Ipocrizia din Ziua Naţională

Cel mai bine ne caracterizează ipocrizia. Ne lamentăm o zi întreagă cum nu ne promovăm valorile, după care a doua zi iar îi zbârnâie telefonul lui Drăguşanu, în ideea că să avem ce titluri să punem în ziare. E fermecător să vorbeşti la televizor despre adevăratele valori. Simona Gherghe mi se pare superbă în povestea asta. Cu câteva luni înainte să devină o celebră prezentatoare, era o celebră ştiristă. Era

Cel mai bine ne caracterizează ipocrizia. Ne lamentăm o zi întreagă cum nu ne promovăm valorile, după care a doua zi iar îi zbârnâie telefonul lui Drăguşanu, în ideea că să avem ce titluri să punem în ziare. E fermecător să vorbeşti la televizor despre adevăratele valori. Simona Gherghe mi se pare superbă în povestea asta. Cu câteva luni înainte să devină o celebră prezentatoare, era o celebră ştiristă. Era moralizatoare. Din postura asta a dat un interviu în care punea o întrebare retorică: “Eu ştiu că răul atrage, dar unde e decenţa?!”.

Ieri, în cadrul emisiunii ei, deasupra titlului “Trăiască România Ta!”, dansau şi cântau maneliştii ca-n zilele bune. Superb, nu?! Principala preocupare publică a românilor e ce spun alţii. Logica scapă de sub control când italienii şi francezii ne fac ţigani. Reacţionăm. Suntem nervoşi. Da până la 10, când începe telenovela “State de România”. Precuparea noastră despre ce spun alţii e la fel de tâmpă ca şi a mea, dacă m-aş apuca să opresc oameni pe stradă să-i conving ce bine e la mine acasă. Că am o soţie frumoasă. Camere frumoase. Cutare. Pe francezi şi italieni îi interesează părerea mea despre ţara lor tot atât de mult cât l-a interesat pe preşedinte ziua ţării sale. Dar nu asta contează în viaţă. Contează faptul că e tot mai discutată teoria lui Andrei Pleşu despre mândria de a fi român.

Mircea Badea povestea şi el că nu poţi fi mândru de posturi pentru care nu ai niciun merit. Andrei Pleşu zicea că românii devin mândri de vecinătatea lor cu Ilie Năstase. Românul resimte fiecare lovitură a rachetei ca pe un alibi al propriei competenţe. Pe sistemul “bă, suntem tari!”. Uite-l pe-al nostru ce talentat e! Dar contează şi reciproca. Nu pot fi ruşinat că m-am născut mai aproape de Nicolae Guţă decât de Leonard Cohen. Sunt de acord. Dar există nişte caracteristici comune ale oamenilor născuţi într-un spaţiu. Te naşti în cateva predecizii. De care profiţi sau cu care negociezi. Noi suntem români doar când ai noştri câştigă. Altfel nu ni-i asumăm. Teoria lui Andrei Pleşu şi a lui Mircea Badea exclude o realitate. Genele. Suedezii sunt blonzi. Italienii sunt bruneţi. Nemţii sunt plictisitori. Englezoaiecele sunt urâte. Sunt caracteristici comune oamenilor care se nasc într-un spaţiu.

Religia creştină spune că preiei din păcatele predecesorilor tăi. Bă, nu-i bine. Ce vină am eu? Aceeaşi pe care o ai când, genetic, semeni şi în sens pozitiv cu predecesorii tăi. E o chestiune tehnică. Preiei şi activul, şi pasivul. Şi cred că e un echilibru. Nu există nedreptate în predecizii. Există incapacitatea de a le înţelege. Tocmai pentru că sunt născut la egală distanţă de Nicolae Guţă şi de Andrei Pleşu. Deci cred în mândria de a fi român. Şi în incapacitatea de a înţelege care sunt predeciziile fericite, care le echilibrează pe cele nefericite.