Logica unei emisiuni stranii

Aseară am văzut în sfârşit la Capatos ceva coerent. Se ceartă citez “Veronica Cara, creierul trupei Hi-Q“ cu Dragoş Bucur şi deci cu Dana Nălbaru. Băi, în sfârşit! Vedeţi că se poate. Cu un pic de mobilizare. Cu un pic de şansă.

Aseară am văzut în sfârşit la Capatos ceva coerent. Se ceartă citez “Veronica Cara, creierul trupei Hi-Q“ cu Dragoş Bucur şi deci cu Dana Nălbaru. Băi, în sfârşit! Vedeţi că se poate. Cu un pic de mobilizare. Cu un pic de şansă. Eu înţeleg profilul emisiunii. O dăm, ca toată televiziunea actuală, tabloid. Pricep că cei de acolo se ocupă de amenajarea studioului pentru diverse intrigi. Pentru mici sau mari scandaluri. Pentru puţină mahala publică. Pentru puţin circ în oraş. Ce nu înţelegeam era anvergura ridicolă a combatanţilor. Lumini. Public, gata să aplaude frenetic. Un band pregătit să puncteze momente remarcabile. Replici decisive. Asistente. Asistent. Asistenţă. Prezentator. Producători. Chestii. Regie de emisie. Gesticulaţie. Promouri o zi întreagă pe TV. Prin ziare, utilizând sânii şi gagicăreala asistentelor. Fătucile care sprijină seara scaunele. Fac puţină carieră. Se odihnesc după o zi grea de declaraţii în tabloide. De combinări şi despărţiri. De traseu amoros şi public. Seara proptesc cu satisfacţie scaunele. Şi-mi place senzaţia de platou. De emisiune de televiziune.

Un ansamblu de eforturi susţinute. Bă, şi începe emisiunea. Şi cheamă Dan Capatos invitaţii. Şi-mi place că toţi ameţiţii care ajung acolo au obiceiul de a intra siguri pe ei. Au anunţat ziua în stânga şi-n dreapta: “băi, vezi că diseară sunt la Capatos!”. ”Ca ce mă?”. “Ca idee!”, răspund, probabil, ei. Intră pe muzică. În sensul că suntem la televizor sau ceva. Urmează o mică jenă negociată cu experienţă de prezentator. Cu experienţă, că face asta de ceva timp. Jenă că trebuie să-i prezinte. Jenă că atât am putut noi să aducem în seara asta. Jenă că e nasoală treaba. Jenă că nici invitaţii nu ştiu exact să-ţi spună cine sunt. Ce să mai vorbim de prezentator. Şi ăla e momentul în care îşi merită salariul. Cel în care reuşeşte să le găsească o relevanţă publică celebrilor necunoscuţi, mobilizaţi isteric de ideea în care au fost chemaţi. Adică, hai cu circul! Aseară lucrurile au avut o logică. Se certau oameni cu relevanţă în public. Iată un pas spre un minim rost al lucrurilor. Un pic de coerenţă tabloidă.