OK! Legende: Viaţa starului Cary Grant

Ochii aceia mari căprui, frizura perfectă, virilitatea, aerul aristocratic şi eleganţa cu care-şi purta impecabil costumele! Şi ah, gropiţa aceea din bărbie… deasupra căreia buzele lui rosteau replici bine ticluite! Ce femeie îi putea rezista?! „Toată lumea vrea

Ochii aceia mari căprui, frizura perfectă, virilitatea, aerul aristocratic şi eleganţa cu care-şi purta impecabil costumele! Şi ah, gropiţa aceea din bărbie… deasupra căreia buzele lui rosteau replici bine ticluite! Ce femeie îi putea rezista?! „Toată lumea vrea să fie Cary Grant. Chiar şi eu vreau să fiu Cary Grant!“, i-a spus el unui reporter. Dar bărbatul acela fascinant, cu un umor fantastic, ascundea în el şi o mare suferinţă...

Poate fi greu să vi-l închipuiţi pe sta­rul cu pielea bronzată – şi mult mai mult şarm decât un George Clooney de azi – drept un flăcău pe nume Archibald Leach, care a păşit pe tărâm american pe papainoage. Dar, la urma urmei, comedia a fost specialitatea lui şi se poate spune că, după ce-a fost exmatriculat de la şcoală la doar 14 ani, Cary a luat această artă de la bază, atunci când s-a înscris în trupa de circari a lui Bob Pender, unde, printre altele, era şi jonglor şi mergea pe monociclu. Cu Bob a plecat din Marea Britanie, tărâmul său natal, într-un turneu de doi ani, în SUA, unde a şi ales să rămână, motiv pentru care a făcut cam tot ce i-a stat în putinţă. A fost chiar şi escortă la evenimentele mondene, astfel cu­noscându-i pe soprana Lucrezia Bori, dar şi pe producă­torul Arthur Hammerstein. Şi, graţie carismei sale, prin ei a făcut pasul spre musicalurile de pe Broadway. Lesne remarcat, fostul artist de circ cu înfăţişare răpitoare a semnat imediat un contract cu Paramount, ocazie cu care şi-a schimbat şi numele Archibald Leach, deloc potrivit pentru un viitor sex simbol, în strălucitorul Cary Grant!

Foto: Cary Grant, alături de Sophia Loren

Apariţia în „Blonde Venus“, alături de Marlene Dietrich, a fost rampa lui de lansare. Iar după ce Mae West l-a plăcut atât de mult încât l-a ales să-i fie partener în două dintre cele mai de succes filme ale sale, ascensi­unea lui Grant n-a mai putut fi oprită. Iar trecerea de la Paramount la Columbia Pictures a fost hotărâtoare. Cu ei a şi făcut „The Awful Truth“, cea dintâi peliculă care l-a consacrat drept starul sofisticat al comediilor romantice. Între timp, se-nţelege, succesul lui la femei era epidemic. Iar culmea e că Grant avea un fetişpentru verighete...

Cea dintâi care i-a devenit soţie a fost Virginia Cherrill – angelica florăreasă de neuitat din pelicula lui Charlie Chaplin, „Luminile oraşului“ (1931). De neuitat a fost şi pentru Grant, care a remarcat-o la petrecerea de lansare a filmului său, „Blonde Venus“. Mariajul lor n-a apucat să prindă, însă, rădăcini. Căsătoriţi în 1934, au divorţat un an mai târziu, Virginia acuzându-l că ar fi bătut-o. Pare-se, însă, că eşecul celui dintâi mariaj şi mai tare l-a ambiţionat pe Cary. Mai aveau să treacă, însă, ce-i drept, şapte ani până să facă din nou acest pas. Şi nu cu orici­ne… Ci cu celebra „săraca fată bogată“, Barbara Hutton, una dintre cele mai avute femei la acea vreme, moşteni­toarea imperiului Woolworth. Presa îi botezase „Cash & Cary“, iar mariajul lor, cumva neaşteptat, i-a şi atras sta­rului o grămadă de bârfe despre iubirea lui pentru bani. Asta deşi nici el n-o ducea prea rău, iar la acel moment, în 1942, succesul lui la Hollywood era o certitudine, după alte câteva filme, precum „Bringing Up Baby“, „The Phi­ladelphia Story“ şi „Suspicion“.

Iubea, însă, se spune, banii, până la diagnosticul de avariţie. Aşa să fi fost? A circulat la un moment dat şi o poveste amuzantă, cum că vedeta din „Şarada“ nu s-ar fi îndurat să arunce nici nasturii de la cămăşile vechi, pe care nu le mai purta. Întrebat de un reporter despre această legendă, Cary a replicat că femeia lui de servi­ciu folosea cămăşile cu pricina pe post de cârpe de praf, motiv pentru care el avea grijă mereu să le scoată nas­turii – ca să nu-i zgârie mobila! N-ai cum să nu savurezi umorul lui britanic! Iar dacă la mijloc o fi fost vorba de-o chibzuinţă suspectă pentru cei din jur, de-aici până la zvonita lui zgârcenie eu aşzice că distanţa a fost parcursă şi de scornelile marilor producători de la Hollywood, de­ranjaţi la culme de vedetă. Căci Cary Grant a fost primul actor care şi-a renegociat contractul, cerând să i se ver­se în cont nişte procente din box-office-ul filmelor sale. O pretenţie nemaiîntâlnită până atunci, care a schimbat sistemul hollywoodian! Celălalt contract, însă, cel cu Barbara Hutton, n-a funcţionat bine deloc. Iar pentru cei suspicioşi, nu, Cary n-a vrut niciun ban de la ea. În con­tractul prenupţial, a refuzat orice înţelegere financiară în cazul divorţului – care a intervenit după trei ani. „Poate că nu m-am însurat din nişte motive prea sănătoase, dar banii n-au fost niciodată unul dintre ele“, a punctat el.

A urmat Betsy Drake, cu care a jucat în două filme şi cu care s-a însurat în ziua de Crăciun a anului 1949. Aceasta avea să fie cea mai lungă căsnicie a sa – nu neapărat, însă, una de-o fericire autentică. Căci dacă cei doi au rămas împreună până în 1962, în culise, realitatea era alta: cu verigheta încă pe deget, Cary s-a îndrăgostit nebuneşte tocmai de Sophia Loren, cu care a împărţit platoul de filmare a peliculei „The Pride and the Passion“, în 1957. Scânteia s-a aprins chiar la party-ul de la începutul fil­mărilor. Sophia, un nume nou la Hollywood, care avea acum onoarea să joace cu Grant şi Frank Sinatra, era atât de emoţionată, încât şi-a schimbat de şase ori ţinuta pen­tru acea seară. De cealaltă parte, Cary, care şi-o dorise pe Ava Gardner pentru acel rol, nu s-a grăbit s-o cunoască, întârziind mult la serată. Ba mai mult, când, într-un final, au ajuns să-şi vorbească, Cary a tachinat-o, prefăcându-se că o confundă cu Gina Lollobrigida. Dar amândoi se sorbeau deja din priviri, dincolo de barierele relaţiei pe care fiecare o avea acasă: el, cu Betsy, iar Sophia, cu Carlo Ponti (la fel de căsătorit precum Grant, cu o altă femeie).

Lucrurile erau complicate, însă Cary, evident, ve­dea mai mult în ea decât italianca planturoasă, cu ochi de felină. Curând, au început să se întâlnească în fiecare seară, el confesându-i-se despre mariajele sale nefericite şi dăruindu-i două brăţări fine de aur, care să-i poarte no­roc în jungla de la Hollywood. Şi s-au îndrăgostit. Iar un an mai târziu, când producătorii i-au readus alături, pen­tru pelicula „Houseboat“, Cary era pe poziţii: o ceruse insistent în căsătorie şi îi trimitea flori în fiecare zi. Ce-i drept, n-aveai cum să n-o adori pe Sophia! Şi, cine ştie, poate cu ea ar fi fost fericit! Dar inima ei era împărţită. Iar producătorul Carlo Ponti, deşi pălea fizic pe lângă Grant (era chiar mai mic de statură decât ea şi cu 22 de ani mai în vârstă) a fost mereu pavăza ei. El o descoperise, el o ghidase, el o formase, el îi fusese tată şi iubit. „Vedeţi, a trebuit să fac această alegere, n-am avut încotro“, avea să explice, simplu, mulţi ani mai târziu, Loren, pentru „Vanity Fair“. „Carlo era italian. El era din lumea mea...“ Da, Sophiei i-a fost prea frică să renunţe la tot ce avea, pariind pe un sex simbol care ar fi putut s-o înlocuiască, la un moment dat. „Ştiu sigur că am făcut alegerea bună pentru mine“, conchide actriţa.

Asta spre marea durere a lui Grant care, învins, s-a în­tors în ghearele unei căsnicii seci, acceptând, în schimb, o iluzie a fericirii la care apela şi Betsy: terapia cu LSD, un drog halucinogen, legal la acea vreme! Despre acest viciu, actorul a povestit deschis, la un moment dat, expli­când că aşa şi-a recăpătat pacea interioară, după ce yoga şi hipnotismul nu dăduseră rezultate. LSD-ul n-a dat, însă rezultate şi în privinţa mariajului său, iar la sfârşitul lui 1962, Grant era, din nou, un bărbat divorţat.

Pasiunea nebună cu actriţa Dyan Cannon (pe care o ştii mai degrabă la a doua tinereţe, cu multe intervenţii estetice, în serialul „Ally McBeal“) avea să-i aducă, totuşi, ceva nou. Ceva care i-a schimbat cu totul viaţa: un copil. Tocmai cu această fetişcană, cu 33 de ani mai tânără de­cât el! Legătura lor l-a scandalizat teribil pe tatăl ei, şi el mai tânăr cu 3 ani decât viitorul său ginere. În ciuda opo­nenţilor, în iulie ’65, Cary a fugit în Las Vegas pentru a se căsători cu blonda lui, care era deja însărcinată în două luni cu o fetiţă, Jennifer (foto alăturat). Dar nici măcar pentru micuţa minune căsnicia lor n-a durat mai mult de trei ani.

La mijloc era, însă, mai mult decât o nestatornicie spe­cifică sex simbolurilor. Tânjea după familie, de-asta se şi însura. Dar relaţiile cu femeile se sfârşeau întotdeauna din teama lui de a nu fi părăsit – o teamă adânc înrădă­cinată în spatele zâmbetului său de milioane, încă din copilăria în care mama l-a părăsit. „L-a părăsit“ e un fel de-a spune, căci drama ascunsă a lui Grant avea să-şi afle un surprinzător deznodământ după ce ajunsese deja la Hollywood. Născut pe 18 ianuarie 1904, în Bristol, Cary a fost unicul copil al lui Elsie Maria şi Elias James Leach. Suferind de o profundă depresie, din cauza pierderii unei sarcini anterioare, Elsie a fost internată de Elias într-un spital psihiatric, tatăl spunându-i fiului său de 9 ani că mama lui a plecat într-o foarte lungă vacanţă. Şocantul comportament al lui Elias ne face să ne întrebăm serios despre calitatea lui de om, căci un an mai târziu, indivi­dul s-a recăsătorit şi a avut un alt copil, abandonându-l pe Cary în grija statului! Şi ca şi când răul făcut nu fusese de-ajuns, numitul Elias şi-a lăsat fiul să creadă că mama lui e moartă! Şi iată-l pe Grant cel de 31 de ani, obişnuit deja cu covoarele roşii din L.A., descoperind cu stupoare că mama lui trăieşte într-o clinică psihiatrică! „Eu aveam această viaţă de huzur şi, în tot acest timp, biata mea mamă îşi ducea zilele într-un loc îngrozitor“, avea să co­menteze ulterior actorul, care, bineînţeles, a avut grijă de ea până în ultima ei clipă de viaţă.

„Tatăl lui, Elias, un afemeiat alcoolic, şi-a internat ne­vasta la nebuni ca să poată continua nestingherit să pe­treacă cu femei. Dispariţia mamei lui, când era doar un băieţel, a avut asupra sa un impact psihologic de lungă durată“, comentează Dyan. Nici despre sfârşitul căsniciei lor n-are cuvinte mai frumoase. Starul ar fi împins-o şi pe ea spre terapia cu LSD, ajungând să aibă cumplite răbuf­niri de gelozie. Ba chiar să-i tragă câte-o palmă, atunci când nu se supunea! Şi, totuşi, Dyan zâmbeşte melanco­lic la cei 74 de ani ai săi: „A fost unul dintre cei mai spe­ciali oameni din viaţa mea. Dacă l-aş fi putut iubi atunci aşa cum am învăţat să iubesc între timp, cred că lucrurile ar fi fost diferite“.

Fructul iubirii lor şi „cea mai bună producţie a lui“, cum glumea Grant, micuţa Jennifer avea să-i aducă, însă, o nouă lumină în viaţă. Iar anul în care s-a născut ea, 1966, e şi anul în care el s-a retras definitiv de la Hol­lywood. Explicaţiile pentru retragerea lui au fost diver­se. „După pelicula «Father Goose», mi-am dat seama că publicul nu mă mai vedea credibil în rolul cuceritorului de fete“, a spus el, la un moment dat. Se prea poate. Avea deja 62 de ani. „Obosisem, pur şi simplu, să mai fac filme. Mi-a plăcut această profesie foarte mult, dar nu mi-e dor deloc de ea“, declara el, ursuz, în cel din urmă interviu, la 82 de ani. Dar mai era ceva! Ofertele marilor producători nu încetaseră. Însă legenda spune că Grant le-a refuzat politicos şi, întrebat fiind de ce face asta, a scos din buzu­nar poza micuţei Jenny, răspunzând: „Iată de ce!“.

După cumplita dramă prin care el însuşi trecuse, cres­când fără părinţi, Cary ştia că nu şi-ar fi putut ierta s-o ne­glijeze pe Jen doar pentru a-şi întreţine succesul. Bătălia pentru custodia lui Jennifer a fost cruntă. Cary a câştigat câte 90 de zile pe an cu ea. Iar acele zile, într-adevăr, au făcut-o cel mai fericit copil din lume pe Jen – care azi, la 45 de ani şi cu aceeaşi profesie ca a părinţilor ei, îşi aminteşte cu multă duioşie de tatăl său. Tatăl său, care a iubit-o până la veneraţie. Care doar pentru a-i vedea obrăjorii îmbujoraţi şi zâmbetul strălucitor, a închiriat o casă în cartierul unde, într-un an, s-a dus ea după covrigi şi mere de Halloween... Doar ca să-i poată deschide uşa larg şi să-i facă o surpriză! Tatăl său, care stătea adesea cu ea pe pajiştea din faţa casei, ascultând Stravinsky şi savurând micul dejun, cu ceai şi ouă fierte, după care ex­clama, extaziat: „Ah, the good stuff!“.

„The good stuff“, expresia cu care Grant descria viaţa simplă şi frumoasă. Aşa cum şi Jen şi-a numit cartea de memorii, lansată în 2011, „The Good Stuff: A Reminiscence of My Father“. O carte în care nu s-a te­mut să atingă şi sensibilul subiect al bisexualităţii lui. Bunăoară, despre prietenia sa îndelungată cu actorul Randolph Scott s-a spus că a fost cea mai stabilă relaţie homosexuală a lui. „Tatălui meu îi plăceau zvonurile des­pre homosexualitatea sa, fiindcă le stârnea pe femei să dovedească contrariul“, scrie Jennifer. Şi este versiunea pe care o preferăm şi noi.

Ultima lui soţie, a cincea, i-a rămas alături până la moarte. Barbara Harris, PR la un lanţ hotelier, avea 31 de ani în 1981, când s-a căsătorit cu un Cary Grant ajuns la 77 de ani. Din ce în ce mai retras, activând în boardul di­rector al companiei de cosmetice Fabergé, dar refuzând interviuri şi apariţii televizate, Cary s-a înrolat într-un ultim proiect actoricesc: un one man show, „A Con­versation With Cary Grant“, cu care a pornit în turneu prin America. Parcă-şi simţea sfârşitul aproape. Chiar în timpul turneului, în 1986, s-a stins din cauza unui atac de cord. Probabil, un exces de efort, căci deşi se simţi­se foarte obosit, refuzase să anuleze spectacolele. A lă­sat în urmă o avere de 40 de milioane de dolari, din care partea leului i-a revenit mult iubitei lui Jennifer. Şi vreo 10.000 doctorului care l-a tratat cu LSD! Cary nu şi-a pierdut simţul umorului nici când şi-a scris testamentul. „La acea vreme, cred că m-am ruşinat cumva de cât de mult mă iubea“, scrie Jennifer despre momentul când ta­tăl i-a făcut acea surpriză de Halloween, întâmpinând-o la uşă. „Aşa că mi-am luat bomboanele, l-am îmbrăţişat scurt şi am plecat. Astea sunt momentele pe care le re­gret. Aş fi vrut să mă aşez pe genunchii lui şi să-i spun: «Îţi mulţumesc, tată!»“ Şi noi îţi mulţumim, Cary!

foto: guliver/rex features/getty images, hepta