Interviu Dana Nălbaru: „Dacă unii simt nevoia să fie hateri, nu e treaba mea!"

Dana revine în atenţia noastră pentru a ne vorbi despre căsnicia sa cu Dragoş Bucur, despre proiectele sale în muzică şi campania sa, „Redescoperă iubirea“.

Pe Dana Nălbaru (42) cea din perioada de glorie Hi-Q o ştiam doar de la televizor. Pe Dana cea de acum, care a trecut printr-un profund proces de reconstrucţie, am avut bucuria s-o privesc direct în ochii ei mari albaştri şi să înţeleg mai multe. Nu doar despre campania ei, „Redescoperă iubirea“, ci şi despre viaţa unui om care a renunţat de bunăvoie la succes pentru ceva mult mai preţios, ceea ce ea numeşte succesul personal. Adică familia pe care şi-a întemeiat-o cu actorul Dragoş Bucur, împreună cu care are trei copii: pe Sofia (12), o fiică adoptată pe nume Roxana (7) şi un fiu, Kadri (4).  Cum s-a născut ideea acestei campanii, „Redescoperă iubirea“, pe care ai lansat-o toamna trecută şi o continui acum? Dana În ultimii ani eu n-am mai avut aşa o activitate publică intensă, deşi am făcut o grămadă de lucruri, dar am stat mai ascunsă. Comunicarea în mass-media a fost foarte redusă. Dar cei care mă urmăreau în mediul online ştiau ce fac: proiecte pentru copii, mici proiecte muzicale pentru mine. Aşa au început să-mi scrie din ce în ce mai mulţi oameni legat de echilibrul emoţional pe care vor să şi-l descopere. În urma acestor mesaje şi analizând anumite lucruri care se întâmplă în societatea noastră, mi-am dat seama că există un dezechilibru emoţional puternic în cazul multor oameni cu vârste de la 27-30 în sus. Şi vorbind cu Monica, prietena mea, m-am gândit că aş putea să ajut mai mulţi oameni prin exemplul personal, că pot să le vorbesc altora despre cum m-am redescoperit eu. Etapa de acum a campaniei vorbeşte despre suferinţa la 40 de ani. Da, dar este doar unul dintre cele 4 momente din cadrul acestui set de cântece, compuse pentru campanie. Viaţa o văd având patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna, iarna. Copilăria, adolescenţa, maturitatea şi bătrâneţea. Eu am început în ordine inversă. Pentru că bătrâneţea mi se pare cea mai grea perioadă de dus. Şi am ajuns la cea de-a doua piesă, cea dedicată celor de vârstă adultă, 35-40 plus, când oamenii analizează toate lucrurile prin care au trecut, o vârstă la care iei lucrurile cu adevărat în serios. Pentru tine cum a fost pragul ăsta al vârstei de 40 de ani? Eu personal nu am trecut printr-o traumă. Pentru că reconstrucţia mea a început în urmă cu mulţi ani, prin nişte suferinţe prin care am trecut. Aceste etape m-au ajutat să nu trec printr-o dramă la vârsta asta. Dar văd în jurul meu oameni care trec prin tot felul de probleme şi îi înţeleg. Şi cumva, având eu însămi 40 de ani, empatizez cu cei de vârsta mea. Şi cum priveşti bătrâneţea, ţi-e teamă de ea? Mă gândesc la bătrâneţe ca la o etapă din viaţă care aş vrea să se întâmple frumos. Mi-ar plăcea să fiu o bătrână înconjurată de oameni foarte veseli, de-asta încerc să păstrez lângă mine oamenii care sunt foarte pozitivi şi optimişti. Şi aş vrea ca bătrâneţea să fie la fel, să mă pot bucura de fiecare zi. Chiar dacă vor apărea problemele specifice vârstei.

Începusem deja reconstrucţia, dar relaţia cu Dragoş m-a ajutat foarte mult. Şi regăsirea sinelui meu a început odată cu copiii, atunci când s-a născut Sofia şi am devenit mai responsabilă... Anii au trecut, am început să privesc altfel viaţa şi să mă raportez altfel la cei din jurul meu. Deci reala reconstrucţie atunci a început, când am devenit mamă.

Nu, eu m-am iubit foarte puţin şi asta a fost o greşeală. Dacă nu te iubeşti pe tine, nu ai cum să dai din preaplinul tău celorlalţi. Cred că doar având iubire faţă de tine, respectându-te, având încredere în tine, atunci poţi să oferi iubire şi celorlalţi.

Nu. Eu nu m-am retras niciodată cu adevărat din viaţa publică. Deşi în mentalul oamenilor, pentru că nu am mai apărut la TV,  s-a înţeles că am dispărut. Dar eu am făcut tot timpul lucruri. Am avut proiecte muzicale. E adevărat, nu le-am mai promovat la TV, dar cei care mă urmăreau ştiau tot ce fac. Am avut proiecte pentru copii. Deci cumva, eu nu mi-am mai încetat activitatea, doar că nu am mai apărut pe sticlă. Nu am mai acordat  interviuri. Nu am mai fost pe prima pagină a revistelor. A fost o alegere datorită faptului că toate aceste lucruri îmi mâncau din timpul pe care am vrut să-l dedic copiilor mei. Eu am trăit epoca de glorie la tinereţe şi mi-a fost foarte bine.

Nu, eu nu am avut niciodată structura asta. Şi nu am fost niciodată un om pentru care succesul să fie absolut necesar.

Da. Pentru mine succesul personal e mult mai important. Adică felul în care mă raportez eu la mine şi la ceilalţi, decât ceea ce reprezintă succesul la public. Când ai succes la public, oamenii au aşteptări de la tine şi, dacă vrei să rămâi numărul unu, trebuie să satisfaci acele nevoi. Iar de multe ori, nevoile pe care ceilalţi le au nu se confundă cu nevoile tale, ci sunt cu totul altele. Şi aici intervine cumva dezechilibrul. Şi balanţa poate să încline în partea cealaltă, nu înspre nevoile tale, şi astfel să producă o ruptură sufletească. Pentru mine s-a întâmplat lucrul ăsta, fiindcă eu nu mi-am dorit neapărat să am succes. Viaţa a fost foarte bună cu mine şi mi-a oferit lucruri foarte frumoase, însă succesul n-a fost o nevoie. Şi în momentul în care am fost copleşită de cererea celorlalţi s-a produs în mine o ruptură emoţională.

Noi am luat deciziile privind educaţia copiilor noştri în funcţie de nevoile lor. De exemplu, Roxana merge la şcoală şi îi prinde foarte bine sistemul tradiţional. Pobabil şi Kadri va merge, pentru că el are nevoie de un alt tip de educaţie. În cazul Sofiei, a fost o decizie luată de comun acord cu ea şi în funcţie de nevoile ei. Şi merge foarte bine. Am ţinut cont de nevoile copiilor noştri.

Da, noi ne-am dorit la modul real să salvăm viaţa cuiva. Eu eram implicată şi mă implic în continuare în tot felul de activităţi umanitare. Nu fac mare tam-tam din asta, dar mă implic atât cât pot. Însă, la un moment dat, mi-am dat seama că, totuşi, nu ies din zona mea de confort. Atunci am simţit că vreau să merg mai departe, că nu e o implicare suficientă în a schimba cu adevărat viaţa cuiva. Mi-am dorit asta pentru că viaţa a fost extrem de bună cu mine. Eu am trecut prin tot felul de greutăţi de-a lungul vieţii, dar pe lângă asta, viaţa mi-a dat înapoi extraordinar de multe. Şi atunci am simţit că vreau să dau cuiva, la modul real, ceva înapoi. Aşa a apărut ideea adopţiei, pentru că atunci când adopţi un copil, schimbi real viaţa lui. E clar că Roxana ar fi avut o cu totul altă viaţă dacă noi nu am fi adoptat-o. Am vorbit cu Dragoş, care a rezonat la această idee. Când am încheiat procesul de adopţie, puteam aştepta să ni se genereze un copil, dar noi am ales să ne ducem la lista copiilor greu adoptabili şi să găsim o fetiţă pe care nu o vrea nimeni. Nu suntem singurii oameni. Sunt o grămadă de oameni care fac lucruri mult mai frumoase decât noi.

Da, am trecut şi eu prin etapa asta. Mi-am dat seama că există o metodă extrem de simplă: să nu citeşti comentariile. Şi asta nu pentru că nu accept comentariile negative sau pentru că aş avea eu cultul Dana Nălbaru, ci pentru că îmi face rău. Una dintre metodele prin care pot să-mi păstrez echilibrul emoţional este să nu-mi hrănesc absolut deloc viaţa cu lucruri negative. Eu când fac un lucru, de exemplu retragerea Sofiei de la şcoală, adopţia Roxanei sau orice altă decizie, nu fac asta pentru ceilalţi. Eu fac lucrurile pentru că aşa consider că e bine şi nu cer părerea nimănui. Dacă postez un anumit lucru pe reţelele de socializare fac asta din bună credinţă, pentru că poate cineva rezonează cu ceea ce eu am făcut, poate se simte inspirat şi-l ajută în vreun fel. Dacă unii simt nevoia să fie hateri până în cel mai grav mod posibil nu e treaba mea, pentru că eu nu cer părerea nimănui. Aşa mi-am dat seama că nu trebuie să stau să citesc mesajele negative care îmi fac rău. Şi pur şi simplu le dau delete. Nu mă interesează.

Da. Asta cu rulota a apărut încă de când ne-am cunoscut. Dragoş şi-a dorit foarte mult asta, dar am amânat ani de zile. Noi suntem de 15 ani împreună şi ani de zile am tot zis: „Hai să luăm o rulotă şi să plecăm“. Dar mereu apărea altceva, ne implicam în altceva... Într-o zi am zis: „Dar de ce nu facem, de fapt, ce vrem să facem? Hai să luăm rulota!“. În viaţă cred că-i foarte simplu să faci ce vrei. E vorba doar de asumarea lucrurilor pe care vrei să le faci. Desigur,  mereu câştigi pe de-o parte şi pierzi ceva pe de alta. Faptul că ne-am luat o rulotă şi călătorim cu ea înseamnă că nu mai putem lucra atât de mult. Nemailucrând atât de mult, nu mai câştigăm atâţia bani. Dar dacă ţii cont de nevoile tale şi îţi asumi alegerile, în final câştigi.

Până acum, am avut comunicare pe absolut toate planurile. E adevărat că nu suntem legaţi ombilical şi facem şi lucruri independent unul de celălalt, dar lucrurile importante le discutăm întotdeauna. Nu luăm decizii fără să ţinem cont de celălalt.

Da, dar în proiectul ăsta nu am lucrat neapărat pentru că aşa am vrut, ci pentru că aşa a fost mai la îndemână. Dragoş are o casă de producţie, e producător, era foarte simplu să adune echipă, tot necesarul pentru filmare îl aveam la îndemână. De ce m-aş fi dus în altă parte?! Deci cam aşa e treaba asta: ţine şi de economia de bani, dar şi de comunicarea cu cel cu care lucrezi. Aşadar cumva colaborarea a venit firesc. Scenariul l-am făcut împreună pentru ambele clipuri realizate până acum, iar el s-a ocupat de regie. Omul de lângă tine înţelege mult mai bine ceea ce vrei, decât un om care nu te cunoaşte şi căruia trebuie să stai să-i explici nevoile tale.

Ba da, am avut tentaţia. Am şi jucat cu Dragoş acum 15 ani. Dar mi-am dat seama că actoria pur şi simplu nu este pentru mine, nu mă văd făcând asta.

Nu mă simt confortabil. Eu sunt extrem de critică cu mine. Nu îmi place să mă văd filmată. Nu mă uit de două ori. Nici când aveam emisiuni la televizor nu făceam asta. Am o excesivitate de stricteţe cu propria persoană.

Cu copiii sunt relaxată.

Nu, şi copiii mei sunt super-relaxaţi. Ba chiar de câte ori mă duc la părinţii mei, care mă cunosc, şi îmi zic: „Măi, dar nu-i lăsa chiar aşa... Mai spune-le că nu au voie să facă asta!“. Evident că vreau să înveţe să respecte oamenii din jur, de exemplu, dar nu sunt genul care să le facă program strict.

Sofia îşi doreşte să fie scenaristă, ea scrie un scenariu acum cu Dragoş, care e aproape gata. Au lucrat cot la cot, sunt foarte mândră de ea că a făcut faţă şi e aproape gata cu scenariul unui serial. E un proiect destul de mare. Mai multe nu pot spune, îl voi lăsa pe el când va fi momentul. Roxana, pe de altă parte, dansează, iar Kadri vrea să devină om de ştiinţă. Copiii mei sunt foarte diferiţi unul de altul.

Intenţionăm să organizăm un turneu în toată ţara, cu nişte conferinţe împreună cu o echipă de psihologi, alături de care să discutăm despre echilibrul emoţional. Voi povesti şi eu nişte lucruri prin care am trecut. Vom lansa la sfârşitul lui noiembrie şi o carte pentru copii şi un CD cu cântece de iarnă. Aceste poveşti  şi cântece sunt făcute de mult timp, dar am tot amânat până acum să le lansez. Vom lansa următoarele două cântece din campanie, cele dedicate adolescenţei şi copilăriei. Avem în proiect şi o emisiune online, care ţine tot de campania „Redescoperă iubirea“. Vreau să fac până la sfârşitul anului foarte multe. Să reîncep să cânt pentru prietenii mei şi pentru mine, dar doar aşa, în cadre foarte restrânse, pentru că mi-e dor de lucrul ăsta.

Nu, nu mai vreau pe scene mari. Dar mi-e dor să cânt.

Foto: Sorin Stana; stilist Madena; vestimentaţie Cos, Zara; make-up Laura Perian; hair style Andreea Venera Ciurea/ Gett ’s Artistic Team. Mulţumim pentru sprijin Atelier Florens, strada Paris nr. 13, Bucureşti (www.atelierflorens.ro)