Prodanca si Reghe. Plâng şi cocorii

Despre numele proştilor se spunea înainte că apar pe toate gardurile. Înţelepciunea populară a suportat câteva modificări, au apărut reality-show-urile, să stea proştii acasă

Despre numele proştilor se spunea înainte că apar pe toate gardurile. Înţelepciunea populară a suportat câteva modificări, au apărut reality-show-urile, să stea proştii acasă, confortabil în fotolii, şi să se uite la ele. A apărut marketingul, a apărut brandingul personal, e altceva, se schimbă lumea, se evoluează, cum bine zic minoritarii. Recent, Ana-Maria Prodan i-a făcut cadou soţului ei, marele antrenor Laurenţiu Reghecampf, o apariţie pe faţada magazinului Cocor din Bucureşti. Curgeau imaginile de familie, declaraţiile de iubire, putea să îi vadă oraşul, puteau să îi vadă parcagiii şi spălătorii de parbrize din centru, ce îşi pot dori mai mult astfel de inşi? Prodanca şi Reghe. Ei sunt aceia. La ei, parveniţii cu fason, aspiră ţăranul mediu statistic. Aţi văzut „Pentru Roma, cu dragoste”, cel mai recent film al lui Woody Allen? Este 90% clişeu, dar şi 10% geniu. 10% geniu: în acest film apare un funcţionar, interpretat magistral de Roberto Benigni, care devine peste noapte vedetă. E alergat de paparazzi, îi intră camerele de filmat în baie când se bărbiereşte, i se prezintă chiloţii, îl vânează presa în timp ce îşi pregăteşte micul dejun, i se cer declaraţii, este televizat cum respiră, e invitat la recepţii, îi stau cameramanii pe cap cât nu face nimic toată ziua la birou. La început, omul îşi păstrează decenţa şi se întreabă, cu deplină justificare: de ce sunt vedetă? Răspunsul e demn de un Woody Allen încă tânăr: „Pentru că eşti vedetă!”. Va avea funcţionarul faimă, bani, femei, până când, deodată şi la fel de inexplicabil, atenţia va fi captată de un alt nimeni.Funcţionarul redevine anonim şi începe să urle pe stradă, în chiloţi bineînţeles, că el e!, el e!, vrea să dea autografe cu forţa. Sfârşeşte mai înduioşător decât Emil Constantinescu. Prodanca noastră e o astfel de vedetă pentru că e vedetă. Ce ştie să facă? Contează? Imunitatea la ridicol, dorinţa aproape maladivă de a fi expusă, totul o recomandă. O plac zugravii, paznicii de noapte şi şoferii de camion aflaţi între joburi, muncitorii necalificaţi loviţi în plină figură de criza financiară, elevii nebacalaureaţi, băutorii de bere la pet şi mâncătoarele de seminţe? Ajunge. Ei sunt publicul-ţintă, ei se iluminează văzându-i pe aleşi: uite, ăştia sunt la fel ca noi, dar au reuşit, se poate! O, sărmane Reghecampf, cum stai tu pe „Cocor” şi nici nu ştii câtă uitare va veni când măştile vor cădea şi se va vedea întreg nimicul. Mai jos, înspre Unirii, strălucesc reclamele care anunţă că s-au inventat leacuri până şi pentru fisurile anale.