Târgul de vite
Criza financiară globală m-a adus aici, dar n-a lucrat singură. Nu: a fost şi o criză a moralei. Altădată n-aş fi acceptat să vin, dar acum sunt aici, fiind dispus la unele compromisuri cu lumea pentru a înţelege ce mai e de înţeles.
Criza financiară globală m-a adus aici, dar n-a lucrat singură. Nu: a fost şi o criză a moralei. Altădată n-aş fi acceptat să vin, dar acum sunt aici, fiind dispus la unele compromisuri cu lumea pentru a înţelege ce mai e de înţeles. Iată-mă, deci, pe străzile din această staţiune românească. Aşa, la pas, nu e greu să pricepi cum de s-a predat „perla” unui bufon de anvergura primarului. E chiar simplu: oamenii umblă cu toate slăbiciunile la vedere. Băi, vi se vede conştiinţa, şi e mică! Am intrat până şi într-un club de noapte, o discotecă adică. Canapelele care se prăbuşesc sub povara porentaţilor (de ce li s-o spune aşa tuturor impotenţilor?) sunt albe, pe una dintre ele moţăie un faimos minion prăbuşit, e rozaliu şi cumva demn de milă, aşa, asezonat cu nişte căzături locale. Îmi stăpânesc un brusc şi puternic sentiment de vomă. Rezist, căci vreau să văd tot. Uite: întâi intră burţile, apoi braţele tatuate. De ele zac, inerte şi trucate, trofeele. Hăndrălăi buni de muncă, dar întreţinuţi, ei, urmaşii. „Curve şi prietenii lor”, te trezeşti spunând ca în filmul „Boogie”. Chiar aşa: curve şi prietenii lor. Vedere de la mare: guşaţii şi pantofii lor lejeri, cu vârfurile ascuţite sau cu ciucuraşi. Ceva nu e în regulă: tot ce se ştie despre colestorol e fals sau porcii ăştia sunt nemuritori, ca răul. Dar mai sunt şi cocalarii bătrâni, cărora le curg balele din gură. Sub balele lor, fufele înfloresc, rânjetul lor fals îţi zgârie retina, şi simţi că ai putea omucide acolo, pe loc. Dar nu faci nimic. Te uiţi la găluştele în cămăşi în culori pale, desfăcute la trei nasturi, în cel mai libidinos dintre feluri, şi nu faci nimic. Eşti un căcăcios. Damele de companie aflate încă în faza negării propriului destin o ard glossy, gen. Sunt toate nişte sarhajessiciparkere, afectate ca divele în faţa penultimei dintre colecţii. Închipuitele sorb plictisite băuturi exotice. Gesticulează ca vedetele de la televizor în vreme ce grăsunii le dau târcoale, amuşinează sărmanii securişti, le miroase a zdreanţă, amuşinează dorind zadarnic să le sodomizeze în direct. Senzaţia de vomă se amplifică. E ca un târg de vite aici: cele care nu şi-au găsit tăticul se fâţâie faţă-dos. Şi parcă le duce de căpăstru un meltean invizibil, un zeu absolut al kitsch-ului. Rău a mai dispreţuit Dumnezeu banii de şi-a bătut joc aşa de oamenii aceştia! Pleci, învins definitiv de greaţă, abandonând toate speranţele.
