Povestea lui Giorgio Armani, cel mai de succes designer italian

Până la 40 de ani, nu realizase nimic. După acea vârstă, a făcut totul – un imperiu fashion, business-uri de un succes răsunător şi o avere personală de peste 9 miliarde de dolari

La începutul anilor ’70, Giorgio Armani (84) era un bărbat de vârstă mijlocie, un fost student la Medicină, care abandonase facultatea şi n-avea nicio carieră cu care să se mândrească. „Eram OK, vă spun că eram OK“, încearcă să ne convingă într-unul dintre rarele interviuri oferite presei. OK la 40 de ani şi fără niciun serviciu stabil, hm… Locuia în Milano şi de-abia se angajase ca decorator de vitrine la magazinul La Rinascente, un job potrivit unui tânăr la început de drum, nicidecum cuiva trecut deja de prima tinereţe. Dar nici că i-a păsat de aparenţe! Şi-a făcut treaba conştiincios, de fapt etalând chiar talent, care i-a şi facilitat promovarea. A început să facă achiziţii pentru colecţiile masculine ale buticului, după care a fost desemnat designerul casei Nino Cerruti. Dar primul pas în antreprenoriat l-a făcut abia în iulie 1975, când iubitul lui, Sergio Galeotti, a reuşit să-l convingă să-şi înfiinţeze propria companie. „Sergio a crezut în mine, el mi-a deschis ochii!“, a mărturisit designerul italian. Ca să-şi pună în practică planul de a deschide un atelier cu minimum doi angajaţi, a fost nevoit să-şi vândă maşina, un Volkswagen Beetle. Dar, chiar şi cu asemenea sacrificiu, n-ar fi reuşit să scoată pe piaţă colecţia visurilor lui dacă nu dădea dovadă de ingeniozitate. Constatând că nu-şi permite un material cu imprimeu, Giorgio s-a apucat, plin de resurse şi entuziasm, să deseneze el bulinele de pe primele lui creaţii. Astfel, a reuşit să-şi lanseze, în 1975, prima colecţie masculină şi, un an mai târziu, o linie vestimentară feminină, care-au fost catalogate revoluţionare pentru acea perioadă. „Viziunea mea a fost să elimin elementele artificiale şi să optez pentru culori neutre“, a dezvăluit designerul. Geniul creativ al noului brand - secondat de Galeotti, care preluase contabilitatea şi restul aspectelor financiare ale business-ului -, Armani a devenit un nume cunoscut în Europa înainte de-a lua cu asalt America.

Giorgio şi-a promovat brandul cum nu se putea mai eficient, îmbrăcându-l, din cap până-n picioare pe idolul femeilor de-atunci, Richard Gere, în filmul American Gigolo (1980). De asemenea, a asigurat cea mai mare parte a costumelor pentru serialul Miami Vice (1984-1989), Don Johnson (foto jos) - actorul principal al producţiei TV de succes şi un alt sex simbol al vremii - devenind astfel ambasadorul lui Armani. După asemenea expunere, brandul italian şi-a făcut, pe nesimţite, debutul pe covorul roşu de la Hollywood, dar şi în garderoba celor mai mari staruri din lume. În anii ’80, Giorgio şi Sergio păreau de neoprit! Cei doi parteneri de afaceri şi de viaţă şi-au extins afacerea nesperat de repede, Armani devenind sinonimul excelenţei în rândul oamenilor de afaceri, care apreciau tot mai mult calitatea costumelor italieneşti. Succesul, încasările, promovarea, totul era la superlativ în momentul în care designerul a primit lovitura vieţii lui. Galeotti s-a stins din viaţă după o luptă nemiloasă cu SIDA, iar pierderea celui mai bun prieten şi-a pus amprenta pe Armani pentru totdeauna: „Cel mai mare eşec din cariera mea a fost incapacitatea mea de a-l ţine în viaţă pe partenerul meu.“ Nu puţini au fost cei care au pus la îndoială viitorul brandului italian după dispariţia directorului său financiar, însă Giorgio a reuşit să-şi dovedească atât talentul artistic, cât şi calităţile de manager. Spre surprinderea unora, n-a tras obloanele magazinelor, ci şi-a extins şi mai mult afacerea. În 1989, şi-a deschis primul restaurant, după care a investit în domenii aparent aleatorii, precum editarea de cărţi şi piaţa de bunuri casnice. Până în 1990, s-au înregistrat nu mai puţin de 200 de shop-uri Armani, cu vânzări anuale de vreo 2 miliarde de dolari, iar, în 2005, designerul a semnat prima sa colecţie haute couture: „E atât de satisfăcător să creez o singură rochie pentru un singur client!“. În 2010, şi-a inaugurat primul hotel în Dubai, apoi altele în Milano şi restul metropolelor lumii. „Îmi place că am construit un imperiu, dar eu tot ca pe un băiat din grajd mă percep“, a mărturisit primul designer care a interzis modelele de măsură 0 în prezentările lui. Iar modestia care-l caracterizează şi-n ziua de azi provine, cel mai probabil, din dificultăţile întâmpinate în primii lui ani de viaţă. Fiul unui simplu lucrător în port, Giorgio s-a născut într-un orăşel de pe lângă Milano, Piacenza, unde s-au simţit din plin urmele celui de-al Doilea Război Mondial. „Eram săraci şi viaţa era cruntă!“, recunoaşte acesta. Bombardamentele îi uciseseră mai mulţi prieteni şi-i distruseseră aproape complet casa când, într-o zi, el şi câţiva vecini au găsit o geantă plină cu praf de puşcă, pe care n-au rezistat să n-o deschidă. Armani n-avea mai mult de 9 ani când a fost grav rănit de explozia iscată. Băiatul a petrecut şase săptămâni în spital, timp în care era cât pe ce să-şi piardă complet vederea. A scăpat ca printr-o minune şi s-a refugiat, în anii care-au urmat, în jocul cu păpuşile – pe care le îmbrăca cu haine făcute chiar de el din zdrenţe – şi în filme: „Cinematograful din Milano era ca un palat al viselor! M-am îndrăgostit pe loc de frumuseţea vedetelor de la Hollywood!“. Din joaca cu păpuşile s-a născut interesul lui pentru anatomie, care l-a determinat ulterior să dea la Medicină. Iar, după doi ani de facultate, s-a înrolat în armată pentru a-şi face stagiul militar. „Primisem o permisie de 20 de zile, în Milano“, povesteşte cel care a profitat de zilele libere pentru a se angaja la buticul vestimentar unde şi-a petrecut 7 ani şi a învăţat tot ce se putea despre fashion. Iar restul e istorie!

Cu peste patru decenii de carieră la activ, Armani a fost desemnat Cel mai bun designer italian şi este adesea comparat cu revoluţionarii Coco Chanel şi Yves Saint-Laurent: „Are un aer prezidenţial – înţelept, senin şi atât de confortabil în rolul lui de lider al modei din Milano“, scria The New York Times despre el. Şi, dacă totul i-a fost posibil pe plan profesional, deţinătorul unei averi de peste 9 miliarde de dolari iese pe minus în viaţa sa privată. „Sunt dezamăgit că am fost nevoit, de multe ori, să renunţ la idilele mele în favoarea profesiei“, spune cel care mai are un regret major – că n-a devenit niciodată tată. „În copilărie, mama nu mă îmbrăţişa aproape deloc, iar eu nu pot trăi fără iubire. Am nevoie să depind de cineva. Nu în pat. Un companion. Cu toţii avem nevoie de contact fizic, mai ales de îmbrăţişări…“, dezvăluie designerul care nu şi-a mai găsit niciodată jumătatea după pierderea mult iubitului Galeotti (foto jos). A fost adesea văzut în compania unor tineri arătoşi, dar cu siguranţă că n-au însemnat nimic mai mult decât o aventură binevenită pe moment. Şi-atât.