OK! Sport Icon: Steffi Graf, precizia germană!

Înainte de toate, să stabilim că nu vorbim doar despre cea mai bună jucătoare de tenis din istorie. Vorbim, doamnelor şi domnilor, despre sportiva care se bate în recorduri cu Roger Federer, elveţianul care părea că joacă în altă ligă. Ei bine, Steffi îl aşteaptă deja acolo, căci legendara nemţoaică îl priveşte de la înălţimea celor 22 de titluri de Mare Şlem ale ei, faţă de cele „doar“ 17 ale lui Fed

Şi cum să nu fie aşa când atleta a câştigat, doar în anul 1988, cu eficienţa unei maşini germa­ne, toate cele patru titluri de Mare Şlem puse în joc, lucru nemaiîntâlnit până atunci şi nici acum. Aşa cum niciun alt tenisman n-a mai reuşit să câştige fiecare dintre cele patru pre­stigioase turnee de tenis de cel puţin patru ori, aşa cum a făcut Steffi. Actuala doamnă Agassi se poate lăuda cu şapte trofee la Wim­bledon, cinci la US Open, şase la French Open şi alte patru la Australian Open. Unanim re­cunoscută de specialişti drept cea mai mare jucătoare de tenis a secolului XX, Graf a ştiut şi cum să se retragă. Pe culmile gloriei, când se afla pe locul 3 în topul mondial şi de-abia împlinise 30 de ani.

Copilăria Stefaniei Maria Graf începe ca a oricărui alt atlet de top, cu presiunile părin­ţilor de a practica un sport, în cazul ei, tenis. Tatăl Peter Graf, decedat în 2013, un agent de vânzări cu veleităţi de antrenor de tenis a învăţat-o pe micuţa Steffi încă de la trei ani cum să lovească cu racheta de lemn, în su­frageria familiei. Progresele rapide ale fetei l-au determinat pe Graf s-o înscrie în turnee chiar de la vârsta de cinci ani, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Steffi făcea ravagii printre juniori, iar maşinăria nemţească începuse să-şi ambaleze motoare­le. Asta deoarece pilotul principal, aproape tiranicul Peter a avut grijă ca fiica lui să fie ocolită de orice posibilă ten­taţie, atât de frecvente în perioada adolescenţei. Graf se concentra doar pe antrenamente şi meciuri, iar invita­ţiile la eventualele petreceri ale jucătorilor, din cadrul turneelor, primeau un mare Nu. În plus, Graf nu se abătea de la traseul aeroport-terenuri de tenis, iar an­trenamentele ei durau şi patru ore. Asta însemna că şi-aşa excesiv de timida şi retrasa Steffi nu avea timp să-şi facă prieteni printre ceilalţi jucători, dar, dacă n-a câştigat la capitolul popularitate, cu siguranţă a făcut-o la cel al îmbunătăţirii jocului de tenis. Şi, chiar dacă inima îi stătea la petrecerile interzise, adolescenta şi-a ascultat raţi­unea, devenind, în 1985, principala concurentă la dominaţia unor legende precum Martina Navratilova sau Chris Evert.

Şi aşa am ajuns în anul 1988, pe care l-am putea numi, pe drept, anul Steffi Graf, căci tânăra de 19 ani a reuşit, în acelaşi sezon, să strângă trofeele de la Australian Open, unde a învis-o pe Chris Evert, Roland Garros, Wimbledon, învingând-o pe iarba londoneză pe neînvinsa Navratilova, şi US Open, acolo unde Graf s-a impus în faţa frumoasei Ga­briela Sabatini. „Fräulein Forehand“, aşa cum era poreclită Graf în circuit, datorită loviturii de dreapta nimicitoare, era de neoprit. În 1990, însă, după ce publicaţia germană Bild a scris despre scandalul de evaziune fiscală în care era impli­cat tatăl jucătoarei, Graf a arătat lumii şi faţa ei vulnerabilă. A izbucnit în plâns când a fost întrebată de acest lucru la o conferinţă de presă, la Wimbledon. „N-am mai putut lupta ca de obicei“, şi-a justificat, mai târziu, Graf scăderea de formă, pusă pe seama problemelor personale. Personale şi adevăra­te, căci tatăl Peter a fost condamnat, într-un final, în 1997, la doi ani de închisoare, deoarece nu a plătit taxe în valoare de 7 milioane de dolari, datorate statului german. Graf primea lovitură după lovitură, dar devenea, în acelaşi timp, umană.

După ce a pierdut poziţia de lideră mondială în favoarea Monicăi Seleş, punând punct unei dominaţii de 186 de săp­tămâni consecutive, nemţoaica s-a întors mai puternică în 1993, câştigând trei dintre cele patru turnee de Mare Şlem ale anului. Călcâiul lui Ahile s-a numit, şi de data aceasta, Monica Seleş, sârboaica suflându-i singurul titlu de Mare Şlem nebifat. Frustrare care a fost împărtăşită şi de un fan bolnav mintal al lui Steffi, care a înjun­ghiat-o pe Seleş în timpul unui meci de tenis jucat în Hamburg. O lovitură de cuţit care a ţinut-o pe adversara lui Graf timp de doi ani pe bară şi care i-a adus înapoi nemţoaicei poziţia de lider mondial. Este sau nu Graf de blamat după ce a acceptat avantajul primit în urma dramaticului incident? Îi lăsăm pe alţii să-şi dea cu părerea…

Cert este că nemţoaica n-a avut ni­ciodată nevoie de astfel de drame pen­tru a se impune în circuitul feminin, acolo unde această adevărată maşină de tenis a dat rareori rateuri. „Câteoda­tă, mi-aş fi dorit să fiu mai relaxată. Dar, atunci, n-aş mai fi fost aceeaşi jucătoa­re de tenis“, avea să mărturisească, mai târziu, Graf. Cu toate acestea, apropi­aţii fostei atlete, acum în vârstă de 46 de ani, susţin că masca rece şi eficientă purtată pe chip de Steffi n-a avut legă­tură cu adevăratul ei fel de-a fi. Vulne­rabilă şi sensibilă, campioana noastră se pare că avea, de fapt, un tempera­ment potrivit mai degrabă unui artist decât unui atlet profesionist. Poate că asta a vrut să dea de înţeles publicului chiar şi Steffi, atunci când a acceptat, în 1997, să pozeze în costum de baie pen­tru Sports Illustrated, într-o încercare de a-şi feminiza imaginea. Doi ani mai târziu, Graf avea să spună „Adio“ sportului alb, cu următorul mesaj: „Am fă­cut tot ce-am vrut să fac în tenis. Nu mi-a mai rămas nimic de îndeplinit.“ A venit, a văzut şi-a cucerit – cu alte cuvinte. Totul. Simplu. Nemţesc.

Unde e acum?

Nemţoaica trăieşte visul american alături de soţul ei, la rândul lui legendar, fostul tenisman Andre Agassi, cei doi locuind într-o suburbie a oraşului Las Vegas, alături de cei doi copii ai lor, Jaden Gil, de 14 ani, şi Jaz Elle, de 12 ani. Neobişnuita pereche, căci puţini i-ar fi pus împreună pe Graf şi pe Agassi, diferiţi precum apa şi focul, şi-a oficializat relaţia în 2001, printr-o ceremonie la care au fost martore doar mamele celor doi soţi. Bine, bine, dar cum s-au îndrăgostit? Sentimentele lui au fost, se pare, mai vechi. Datează chiar din 1990. Iar după ce Steffi şi Agassi au cucerit trofeul de la Wimbledon, la fete, respectiv băieţi, în 1992, organizatorii i-au sărbătorit printr-o petrecere, dar nemţoaica n-a acceptat să danseze cu americanul. Mai târziu, la Roland Garros-ul din 1999, un Agassi divorţat de Brooke Shields a încercat o altă abordare: un bileţel de dragoste. „Nu mă înţelege greşit. Te găsesc frumoasă şi fascinantă şi am tot respectul pentru felul în care-ţi conduci viaţa. Ai fi de acord să luăm masa, să bem o cafea sau să ne plimbăm, nu contează? Vreau doar să te cunosc mai bine.“ Romantic, nu? Restul e istorie, însă una cu final fericit.

foto: guliver/getty images