Lindsay Lohan nu crede că va ajunge după gratii

Actualizat:
Lindsay Lohan la tribunal jpeg

Deşi astăzi urmează ca instanţa să se pronunţe în cazul actriţei Lindsay Lohan, acuzată de consum de droguri şi alcool, disturbarea liniştii publice, comportament indecent în public şi încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată, aceasta crede că va scăpa basma-curată.

Deşi astăzi urmează ca instanţa să se pronunţe în cazul actriţei Lindsay Lohan, acuzată de consum de droguri şi alcool, disturbarea liniştii publice, comportament indecent în public şi încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată, aceasta crede că va scăpa basma-curată.

Pentru prima oară, cu adevărat, Lindsay Lohan (24) ar trebui să fie îngrijorată. Ea riscă să ajungă după gratii din cauza încăpăţânării cu care se împotriveşte regulamentului impus de judecătoarea Marsha Revel, pentru aputea fi lăsată în libertate. Totuşi, acesta e ultimul lucru la care se gândeşte Lindsay: „Ştiu că judecătoarea mă urăşte, dar nu voi ajunge la închisoare“.

Adevărul este că judecătoarea ar avea toate motivele s-o trimită după gratii, căci acuzata a lipsit şi de la orele de terapie anti-alcoolism, şi de la înfăţişarea precedentă, când Lindsay a dat vina pe norul de cenuşă ori pe câinele care i-a mâncat paşaportul că au ţinut-o blocată în Europa. În plus, Marsha Revel nu e nici pe departe o admiratoare a lui Lohan, ceea ce îngreunează şi mai mult sarcina avocatului vedetei, Shawn Chapman Holley. Actriţa este însă convinsă că, la fel ca şi în alte dăţi, Chapman nu va avea nicio problemă să o ţină departe de mâna justiţiei.

image

Ce se va întâmpla însă dacă verdictul nu va fi cel aşteptat? Cunoscuţii lui LiLo sunt de părere că: „Va rezista, doar e o tipă a naibii! Se poate controla!“.

Dintre toţi apropiaţii ei, fosta ei iubită, Samantha Ronson (32), îşi face griji serioase pentru ea. Şi asta pentru că, deşi relaţia lor n-a fost lipsită de scântei şi scandaluri ce-au transpirat în presă, Ronson a declarat că încă mai ţine foarte mult la Lindsay. Cât despre faptul că familia Lohan o consideră principala cauză pentru comportamentul distructiv al lui Lindsay, Ronson nu se simte vinovată cu absolut nimic.

image

Între timp, LiLo a obosit să mai alerge după Ronson şi i-a găsit o înlocuitoare: pe Eilat Anschel, o fostă membră a trupelor armate israeliene. Cele două s-au întâlnit la o petrecere din Los Angeles, într-un moment delicat pentru Lindsay. Eilat a devenit umărul pe care actriţa poate plânge în voie, dar prietenii ei cred că e o relaţie nesănătasă.

Foto: EPA



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg