Paştele la televizor, cu cretinism şi mai ales fără
Sunt câteva zile pe care televiziunile le trăiesc buimac. E o luptă între relevanţa momentului şi percepţia imbecilă. Reflexul greu de stăpânit de a te raporta la cretini
Sunt câteva zile pe care televiziunile le trăiesc buimac. E o luptă între relevanţa momentului şi percepţia imbecilă. Reflexul greu de stăpânit e de a se raporta la cretini, pentru că-s mai mulţi. Şi atunci vorbesc doar cu ei. Pentru că sunt mulţi sau pentru că şi noi, televiziunile, suntem ca ei?! Şi doar pe ăştia suntem în stare să-i validăm ca interlocutori. Nu mai suport expresia “ca tot românul”. E insinuată doar în contextul stării de înghesuit mâncare în stomac, de ars mici pe grătar, de fel cretin de a fi. “Ca tot românul”. Bă, nu ca tot românul! Că nu suntem toţi ăia. Aşa a fost Paştele la televizor într-o mare parte a lui. Ca tot românul... .
Percepţia idioată asupra creştinismului e aceeaşi ca cea a românilor asupra lor. Pentru că televiziunea se raportează în ultima vreme doar la cretini, ne simţim cu toţii nişte modeşti idioţi. Ca tot românul. Creştinismul e de-o înţelepciune nespecifică omului. Omul fără Dumnezeu n-ar fi putut da atâta sens vieţii. Aşa cum despre gestul lui Iuda, de a-l vinde pe Iisus şi a se spânzura după, un om cu har îţi poate vorbi o săptămână fără să se repete. TVR-ul, sâmbătă înainte de Înviere, îi avea invitaţi pe nişte copii. Întrebaţi de vorbă spuneau că n-a fost frumos ce-a făcut Iuda. După care, ca totul să atingă un alt palier al stupidului, a fost invitat să explice gestul lui Iuda preşedintele asociaţiei Off-Road România. Ca într-o metaforă superbă a ridicolului. Dacă există soartă, ea e ironică. A te decide să fii alăturea cu drumul şi a-l chema pe preşedintele Off Road România. Aşa arată neputinţa. Percepţia idioată asupra creştinismului vine din raportarea continuă şi suficientă la Biblia pentru copii. Aşa poţi să-ţi baţi puţin joc şi de această religie, şi de logică, cu senzaţia că eşti un tip superior infantilităţii oamenilor care merg la biserică. Aşa se reiterează băşcălia care se făcea de-o parte şi de alta a drumului, în timp ce Iisus îşi ducea crucea spre vârful muntelui. Nu toţi românii sunt “ca tot românul”, aşa cum creştinismul nu se explică doar ca o poveste pentru copii. Sau ca un fel de a fi “off road”.
Îl felicit şi mă înclin lui Mihai Gâdea pentru emisiunea de joi seară, despre credinţă. Lui Dan Puric, pentru interviul pe care l-a dat pe B1 sâmbătă, chiar dacă s-a întâmplat în compania lui Turcescu. Mă înclin în faţa celor de la Pro TV, pentru reportajul de la mânăstirea unde a scris Steinhardt „Jurnalul Fericirii“. Ii felicit pe cei de la RTV pentru ideea de sâmbătă cu cele şapte păcate capitale. Şi nu îm ultimul rând, pe cei de la B1, care l-au invitat duminică pe fizicianul Andrei Dorobanţu să explice relaţia dintre ştiinţă şi Dumnezeu. Că dacă bei o gură de apă din paharul cunoaşterii devii automat ateu. Dar dacă bei din paharul acela până la capăt, pe fundul paharului, acolo te aşteaptă Dumnezeu.
