Sfârşit de drum! Ce făcea Gabi Cristea când Marcel Toader era depus la Bellu
Unii cu nunta, alţii cu înmormântarea. S-au iubit cu patos, cu zvăc. Au trecut pe la starea civilă, dar au ratat drumul către altar. Totuşi, încălzirea şi-au făcută într-un platou de televiziune, unde au improvizat o nuntă. El era un domn, Marcel Toader, ea o femeie stilată, Gabi Cristea. Îşi sorbeau şoaptele, se adânceau în cuvinte, aşa cum aveau să o facă şi mai târziu, când s-au avantat într-un război, cel al banilor. Şi, totuşi, chiar şi în acea perioadă scăldată în replici, au existat momente când Gabi ieşea pe posturile de televiziunea, lăsa lacrimile să curgă şi striga din toata suferinţa: Marcel e familia mea! Iar asta a rămas din tot acel tăvalug.
De atunci au curs multe file şi alte poveşti. Ea l-a întâlnit pe Clonda, el pe Maria. Gabi şi-a împlinit visul, a devenit de două ori mamă, Marcel a fost învins de folclor şi a renunţat la artista blondă. S-a refugiat în singurătate şi lângă singurul fiu pe care îl avea. Îşi dorea linişte şi visa la o altfel de dragoste, una sinceră, nu pentru televizor. Nu şi-au mai vorbit, au continuat însă un război, al nervilor, prin tribunale.Cu toate astea, Marcel avea ceva când vorbea de Gabriela. Şi o demonstrează şi ultima lui replică. ‘’Despre Gabriela am avut mereu o părere fantastică! Este una dintre cele mai bune moderatoare de televiziune. Îi doresc tot succesul din lume, fericire în familie, să îmbătrânească lângă soţul ei şi să se iubească. Eu nu am resentimente. Fiecare are viaţa lui şi drumul lui''.
Şi Gabi avea, o nuntă de planificat, pentru că dansul trebuie să continuie, nu-i aşa? În timp ce Marcel Toader era depus, ieri, la capela Cimitirului Bellu, Cristea se simţea entuziasmată, după cum declară pe o pagină de socializare, la o clinică de înfrumuseţare. ‘’Pentru că pe 24 august am să îmbrac rochia de mireasă, încerc să revin la o formă fizică bună într-un timp cât mai scurt, cu ajutorul procedurilor de ultimă oră de remodelare corporală’’. Cititorii sunt consternaţi: ‘’Nu suferi după fostul sot?’’, Rochia neagră lasă loc de interpretări’’, sunt doar câteva dintre întrebările care curg. Gabi merge însă mai departe. Cu totul. Şi nu ajunge la înmormântare, dar nici la priveghi.
Ce aşteptam de la Cristea în aceste momente? Nimic, doar tăcere, asta în amintirea unei femei de 80 de ani care pentru scurt timp i-a fost mamă şi a unui fiu care a văzut în ea o mamă, asta dacă nu luăm în calcul frânturile de fericire pe care se poate să i le fi oferit un om în cinci ani de viaţă, de relaţie.
Povestea asta îmi aduce aminte de una la fel de celebră, cea dintre Mădălina Manole şi Şerban Gergescu, care a plecat tot la fel, în urma unui infarct. Şi acolo uşile se trântiseră cu putere, el avea o altă familie şi un copil, ea încearca să se regăsească pe un alt drum. Şi, totuşi, Mădalina a zăbovit o noapte întreagă, într-o capelă goală, la căpătâiul celui cu care, cândva, împărţise ceva. Pentru că în faţa morţii ne simţim cu toţii stingheri şi goi. Şi tot ce părea posibil până atunci, acum nu mai e.
Înţelepţii spuneau că pe morminte trebuie să sădeşti flori şi regrete, dar Gabi lasă în urmă rănile şi dramele. Ea merge pe drumul ei. Cu Tavi Clonda.
