Reacţiile colegilor de breaslă ai lui Sebastian Papaiani
Lumea actoriei pare să fi intrat într-o zodie neagră. Iată ce spun prietenii şi colegii marelui dispărut de astăzi.
Ion Dichiseanu „E o veste cum nu se poate mai tristă. Ştiam cum evoluează, a stat două luni în spital, apoi la recuperare. Trăgea speranţe.“
„Mă întreb cine o sa ne mai facă să zâmbim. A fost o jumătate de an infernală. Nu am vorbit cu el, era bolnav. Stiu că personalul de la Spitalul Universitar vorbea la modul cel mai plăcut despre el, spunea că îi făcea să zâmbească. Omul de rând şi-a iubit actorii, mai ales pe cei de comedie. Întotdeauna ei sunt înconjuraţi cu dragoste, pe stradă, la spectacole.“
„Vestea este groaznică. Papaiani era aşa o personalitate, încât nici nu pot să spun că a dispărut. Dacă ne uităm la filmele lui, la veşnicul tânăr Papaiani, la veşnicul şugubeţ Papaiani… Am avut o discuţie acum două luni. Era indispus. Vorbea greu. Nu mi-a recunoscut vocea şi m-a întrebat ‘Ce vrei?’. Am încercat să-i cresc moralul. Nu pot să-l prezint pe Papaiani, pentru că toată lumea îl cunoaşte. Nu pot să-l laud pe Papaiani, pentru că toată lumea îl iubeşte. Dumnezei să-l odihnească.“
„Am avut şansa să debutez cu el în anii 1990, să mergem în turnee, să stau cu el în cameră şi să îmi povestească despre teatru. Era un om absolut… De un umor şi de o bunătate extraordinară, un om care punea multă pasiune în tot ceea ce făcea. Este tare pustiu. Comedia în România a devenit foarte tristă şi suferindă. Iată, întâi Gyuri şi acum nenea Bică. Este o comedie tristă.“
„Domnule Papaiani... Pentru mine aţi fost mai mult decât un actor, am avut mare onoare să jucăm împreună şi sunt mândră că v-am cunoscut şi îmi pare rău că nu o să vă mai văd! Dumnezeu strânge rândurile... Ieri Gyuri... Azi Bică...“
„Am avut privilegiul să-l cunosc în copilărie... Odihnească-se în pace...“
„Nene Bică, o să-mi fie tare dor de tine.“
