Nadia Comăneci & Bart Conner: O iubire olimpică şi 25 de ani de mariaj

28 mai, 2021
3 profimedia 0491049293 jpg jpeg

Au sărbătorit, luna trecută, un sfert de veac de mariaj. Şi căsnicia lor continuă să se scrie frumos, pe plaiuri americane, sub semnul gimnasticii, al medaliilor de aur şi al amintirilor despre primul schimb de priviri, în adolescenţă.

În anul 1976, la un concurs de gimnastică din New York, doi ochi priveau încântaţi cum o gimnastă mică şi suplă zburda într-un mod desprins parcă din altă lume pe celebra „punte a suspinelor“, necruţătoarea bârnă. Erau ochii care s-au îndrăgostit iremediabil de “Zeiţa de la Montreal”, ai celui care avea să-i devină soţ 20 de ani mai târziu. Drumurile lor s-au intersectat datorită sportului care i-au făcut pe amândoi campioni, gimnastica artistică. Nadia noastră nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru noi, dar chiar-aşa, nu putem să ratăm şansa de-a ne mândri din nou, şi-n aceste rânduri. Ea are 59 de ani şi este prima în tot ceea ce a făcut: prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut şi a cucerit cinci medalii olimpice de aur, primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame şi prima noastră vedetă internaţională.

Dar nici el, acum în vârstă de 63 de ani, nu se lasă mai prejos. Bart Conner este fost membru al extraordinarei echipei masculine de gimnastică a SUA, cu care a câştigat două medalii de aur la Olimpiada din 1984, din Los Angeles. Doi supereroi ai unuia dintre cele mai frumoase sporturi olimpice, care şi-au unit destinele după ce Nadia a făcut cea mai îndrăzneaţă mişcare din viaţa ei, părăsind o Românie comunistă în noiembrie 1989, cu câteva săptămâni înainte de Revoluţie. Spuneam că povestea lor a început în 1976, iar despre prima impresie pe care i-a făcut-o Nadia ne-a povestit chiar Bart, într-un interviu pe care ni l-a acordat în 2011. “Ne-am cunoscut la un concurs de gimnastică care a avut loc la Madison Square Garden, în New York. Ea avea pe atunci doar 14 ani, iar eu 17. Am fost încântat de talentul ei extraordinar, dar şi de cât de combativă s-a arătat în concurs”, spune el.

Dincolo de a-i recunoaşte talentul, cum i s-a părut, atunci, adolescenta Nadia? În anii ‘70 şi ‘80, multă lume era curioasă în ceea ce-i priveşte pe atleţii din statele comuniste, iar americanii îi priveau, cumva, ca şi cum veneau din altă lume. “Pentru mine, Nadia a fost mai mereu misterioasă, lucru care m-a atras cel mai mult la ea. O admiram ca sportivă, dar eram curios să aflu şi ce fel de persoană este cu adevărat. Părea mereu atât de serioasă! Dar dacă ajungi să o cunoşti cu adevărat, vei descoperi că este foarte amuzantă şi are un simţ al umorului extraordinar”, spune, azi, soţul marii campioane. Curios este că la acel concurs, unul care le-a prilejuit întâlnirea şi care a avut loc înainte ca Nadia să devină, ei bine... acea Nadia, ambii soţi au câştigat trofeele categoriei lor. La festivitatea de premiere, un fotograf i-a spus lui Bart: “Este adorabilă. Dă-i un pupic pe obraz, o să iasă o poză frumoasă!”. Zis şi făcut, însă Bart nici nu visa că acel pupic îi era adresat viitoarei sale soţii. Din acel moment, Conner n-a mai putut s-o uite pe Nadia, dar drumurile lor nu s-au mai încrucişat atât de frecvent.

6 nadia comaneci si burt connor gettyimages 116712843 jpg jpeg

Cu toate acestea, n-a putut să nu fie extrem de emoţionat atunci când a aflat de fuga acesteia din România şi de aterizarea cu tam-tam pe aeroportul JFK din New York. Sportiva română se afla atunci într-o relaţie abuzivă cu cel care o ajutase să evadeze din ţară, Constantin Panait, un român stabilit în America, care devenise, între timp, şi managerul ei. Conform unui articol publicat în anul 1996 de ziarul New York Times, Conner i-a simţit teama şi a luat legătura cu ea: "A ajutat-o să scape din acea relaţie abuzivă şi să înceapă o viaţă nouă în Montreal, locuind cu familia unui antrenor român de rugby, Alexandru Ştefu. Timp de un an, el şi Nadia au fost prieteni care se auzeau doar la telefon." Destinul a lut o nouă întorsătură pentru Nadia atunci când gazda ei din Canada a murit fulgerător în anul 1991, moment în care Bart a invitat-o să se stabilească în oraşul în care locuia şi el, Oklahoma City, pentru a-l ajuta la şcoala lui de gimnastică. Restul e istorie.

Cinci ani mai târziu, mai exact pe 27 aprilie 1996, foştii atleţi făceau senzaţie la nunta lor, o ceremonie care a avut loc la Bucureşti şi a fost difuzată în direct la televizor. A fost o nuntă-eveniment, cu atât mai mult cu cât era cea a Zeiţei reîntoarse acasă. „Am locuit cu toţii timp de o săptămână la Hotel Lido, rebotezat Hotel Nadia, deoarece îl ocupaserăm în întregime. Cununia în sine a fost ieşită din comun. O veche tradiţie populară spune că mirele sau mireasa se pot călca pe picior şi cine va călca va decide în casă. Eu l-am tot călcat pe picior şi, când am făcut-o pentru prima data, m-a întrebat ce se întâmplase. E prea târziu, i-am şoptit în glumă, de acum o să am ultimul cuvânt”, a povestit Nadia în autobiografia ei, “Scrisori către o tânără gimnastă”. După nuntă, Bart a glumit că, de-acum înainte, va fi cunoscut ca Domnul Nadia Comăneci. 25 de ani mai târziu, îi găsim la fel de îndrăgostiţi şi la fel de pasionaţi de munca lor la şcoala de gimnastică din Oklahoma, acolo unde locuiesc şi-n prezent, dar nu în doi, ci într-un tablou completat frumos de fiul lor, Dylan Paul, venit pe lume pe 3 iunie 2006.

La cei 14 ani ai săi, adolescentul a fost atras, cum altfel?, de lumea magică a gimnasticii artistice, fără ca drumul lui să fie bătut în cuie în acest domeniu. “Multă lume spune că Dylan seamănă mai mult cu mine, deoarece are părul blond. Dar, dacă priveşti mai atent, vei putea observa că multe trăsături ale lui amintesc de micuţa Nadia”, ne spune tatăl puştiului. “Eu vorbesc cu Dylan şi în română, şi în engleză. Înţelege ce îi spun în română, fiindcă face imediat ce îi cer. Iar când nu este de acord, îmi răspunde înapoi în engleză. Mă bucur, când mergem în România, că are ocazia să interacţioneze cu prietenii şi cu rudele mele şi să acumuleze şi mai multe cuvinte şi expresii româneşti”, completează Nadia.

Chiar şi soţul Nadiei, un american get-beget născut şi crescut în Norman, Oklahoma, s-a ataşat de ţara de origine a iubitei sale. “Îi plac românii, că sunt sociabili şi primitori cu oricine le vizitează ţara. La prima lui vizită, a fost foarte bine primit de familia mea, de prieteni şi de toate persoanele care mă cunosc. A simţit deschiderea şi căldura lor şi nu a putut decât să se îndrăgostească de România”, dezvăluie Nadia.

Foto: Profimedia, Getty Images, Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg