Interviu cu groparul artiştilor

Acum o lună, la înmormântarea lui Păunescu, cei de la Antena 3 au avut un cadru fabulos. Cei doi copii ai lui privind înmărmuriţi în jos, iar în stânga ecranului groparul Tase. Îşi făcea treaba. Intra din când în când, în timp ce gesticula în sensul meseriei sale. L-am cunoscut acum vreo 3 ani când i-am luat un interviu. Discutasem cu Marius Tucă să-i scriu interviuri pentru Jurnalul Naţional. Conjunctural nu s-au mai legat lucrurile. Am abandonat ideea, dar am rămas cu interviul. Lucrând pentru trustul Adevărul, i

Acum o lună, la înmormântarea lui Păunescu, cei de la Antena 3 au avut un cadru fabulos. Cei doi copii ai lui privind înmărmuriţi în jos, iar în stânga ecranului groparul Tase. Îşi făcea treaba. Intra din când în când, în timp ce gesticula în sensul meseriei sale. L-am cunoscut acum vreo 3 ani când i-am luat un interviu. Discutasem cu Marius Tucă să-i scriu interviuri pentru Jurnalul Naţional. Conjunctural nu s-au mai legat lucrurile. Am abandonat ideea, dar am rămas cu interviul. Lucrând pentru trustul Adevărul, i l-am propus lui Cartianu. I l-am dat şi aşa a rămas. Am făcut sute de interviuri cu vedetele ţării acesteia. Am lucrat de la revista Apropo până la Story şi Confidenţial. Este cel mai bun interviu al meu. Paradoxal e faptul că nu l-am publicat nicăieri. Şi paradoxal e că vedetele pe care le-am cunoscut în interviuri nu s-au ridicat la nivelul groparului lor. L-am văzut pe Tase la înmormântarea lui Adrian Păunescu şi am hotărât să-l public aici. A trecut exact o lună.

Cum ai ajuns la meseria asta?

La vârsta de 18 ani, m-am căsătorit şi au venit greutăţile. Trebuia să mă angajez undeva şi, printr-un prieten, am început meseria asta.

M-a sfătuit cineva să vin mai de dimineaţă. Se zice despre gropari că după ora 13 îi găseşti beţi.

La alte cimitire aşa este. Că după înmormântare lumea mai lasă câte ceva. Aici însă trebuie să meargă totul strună. Nu prea ai cum. Avem corp de control. Mai vine, îţi mai pune fiola, înţelegi?! Dacă te îmbeţi vine lumea cu mortul şi trebuie să-i fi terminat groapa. Sunt probleme.

Să nu-l scapi.

Da… şi asta.

S-a mai întâmplat, deci.

Da. Unui coleg, o dată. Era ploaie afară şi a alunecat. S-a surpat pământul şi-a căzut. Da’ nu prea se întâmplă la noi aşa ceva. Dar mai vin cu sicrie “de afară”. Cum sunt în America. Din astea mai mari. Din Germania. Nu au loc în cavourile de la noi. Trebuie să spargem.

Da’ până la urmă e bine să fie sicriul mai scump? Adică se mai întâmplă să privească cineva în drum spre groapă şi să tragă concluzia că e sicriul mişto?

Nu. Tot acolo ajunge. Da’ cei care au bani zice că pentru ei contează. Zice că a muncit, că a făcut, că nu ştiu ce. Un om de rând nu-şi permite să dea 5.000 de euro pe un sicriu. Tot acolo ajung toţi. Dumnezeu ştie ce se întâmplă după aia.

Crezi în Dumnezeu?

Cred.

De ce crezi?

Cred, pentru că sunt sănătos, am o familie frumoasă… mă rog pentru alţii…

Meseria asta te confruntă în fiecare zi cu finalul. Nu ţi se pare tristă?

De când fac meseria asta să ştii că n-am avut niciun vis urât. Să-mi vină în vis cei pe care-i îngrop sau mai ştiu eu ce. Niciodată, dar am o stare proastă pentru că văd băieţi tineri care moare în accidente, care mor de leucemie şi tot felul. Se întâmplă foarte repede. În 2 săptămâni îi curăţă. Noi mai întrebăm ce-a păţit. Îmi rămân pe conştiinţă.

Trec în drum spre casă în fiecare zi pe lângă o biserică cu un cimitir şi trag concluzia că mi-a mai trecut o zi. La tine concluzia e mai concretă.

Aşa este. Tuturor ne e frică de moarte, nu?

Dacă ai crede în Dumnezeu nu ţi-ar mai fi.

Una e să crezi în Dumnezeu, alta e să-ţi fie frică de moarte. Numai când te gândeşti că nu mai eşti, când simţi libertatea. Tot. Pleci în vacanţă cu familia. Viaţa e frumoasă.

Deci şi viaţa de gropar e frumoasă.

Da. Suntem oameni între oameni. Pe noi lumea ne înjoseşte. Sunt şi oameni care ne apreciază meseria.

Când ai înmormântat pe cineva ultima oară?

Săptămâna trecută. Era un om în vârstă. În ultimul timp n-am mai avut înmormântări de tineri. Au avut colegii mei. Un băiat. Avea 30 de ani. A murit de leucemie. Avea nunta în octombrie şi din momentul în care a aflat de boală, a murit în 2 luni. Stai aşa şi te gândeşti cum e să afli că peste 2 luni mori. Nu e uşor să lucrezi cu morţii.

Cam câţi oameni sunt înmormântaţi aici pe săptămână?

Pe săptămână poate să fie şi 20, şi 3, şi 5. Depinde cum le vine rândul. În medie vine cam 10, 12 oameni pe săptămână.

Pe aleea actorilor ai participat la vreo înmormântare?

Da. Am fost şi la Florian Pittiş şi la… la mai mulţi am participat.

Ai avut emoţii?

Sincer, pentru mine e trist că nu i-am cunoscut în viaţă şi i-am cunoscut când i-am dus acolo. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc în viaţă.

Să mai treacă oamenii şi cât sunt în viaţă pe aici.

Da. Am cunoscut multă lume. Familia Păunescu a fost pe-aici. Bobi Păunescu, care a fost acţionar la Steaua. Îi ştiţi? Au avut şi ei decedaţi. Şi domnul Cataramă. Şi mai mulţi. Şi am ajuns să-i cunosc personal. Că vin cu tine să le faci treaba.

Cu Cataramă te cunoşti acum? Adică dacă vă întâlniţi pe stradă vă salutaţi?

Deci sincer am participat la înmormântarea naşului lui. Cred că din vedere mă ştie, da’ nu după nume.

Mie acum mi se pare totuşi o meserie nobilă. Stai şi te gândeşti că l-ai dus pe ultimul drum pe Florian Pittiş, de pildă.

Da. Este. Vă daţi seama. Ultimele minute. Ultimele clipe. E ceva care îţi rămâne în cap. Îţi rămâne amintire. Şi pe Adrian Pintea, pe Şerban Georgescu, fostul soţ al lui Mădălina Manole…

Acolo am văzut la televizor că nu prea v-a ieşit.

Da. N-a intrat sicriul. Acolo s-a ocupat domnul Bebe Ivanovici, fostul preşedinte de la PSD Ilfov, că-i era naş. A vorbit cu nu ştiu cine şi că rezolvă problema. Când am dus mortul la groapă n-a intrat, a căzut vina pe noi. Eu i-am spus. Că ştiu sicriele care vine de afară. Că nu încap. Astea ajung şi la 5.000 de euro. Sicrie Versace.

Versace?

Da. Are modele d-alea…

Bun. Care dintre înmormântări te-a impresionat mai tare?

Eu îţi spun sincer. Sunt un om cu frică de Dumnezeu. Pentru mine aici toată lumea este egală. Înţelegi? Ştii cum e cu moartea? Moartea e cel mai urât lucru. Tocmai pentru că ştii că nu poţi s-o eviţi.

Poate moartea e întâlnirea ta cu Dumnezeu. Ce e urât în asta?

Dacă am şti că e aşa…

Păi crezi sau nu crezi?

Păi cred în Dumnezeu. Da’ mi-ar fi plăcut să fie viaţă veşnică.

Gândeşte-te că sunt oameni care vând cartele la metrou. Sau citesc contoare. Asta e meseria lor. Da’ cum ar fi să vândă cartele vreo 200 de ani în fiecare zi?

Şi care e problema? Asta e meseria lor.

Poate tocmai perspectiva finalului ne place. Ar fi urât fără final. Ar fi un meci de fotbal jucat întruna.

Eu ştiu ce să zic… că nu ştiu ce să mai zic. E o întrebare mai aşa, mai... Moartea e ceva urât. Şi eu n-aş mai fi de acord cu deshumările. Odată îngropat, omul trebuie lăsat acolo. Locuri pentru cimitire ar fi. Uite acum s-a deschis un cimitir, Domneşti Vest.

Şi Oana Zăvoranu are cimitir.

Eu am lucrat la un cimitir vecin cu al dumneaei. Din aşa ceva se câştigă. E o afacere bună, pentru că lumea moare.

Practic nu poate să-ţi moară afacerea.

Din asta o să se câştige în continuare foarte mult.

Cât vrei să mai faci meseria asta?

Până ies la pensie. Dacă oi fi sănătos şi ajung până acolo.