Laura Nureldin: "Am suferit de anorexie. Am fost pe punctul de a muri"
Laura Nureldin s-a luptat în trecut cu anorexia. Ştirista poartă şi azi pe trup urmele acelor vremuri. Povestea ei nu are cum să nu te impresioneze.
“De când le am - adică de vreo 20 de ani - mai mereu îmi atrage cineva atenţia că "mi se văd vergeturile". Înţeleg perfect demersul binevoitor, discret şi, uneori, jenat - cel mai recent, al unui telespectator căruia i-am şi mulţumit. Şi i-am promis că o să spun povestea lor, a vergeturilor, fiindcă e una cu final fericit. Pentru mine.
Am fost anorexică. Vorba vine "am fost", că anorexia seamănă cu dependenţa de droguri ori de alcool: ajunge să-ţi spună cineva că te-ai îngrăşat un pic ca să reîncepi să te gândeşti de şapte ori înainte să iei îmbucătura din farfurie. Dar am fost anorexică. Mâncam câte un pumn de popcorn (se umflă repede în burtă, are puţine calorii) şi beam litri de Cola fără zahăr. Atât.
Am fost pe punctul de a muri. Nu de foame, ci de inimă. Anorexicii nu mor de foame, ci pentru că le cedează miocardul (un muşchi, la urma urmei, care are nevoie de proteine) şi fac infarct.
Atunci, demult, când îmi găsisem duşmanul în mâncare, mi-am pierdut sprâncenele aproape complet şi definitiv, a început să-mi cadă părul, iar elasticitatea pielii a devenit o amintire - aşa m-am ales cu dungile alea pe diverse zone ale corpului. Colagenul plecase şi lăsase în loc nişte urme ca sfâşiate de o fiară.
Am vergeturi. Ştiu La început le-am urât. Apoi, le-am acceptat. În cele din urmă, am învăţat să le iubesc. Ele îmi aduc aminte că sunt o supravieţuitoare. Aşa cum cicatricile unui soldat revenit de pe front îi amintesc acestuia că a trecut prin iad şi a trăit să-şi povestească drumul.
"Ştii, ţi se văd vergeturile."
"Ştiu. Le văd şi eu. Şi le iubesc. Sunt parte din povestea mea", spune Laura.
