Sarah Jessica Parker: „Viaţa cu trei copii e ca armata”

Actualizat:

Nicio realizare profesională, oricât de însemnată, nu i-a adus actriţei Sarah Jessica Parker o fericire mai mare ca venirea pe lume a băieţelului ei. Şi de când are trei copii, bucuria este cu atât mai mare! Eşecuri peste eşecuri A crescut cu cei şapte fraţi ai ei într-o cămin sărac, dar plin de viaţă şi, odată cu realizarea profesională şi materială ce au venit la maturitate, Sarah Jessica Parker şi-a dorit o familie numeroasă, căreia să-i poată oferi tot ce i-a lipsit ei în copilărie. În 2002, l-a născut pe James Wilke Broderick, numit după tatăl soţului ei, Matthew Broderick, cu care este împreună încă din 1997. Apoi a vrut din tot sufletul să-şi extindă familia, dar eforturile de ani de zile ale cuplului au fost zadarnice. „Am fost dezamăgită că nu am rămas însărcinată, nu pot să neg asta”, a declarat actriţa decepţionată.

Nicio realizare profesională, oricât de însemnată, nu i-a adus actriţei Sarah Jessica Parker o fericire mai mare ca venirea pe lume a băieţelului ei. Şi de când are trei copii, bucuria este cu atât mai mare.

Eşecuri peste eşecuri

A crescut cu cei şapte fraţi ai ei într-o cămin sărac, dar plin de viaţă şi, odată cu realizarea profesională şi materială ce au venit la maturitate, Sarah Jessica Parker (44) şi-a dorit o familie numeroasă, căreia să-i poată oferi tot ce i-a lipsit ei în copilărie. În 2002, l-a născut pe James Wilke Broderick, numit după tatăl soţului ei, Matthew Broderick, cu care este împreună încă din 1997. Apoi a vrut din tot sufletul să-şi extindă familia, dar eforturile de ani de zile ale cuplului au fost zadarnice. „Am fost dezamăgită că nu am rămas însărcinată, nu pot să neg asta”, a declarat actriţa decepţionată. Dar Sarah şi Matthew nu au renunţat la visul lor de a deveni iar părinţi. Au apelat la o mamă purtătoare care să le nască copilul după ce le-au epuziat pe toate celelalte: „Nu am fi ales această variantă dacă aş fi putut să fiu eu din nou mamă naturală.”

Mamă purtătoare

Vedeta din „Sex and the City” şi soţul ei au devenit anul trecut părinţii gemenelor Marion Loretta Elwell şi Tabitha Hodge Broderick. Dar înainte de fericitul eveniment, cuplul a avut parte de momente mai puţin plăcute. Pe timpul sarcinii, paparazzii au identificat-o pe mama naturală a gemenelor şi au urmărit-o constant, spre stupoarea şi enervarea vedetei. „Am fost iritată la culme de faptul că i-a fost invadată viaţa privată! I-a fost ascultat telefonul, i s-a spart calculatorul, a fost ameninţată, a fost cu adevărat hărţuită”, a declarat Sarah. Dar toate acestea au fost date uitării când, în iunie 2009, au venit pe lume cele două fetiţe. Acasă, totul era pregătit pentru întâmpinarea noilor membrii ai familiei: casa a fost extinsă, redecorată, iar mobila, mutată, astfel încât să se facă loc noilor veniţi.

În sfârşit fericiţi!

Odată cu extinderea familiei, viaţa celor doi actori s-a schimbat radical: „Vă spun sincer că este foarte amuzat ce se întâmplă. Este de-a dreptul hilar. Trebuie să ne organizăm atât de bine de fiecare dată când vrem să facem câte ceva şi să planificăm totul până la cel mai mic detaliu, încât totul se aseamănă cu desfăşurarea unei operaţiuni militare. Parcă am fi în armată! Şi, pe lângă gemeni, trebuie să mă mai gândesc şi la băiatul cel mare, care are şi el nevoile lui. Viaţa ni s-a schimbat complet, asta e clar. E o mare nebunie, dar ne place. Este minunat! Este exact ceea ce ne-am dorit. Nu am vrut neapărat gemeni, dar speram să ne mărim familia. Şi am fost până la urmă binecuvântaţi!”



Recente pe Ok! Magazine

Celine Dion, Getty jpg
Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg