Memoriile vedetei de televiziune în acea perioadă a lumii

Pleci la 600 de kilometri de Bucureşti. Te duc, practic, la mama dracului, ca să evadezi din griul–şobolan cotidian. Şi nu ai ce să faci, fiindcă trebuie să mănânci şi atunci

Pleci la 600 de kilometri de Bucureşti. Te duci, practic, la mama dracului, ca să evadezi din griul–şobolan cotidian. Şi nu ai ce să faci, fiindcă trebuie să mănânci şi atunci intri în benzinării şi acolo îi găseşti memoriile (cu poze!) lui Dan Negru, cu postfaţă de Mihaela Rădulescu sau ceva. Şi vrei să vomiţi violent, că nu ai încotro. Te pretinzi o fiinţă raţională şi nu poţi să nu ai o reacţie organică. Începi să îţi pui unele întrebări, căci două cărţi mai încolo e Alexandre Dumas Tatăl. Ce s-a întâmplat cu omul în ultimele sute de ani? Ce naiba s-a întâmplat? Casieriţa se uită la tine ca la un tulburat. „E ceva în neregulă?”, te întreabă. „Totul”, îi răspunzi. Şi vă despărţiţi în lehamite. Eu cred aşa: omul care citeşte cărţi scrise de vedetele de televiziune este cel mai prost om din lume, mai prost până şi decât acea formă de „viaţă” care vizionează talk-show-uri, mai prost până şi decât pupilul manageraşului de corporaţie. Înţeleg să te uiţi la diferite canale, la emisiuni cu nore şi cu soacre, până şi la foştii concurenţi de la Big Brother! (ce-o mai face alde Soso?) înţeleg să te uiţi, pot să accept că există public şi pentru domnişoara M. şi pentru domnul C., dar să fii alfabetizat şi să vrei să citeşti ce scrie o vedetă de televiziune... De ce? Ca să ce? S-a intrat probabil în acea perioadă a lumii. Să ai de ales între Jean-Paul Sartre şi o starletă şi tu să faci „bestseller” sfaturile de viaţă (care viaţă?!?) ale divei... De ce nu se ocupă cele înclinate spre pornografia soft cu cele cuvenite pornografiei soft? De ce nu se mulţumesc să îşi dezvăluie în toată splendoarea picioarele şi coapsele şi sânii? Sunt convins că un mare om politic de talia lui Mihail Neamţu însuşi, un vizionar am putea spune, le-ar diviniza. Căci nu e ruşine să ai devotament faţă de propriul sex, nu? De ce să scrie cărţi? Şi sunt acestea cărţi? Tot ce nimereşte între două coperţi tot carte se cheamă? Şi dacă da, de ce? E drept şi Grigore Cartianu îl bate-măr la toate vânzările pe Petre Barbu, dar una-i una şi alta-i alta. Ce fel de oameni sunt aceştia, cumpărătorii? Cu ce se ocupă? Lucrează într-un service auto? La pompă? Pun motorină? Se etalează pe centură? Muncesc într-un cinema? Sunt politicieni? Legiferează? Merg la vot? Se reproduc? Şi ieşi din benzinărie, cu sandwich-ul tău mizerabil, te uiţi la toamna aceasta, cu frunzele ei tivite pe cer, valsând fără niciun sens în adierea vântului, îţi reminteşti alte şi alte toamne şi faci apel la toate rezervele de creştinism pe care le-ai păstrat pentru timpuri ca acestea. Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!