Juliette Binoche şi Javier Bardem, câştigători la Cannes

24 mai, 2010

Cea de-a 63-a ediţie a festivalului internaţional de film de pe Riviera franceză şi-a desemnat aseară câştigătorii. Actriţa franceză Juliette Binoche a obţinut trofeul pentru cea mai bună interpretare feminină, în vreme ce spaniolul Javier Bardem a împărţit premiul pentru cel mai bun actor cu Elio Germano. Bardem a dedicat trofeul mamei sale, Pilar, prezentă la ceremonie, fratelui Carlos şi surorii Monica, dar mai ales lui Penélope Cruz. “Pentru prietena şi dragostea mea, Penélope. Îţi datorez atât de mult. Te iubesc”, au fost cuvintele actorului, care au adus lacrimi în ochii lui Penélope. Mult râvnitul Palme D´Or i-a revenit regizorului thailandez cu un nume atât de greu de pronunţat (şi de scris), Apichatpong Weerasethakul, încât toţi colegii îi spun, mai simplu, “Joe”. Victoria thailandezului de care nimeni nu a auzit până acum a fost o surpriză.

Cea de-a 63-a ediţie a festivalului internaţional de film de pe Riviera franceză şi-a desemnat aseară câştigătorii. Actriţa franceză Juliette Binoche a obţinut trofeul pentru cea mai bună interpretare feminină, în vreme ce spaniolul Javier Bardem a împărţit premiul pentru cel mai bun actor cu Elio Germano.

Bardem a dedicat trofeul mamei sale, Pilar, prezentă la ceremonie, fratelui Carlos şi surorii Monica, dar mai ales lui Penélope Cruz. “Pentru prietena şi dragostea mea, Penélope. Îţi datorez atât de mult. Te iubesc”, au fost cuvintele actorului, care au adus lacrimi în ochii lui Penélope. Mult râvnitul Palme D´Or i-a revenit regizorului thailandez cu un nume atât de greu de pronunţat (şi de scris), Apichatpong Weerasethakul, încât toţi colegii îi spun, mai simplu, “Joe”. Victoria thailandezului de care nimeni nu a auzit până acum a fost o surpriză. Asta cu atât mai mult cu cât filmul său, “Lung Boonmee Raluek Chat” (“Unchiul Boonmee, cel care îşi aminteşte de vieţile anterioare”), a concurat cu peliculele unor nume cu rezonanţă în cinematografia internaţională, precum Alejandro González Iñárritu şi Mike Leigh.

De cealaltă parte, succesul înregistrat de Juliette Binoche a fost comentat de unii critici, care au preferat-o pe contracandidata sa, Lesley Manville, interpreta din pelicula lui Mike Leigh, „Another Year”. Binoche a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă cu rolul din „Copie Conforme”, al iranianului Abbas Kiarostami – film care nu a fost foarte bine primit, fiind considerat de mulţi plicticos şi prea teatral. Binoche interpretează aici rolul proprietarei unei galerii de artă, care pretinde că este căsătorită, încercând să seducă un scriitor britanic aflat în turneul de promovare al cărţii sale, care dă şi titlul filmului.

Este primul proiect pe care Kiarostami îl face în afara Iranului, regizorul deplasându-se până în Toscana pentru a o filma pe Juliette. De altfel, „Copie Conforme” arată întocmai ca un film făcut special pentru ea. De menţionat că franţuzoaica s-a lăsat fotografiată în acest an de Brigitte Lacombe pentru afişul oficial al festivalului – şi iată că acest lucru i-a purtat noroc. Mai mult, la gala premiilor César, prezentatorii Valérie Lemercier şi Gad Elmaleh au prevestit în timpul unui scheci că actriţa va fi una dintre vedetele ediţiei din 2010 a Festivalului de la Cannes.

Pentru interpretare masculină, juriul, prezidat de regizorul Tim Burton, a hotărât să împartă la egalitate trofeul între Javier Bardem (pentru performanţa sa din drama “Biutiful”, a lui Iñárritu) şi Elio Germano (care joacă în pelicula “Our Life”, a lui Daniele Luchetti). “Îi mulţumesc juriului pentru acest premiu minunat. Este o recunoaştere a muncii mele, care n-ar fi existat fără filmul extraordinar pe care l-a făcut Alejandro Iñárritu”, a spus Bardem, care interpretează remarcabil rolul unui tată bolnav de cancer, în pelicula “Biutiful”. Din juriul festivalului au făcut parte şi actorii Kate Beckinsale şi Benicio Del Toro.

Deşi criticii au primit foarte bine filmele româneşti de la Cannes, regizorii noştri nu au mai obţinut nici un premiu în cadrul competiţiei, la această ediţie a festivalului. Singurul roman premiat (vineri seară, în afara competiţiei) a fost Ionuţ Piţurescu, pentru scurtmetrajul “Căutare”, la secţiunea Quinzainne des Realizateurs. Ţara noastră a fost reprezentată la secţiunea Un Certain Regard de Radu Muntean, cu filmul „Marţi, dupa Crăciun”, şi de Cristi Puiu, cu „Aurora”.

Lista completă a câştigătorilor festivalului

FILME AFLATE ÎN COMPETIŢIE

– “Lung Boonmee Raluek Chat” (Thailanda, Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania), regia Apichatpong Weerasethakul

– “Des hommes et des dieux” (Franţa), regia Xavier Beauvois

- Mathieu Amalric, pentru “Tournée” (Franţa)

– “Poetry” (Coreea de sud), regia Lee Chang-don

- Juliette Binoche, pentru rolul din “Copie Conforme" (Franţa, Italia), regizat de Abbas Kiarostami

- ex-aequo actorilor Javier Bardem, pentru rolul din “Biutiful” (Spania, Mexic), regia Alejandro Gonzales Iñárritu, şi Elio Germano, pentru rolul din “La nostra vita” (Italia, Franţa), regia Daniele Luchetti

– “Un homme qui crie” (Ciad, Franţa, Belgia), regia Mahmat-Saleh Haroun

– “Chienne d'histoire” (Franţa), regia Serge Avedikia

Menţiune specială (pentru scurtmetraj) – “Micky Bader” (Suedia, Danemarca), regia Frida Kempff

PREMII ÎN AFARA COMPETIŢIEI

Premiul UN CERTAIN REGARD – “Ha ha ha” (Coreea de sud), regia Hong Sang-soo

Premiul Juriului UN CERTAIN REGARD – “Octubre” (Peru, Venezuela, Spania), regizat de Daniel şi Diego Vega.

Premiul pentru UN CERTAIN REGARD pentru cea mai bună actriţă - Victoria Raposo, Eva Bianco şi Adela Sanchez, pentru rolurile din “Los Labios”

Premiul CAMERA D'OR – “Ano Bisexto” (Mexic), regia Michael Rowe

Premiul CINEFONDATION – “Taulukauppiaat”/ “The painting sellers” (Finlanda) regia Juho Kuosmanen

Premiul FIPRESCI pentru secţiunea principală a festivalului – “Tournée” (Franţa), regia Mathieu Amalric

Premiul FIPRESCI pentru secţiunea Un Certain Regard – “Pal Adrienn” (Ungaria, Olanda, Austria, Franţa), regia Agnes Kiksis

Premiul FIPRESCI pentru secţiunea Quinzaine des Realisateurs – “Todos vos sodes capitans” (Maroc, Spania), regia Olivier Laxe

Premiul Juriului Ecumenic – “Des hommes et des dieux” (Franţa), regia Xavier Beauvois

Menţiuni speciale ale juriului Ecumenic – “Another year” (Marea Britanie), regia de Mike Leigh, şi “Poetry” (Coreea de sud), regia de Lee Chang-dong

Premiul Semaine de la Critique – “Armadillo” (Danemarca), regia Janus Metz

Premiul SACD (Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques) al Semaine de la Critique – “Bi, Dung So!” (Vietnam), regia Phan Dang Di

Premiul ACID (Association du Cinéma Indépendant pour sa Diffusion) Support Award al Semaine de la Critique – “Bi, Dung So!” (Vietnam), regia Phan Dang Di

Premiul Canal + pentru cel mai bun scurt metraj al Semaine de la Critique – “Berik”, regia Daniel Joseph Borgman

Premiul Découverte Kodak pentru cel mai bun scurtmetraj al Semaine de la Critique – “Deeper Than Yesterday”, regia Ariel Kleiman

Premiul Art Cinema Award al Quinzaine des realizateurs – “Lily Sometimes” (Franţa), regia Fabienne Berthaud

Premiul SACD al Quinzaine des realizateurs – “Illegal” (Belgia, Luxemburg, Franţa), regia Olivier Masset-Depasse

Premiul Label Europa Cinemas al Quinzaine des realizateurs – “Le quattro volte” (Italia), regia Michelangelo Frammartino

Premiul SFR pentru scurtmetraj al Quinzaine des realizateurs - ex aequo peliculelor “Căutare” (România), regia Ionuţ Piţurescu, şi “Mary Last Seen” (SUA), regia Sean Durkin

Foto: EPA



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg