Răspuns pentru Mara Bănică

Băi, s-a supărat Costin Mărculescu pe mine! Cam de-o săptămână e terminat să mă convingă să ne întâlnim la o emisiune TV, ca să-mi arate el mie. Eu cred că în sinea lui e un băiat bun. Asta uneori îl exonerează şi de penibil. Şi-a sunat prietenele talentate şi celebre să se plângă de mine. Că fac, că dreg.

Băi, s-a supărat Costin Mărculescu pe mine! Cam de-o săptămână e terminat să mă convingă să ne întâlnim la o emisiune TV, ca să-mi arate el mie. Eu cred că în sinea lui e un băiat bun. Asta uneori îl exonerează şi de penibil. Şi-a sunat prietenele talentate şi celebre să se plângă de mine. Că fac, că dreg. Şi aşa am stat azi de vorbă o jumătate de oră cu Mara Bănică. Îi apreciez combativitatea şi cursivitatea la televizor. Uneori îi înţeleg şi derapajele. Au fost perioade în care şi ea şi Capatos erau altfel de jurnalişti. A câştiga din presa mondenă acum nu e un exerciţiu uşor. Nu poţi să treci prin noroi coerent. Fără cizme de cauciuc. Asta e. Îl înţeleg şi pe Capatos. Fără să fiu de acord. Pe toţi curioşii ăştia cu care ei stau de vorbă la televizor, i-am privit o perioadă pe principiul să râdem de ei. Problema e că unii au luat-o în serios. Şi ne trezim cu Naomi şi Nikita în postura de staruri. Am scris vara trecută textul care urmează.

“Eram la o emisiune şi, în timp ce aşteptam să intru, am ascultat discursul unei ziariste care mă preceda. Ea explica, într-un tip de entuziasm dramatic, cum e într-o relaţie de prietenie cu Ogică şi ce fel de băiat simpatic e. Sunt multe emisiuni şi multe tabloide care trebuie alcătuite zilnic cu ştiri mondene, pentru ca aceia precum cea pe care o aşteptam să-şi termine discursul să-şi ia la finalul lunii banii. Şi atunci sunt inventate şi promovate personaje disponibile în ideea de a familiariza publicul cu viaţa lor tristă şi celebră. Asta ştiam şi am mai scris. Ceea ce am înţeles ascultând discursul acela cu prietenia lui Ogică e că presa mondenă de acum e plină de indivizi şi individe mediocre. În meseria asta trăieşti şi din talentul de a-ţi întreţine relaţii cu celebrităţile ţării. Cu Elan Schwartzenberg e greu să ai un dialog mai lung de două minute prost fiind. E un individ mai complicat. La fel Andrei Gheorghe. La fel Andrei Hrebenciuc. La fel Dan Chişu. La fel Florin Chilian.”

Cea pe care o aşteptam să-şi termine discursul era Mara Bănică. N-am nominalizat-o pentru că nu e simptomatică acelei categorii de jurnalişti care au doar prostituate şi măscărici în agendă. Şi senzaţia că se ocupă de monden în general. Ea întreţine şi altfel de prietenii. Nu o ştiu pe nume doar Ogică şi Mărculescu. Dar, în timp ce vorbea atunci, am priceput treaba asta. E plin mondenul de jurnalişti care n-au înţeles că Ogică nu e un star, ci o curiozitate. Că Sânziana Buruiană şi Laurette nu sunt dive. Sunt poveşti auxiliare celebrităţii. Ei le pun pe prima pagină şi-au plecat acasă. Şi-au făcut treaba. Sunt mondeni. Eu percep diferenţa între cei care fac compromisuri cu mediocritatea şi cei care o reprezintă. Problema e că şi unii şi ceilalţi o întreţin. Şi totuşi nu sunt acelaşi lucru. E distanţa de la actor la personajul pe care-l joacă. Aici i-am dat dreptate Marei Bănică.