Natalie Imbruglia (44) a născut un băieţel! Cântăreaţa a apelat la un donator de spermă pentru a deveni mamă

Actualizat:
1 fotojet 1 jpg jpeg

Vedeta australiană a anunţat, în cursul zilei de ieri, venirea pe lume a fiului ei, Max Valentin, conceput cu ajutorul unui donator de spermă şi al fertilizării in vitro.  

Creatoarea hitului Torn a postat, marţi seara, o imagine cu noul membru al familiei sale, Max Valentine, iar anunţul despre venirea pe lume a primului ei copil a fost întâmpinat cu multă bucurie de către fanii şi prietenii vedetei, care i-au şi transmis proaspetei mame felicitări.

8692994 7552331 the actor refused to announce who the father was however i won t a 21 1570574736418 jpg jpeg

“Bun venit pe lume, Max Valentine Imbruglia! Inima mea plesneşte de fericire. #băiatulmeu”, a comentat Natalie alături de fotografia în care se vede mânuţa nou-născutului.  

Imgruglia a anunţat că era însărcinată cu primul ei copil în iulie, după ce a obţinut un test de sarcină pozitiv în urma procedurii FIV pe care a urmat-o.  “Cei care mă cunosc mai bine ştiu că mi-am dorit asta de mult timp”, a postat atunci pe Instagram. “Sunt binecuvântată din simplul motiv că e posibil să devin mamă cu ajutorul fertilizării in vitro şi a unui donator de spermă”, a explicat cântăreaţa în vară.

16445922 7285131 happy the photos were taken two weeks before natalie revealed he a 89 1564054874953 jpg jpeg

Natalie a fost căsătorită cu fostul lider al trupei Silverchair, Daniel Johns, însă căsnicia lor n-a durat mai mult de cinci ani, cei doi muzicieni divorţând în 2008. În 2017, frumoasa australiancă a declarat că era implicată într-o idilă cu Matt Field, încă cei doi n-au mai fost văzuţi împreună de anul trecut.

În ciuda relaţiilor amoroase din viaţa ei, care n-au avut parte de un final fericit, Natalie şi-a dorit dintotdeauna să aibă copii. “Mi-ar plăcea foarte mult să devin mamă”, a recunoscut ea în 2015, pentru The Evening Standard. “E ceva ce o să mi se întâmple. Sunt încă încrezătoare că o să întâlnesc pe cineva care să-mi îndeplinească acest vis. Şi, dacă nu întâlnesc, sunt dispusă să apelez şi la alte variante pentru a-mi vedea visul cu ochii”, a precizat aceasta.

19465938 7552331 image a 2 1570574275424 jpg jpeg

Mai mult de-atât, Imbruglia a declarat că nu a crezut niciodată că, la 40 de ani, o să fie divorţată şi fără niciun copil, însă iată că viaţa i-a demonstrat că e posibil şi un asemenea scenariu. Chiar şi după o astfel de dezamăgire, frumoasa brunetă a găsit forţa de-a se redresa emoţional şi de-a face tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi îndeplini visul de-a deveni mamă.

Atunci şi acum

fotojet 3 jpg jpeg

Astfel, singură şi plină de speranţă, s-a dus la o clinică de fertilitate şi şi-a discutat acolo posibilităţile de-a rămâne gravidă. Fără să ezite, a recurs la un donator de spermă şi la o procedură in vitro, care i-au îndeplinit dorinţa. Natalie a rămas însărcinată în urma FIV-ului făcut, a dus sarcina la bun sfârşit şi acum era fericita mamă a unui băieţel mult dorit.

Felicitări, Natalie!

foto - Instagram, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg
Reginele de la Bollywood foto profimedia getty images jpg
soții Ceaușescu  foto   GettyImages 901900356(2) jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Shakira sexy   FOTO Facebook 5 jpg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, l au invitat pe Donald Trump la Versailles, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Brett Goldstein, Profimedia (2) jpg
Sydney Sweeney, Profimedia (2) jpg
Sergiu Celibidache, profimedia 0418277397 jpg
FotoJet (66) jpg
Emily Ratajkowski  sursa foto   Instagram jpg
Marian Godină   arhiva personală (3) JPG
FotoJet (67) jpg
Machiaj mireasa jpg