă de mai bine de trei decenii, o formă rară de cancer al sângelui. O suferinţă agravată acum şi de pierderea celui mai bun prieten al său, George Stanca. Iată ce povesteau cu ceva timp în urmă Gloria şi Vladimir Găitan, care pe 2 februarie a împlinit 72 de ani...

Foto: OK! Magazine

Aţi fost un tată sever?

Gloria Găitan M-a răsfăţat exagerat de mult. În timp ce mama încerca să deţină controlul, el mă răsfăţa nemăsurat.

Vladimir Găitan Mi-am dorit foarte mult copii. Când am hotărât să facem copii, am avut un necaz foarte mare. Soţia a avut probleme grave de sănătate. Şi-am pierdut şapte copii – şapte sarcini, în diverse etape, chiar şi copil născut. Am fost anchetat de Securitate cum nu doresc duşmanilor. Am trăit un coşmar. Iar când a apărut fiul meu, Alexandru, preţul a fost extraordinar: soţia mea nu s-a mişcat din pat. Mi-am dorit atât de mult copii încât n-am conceput să fiu un tată sever.

A fost atunci exagerat de protectiv? De exemplu, cum a reacţionat când ai venit cu primul băiat acasă?

G.G. A fost mereu foarte înţelegător. Dar nici eu n-am venit cu primul băiat la 16 ani! Am fost cuminte. Şi mai degrabă băieţoasă. Cei mai buni prieteni ai mei erau băieţi. Deci cam tot timpul veneam cu băieţi acasă (râde).

Şi n-ai făcut tu nicio trăsnaie?

G.G. N-am făcut din astea. Doar atunci când am fugit o săptămână de acasă, pentru că m-am supărat pe ei că nu m-au lăasat să fac nu ştiu ce...

Uite, eu n-am fugit niciodată de-acasă.

G.G. Aveam 16 ani şi ne-am certat, cu facultatea.

V.G. Ei, dar ştiam unde eşti. Te-ai dus la o prietenă. Era o scumpă, ca şi Alex. Erau cuminţi. Eu am făcut mai degrabă o nebunie, când am făcut prima casă pe malul mării. Am avut aptitudini de mare constructor, că la un moment dat m-am şi lăsat de actorie, după Revoluţie. Eu i-am adus pe Stela Popescu şi pe Sergiu Nicolaescu la 2 mai şi i-am ajutat să-şi construiască şi ei acolo case. Am fost omul cu ideea, cu terenurile... Una peste alta, am fost animatorul acestei investiţii pe malul mării. Şi în vacanţe, Alexandru şi Gloria plecau cu Puiu Maximilian, care-a fost soţul Stelei, şi înotau kilometri întregi în larg. Prima dată când am auzit am leşinat. Zic: „Cum, punctele alea două mici din zare sunt băiatul meu cu Puiu?” Şi Stela, care scutura o carpetă: „Stai liniştit, dacă e cu Puiu, nu e nicio problemă!” Când l-am văzut m-am bâlbâit. Şi Puiu mi-a replicat dur: „Uite ce, Vladimire: dacă ţi-ai luat casă pe malul mării, copiii tăi trebuie să înoate ca delfinii!” Şi avea dreptate.

Cum e să joci pe aceeaşi scenă cu tatăl tău?

G.G. A, minunat. Ca acasă! Suntem conştienţi că avem atâţia privitori şi sunt emoţii, dar comunicarea e extraordinară. Şi piesa e de-aşa natură... Suntem tot tată şi fiică.

Vă mai gândiţi la vreo colaborare?

V.G. Da, am un text foarte interesant...

G.G. Lasă, că mai vorbim noi (

)

V.G. Suntem superstiţioşi. Dar eu vreau să-ţi mărturisesc că spectacolele cu ea m-au costat enorm, pentru că eu am ţinut mult ca ea să fie foarte bine. Era spectacolul ei, era absolventă. Şi proiectul s-a născut din dorinţa mea de a-i da o şansă, recunosc. Am vrut eu să mă conving dacă copilul meu are ce căuta în această profesie. Şi dacă n-o să-mi aud vorbe că „Sigur, e fata lui Găitan”... Pentru că ea duce această cruce, ca ceilalţi copii de actori. Şi la un moment dat am intrat într-o criză de relaţie la spectacolul ăsta. Şi am zis că-i fac rău. Ştacheta era prea sus şi, decât să-i fac rău, mai bine nu se întâmpă povestea asta. Atunci ne-a ajutat enorm de mult regizoarea Alice Barb. Pentru că acum, copiii ăştia ies din facultate nelucraţi. Habar n-au ce e cu scena asta. Ei fac orice în afară de teatru. Şi în seara premierei, când i-am văzut pe Olga Tudorache, pe Dinică, pe Marin Moraru în primele rânduri, eu am vrut să fug acasă. Mi s-a făcut rău. Tu poţi să înţelegi chestia asta? Că mie, actor la 60 de ani, mi s-a făcut rău?! Şi-am avut un moment de cumpănă şi-am zis: „Ce-o să fie?! Plec acasă. O să zic că mi-e rău. Şi chiar mi-e rău! Ce caut aici? O să mă fac de râs, când în sală sunt zeii ăştia ai mei!”. Asta tremura şi ea, tremuram şi eu. Şi se întâmplă o minune, e o chimie absolut unică, ce se declanşează în momentul în care bate gongul, oricât de rău te-ai simţi...

Ce-ai învăţat de la tatăl tău? Dincolo de meserie...

G.G. M-a învăţat să trag cu puşca la munte (

).

V.G. Am învăţat-o să pescuiască.

G.G. Nu, eu te-am învăţat să pescuieşti (

). Excursiile cu el în Deltă sunt de vis şi au devenit o tradiţie anuală. Dar m-a învăţat în primul rând respectul faţă de oameni şi faţă de mine. Şi apoi am crescut într-o familie foarte frumoasă şi foarte unită, cu foarte multă dragoste şi candoare. Şi cam asta ar fi cea mai mare realizare a mea pe viitor, dacă voi avea o familie aşa cum au avut ei.

De la cine previzionaţi c-o să aveţi mai repede nepoţi?

V.G. De la Gloria. Mai ales că sunt un părinte fără prejudecăţi şi nici nu m-ar interesa neapărat ideea de mariaj. Întotdeauna am fost deschis.

Când ai hotărât, Gloria, că vei urma acelaşi drum ca tatăl tău?

G.G.: Dintotdeauna am ştiut asta.

Dar tatăl tău n-a încercat să te împiedice?

G.G. Ba da, tot timpul.

V.G.: Acum vrea ea să fugă (

).

G.G: Acum vreau eu să mă împiedic (

). Dintotdeauna am vrut să fac asta. Şi el nu prea a fost de acord, dar nu prea a avut de ales.

Dar de ce?

V.G.: Pentru că îi vreau binele şi văd ce se întâmplă. E o crimă ce fac oamenii mari cu generaţia voastră. Pentru că se vând iluzii. S-au inventat zeci de facultăţi de arta actorului. Ies pe bandă rulantă, n-au unde să intre, pentru că teatrele au o limită. Pe vremea mea, noi ieşeam 19 oameni, care eram deja repartizaţi la teatrele din ţară. Şi acum ies 700. Iar teatrele sunt aceleaşi. Şi având această imagine realistă a sistemului, sigur că nu mi-am dorit ca fiica mea să fie muritoare de foame. Nu m-ar deranja dacă Gloria ar face altă profesie. Consider că ce se întâmplă la ora actuală cu artiştii, cu societatea noastră, cu felul în care suntem trataţi, această pauperizare...

Boala asta societăţii noastre e mai grea decât boala cu care vă luptaţi de atât timp?

V.G. Da, aşa o percep. Ca un cancer, care din păcate nu va trece. Cred că n-am fost pregătiţi pt fenomenul deomocraţiei...

Să întreb şi invers: cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat de la Gloria?

V.G. Am învăţat să vă iubesc pe voi, tinerii, mai mult. Pentru că Gloria are o maturitate extraordinară şi de foarte multe ori, în polemicile noastre, în care credeam că sunt deţinătorul adevărului suprem, m-am frânt. Ar trebui să vă ascultăm mai des, să polemizăm mai des cu voi şi să descoperim astfel nişte adevăruri noi. Sunteţi mult mai puternici ca noi. La fel e şi Alexandru, băiatul meu, care trăieşte la Londra, pe care-l iubesc foarte mult şi cu care sunt seri în care stau şi câte-o oră şi jumate pe Skype. Eu cred că guvernanţii ăştia ar trebui să stea mai mult de vorbă cu copiii lor