Tom Hardy: Hollywood's most wanted

Nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din The Revenant, Tom este noua faţă hot a Hollywoodului. Unii critici îl consideră cel mai bun actor al generaţiei sale. Alţii abia acum îl descoperă. Cert e că după triada Legend, Mad Max şi The Revenant, cu care şi-a bombardat publicul din 2015 încoace, i s-a întins şi covorul roşu rezervat sex simbolurilor, pe care Hardy îl ocoleşte, însă, nepăsător

Anul acesta, Tom a fost nominalizat pentru prima dată la Oscar.

Replica spusă pufăind din trabuc? „Mie mi-a fost mereu frică de bărbaţii excesiv de virili. Până la punctul în care nici nu-mi venea să mă duc la sală din cauza testosteronului care plutea acolo, eu simţindu-mă slab. De fapt, niciodată nu m-am simţit foarte viril. Nu mă simt dur, puternic şi foarte capabil în viaţa reală, nu aşa cum îmi imaginez că trebuie să fie un bărbat adevărat. Aşa că încerc doar – şi mă străduiesc să imit, ca să înţeleg mai bine ce înseamnă să fii un bărbat adevărat şi să transpun asta şi în viaţa mea!“. Nu tocmai ce-ai aştepta de la el? Tom e o colecţie de replici antistar, spuse fără preocuparea de a construi o imagine artificială atrăgătoare. Şi o colecţie de gesturi neaşteptate... Am scris de mână ultimele pagini ale acestui material, gândindu-mă amuzată la experienţa lui Tom, care în urmă cu un an şi jumătate s-a pregătit febril pentru întâlnirea cu jurnalistul de la Esquire scriind în seara de dinainte două pagini de mână. Mie mi se stricase laptopul... Altfel, cine mai are porniri atât de autentice, încât poate părea delicios de inocent? Tom are apucături de o nervozitate tipică unui mare emotiv. „Nu-mi place de mine prea mult. Niciodată nu mi-a plăcut. Pe vremuri, mă enerva că sunt prea sensibil.“ Hmmm... Tema eseului deloc caligrafic din acea seară a lui Hardy: „Cine sunt eu?“. Concluzie: „Habar n-am!“. Nici lumea nu ştie exact cine e Tom şi tot ce poate. Foarte puţini i-au urmărit cu fidelitate parcursul, ca să poată concluziona, asemenea celor de la Esquire, că este „cel mai bun actor al generaţiei sale“. Iar asta înainte de apariţia Mad Max, Legend şi The Revenant, pentru care a primit o nominalizare la Oscar! Da, cel mai bun – poate şi cel mai sexy, dar în acest text prefer să-i las pe alţii să folosească superlativele. Eu aş fi acuzată de o subiectivitate crasă.

Leo DiCaprio i-a mulţumit lui Tom în fiecare speech de acceptare a premiilor culese cu rolul din The Revenant, inclusiv la Oscar.

În plus, nici eu n-am habar despre cine e Tom. Eu ştiu că este prizonierul nebun din Bronson, dar şi Bane cel cu masca de cauciuc şi oţel şi cu o voce înfricoşătoare din The Dark Knight Rises. Alţii, mai norocoşi, ştiu că Tom este actorul care surprinde, de fapt, cu fizicul său în limite absolut normale. Cumva, aceste roluri l-au lăsat în mintea multora cu o imagine de căpcăun cu potenţial sexy (există aşa ceva?!). Iar atunci când îl văd, în jeanşii lui vintage, cu un t-shirt şi o şapcă arborată la capătul celor doar 175 cm cât măsoară în realitate, multora li se pare că a intrat la apă. El e şi tipul care a interpretat genial în Legend două personaje maniace: fraţii Kray, cei mai periculoşi gangsteri din istoria Regatului Britanic. Este John Fitzgerald din The Revenant, care îl îngroapă de viu pe Hugh Glass (Leonardo DiCaprio). Şi tot el e tipul acela zurliu care a primit un jurnalist în casa lui aflată într-o dezordine pe care nici măcar un anonim nu şi-ar fi permis-o în atare circumstanţe. Sau actorul pasionat de teatru, care atunci când îşi găseşte timp pentru o prestaţie pe scândură la Londra, ajunge cu câteva ceasuri mai devreme şi se-aşază în fiecare scaun al sălii, chiuind sau scăpând o înjurătură. E ritualul lui anti-stres înainte de spectacol. Într-un Hollywood cu ingrediente clare ale succesului şi imaginii, Tom este omul surpriză, de o autenticitate şocantă uneori şi cu o efervescenţă a spiritului care nu încape în niciun ambalaj comercial impus. Are o mare doză de imprevizibil chiar şi pentru sine însuşi. Poate şi pentru că nu e, de fapt, american made. Este vajnicul urmaş al găştii de băieţi răi, dar atât de talentaţi pe care Marea Britanie i-a dat lumii: Peter O’Toole, Richard Harris şi Richard Burton. Setul de brăţări pe care-l poartă adesea semnifică anii de când e un băiat mai puţin rău, renunţând la droguri. Să tot fie vreo 12... Iar oglinda spartă a Audi-ului cu care circula într-o vreme semnalizează faptul că ceva-ceva porniri de băiat rău tot mai are. Nici n-are cum să le piardă... „La 15 ani am fost arestat pentru că depăşisem viteza într-un Mercedes pe care-l furasem şi în care, pentru siguranţă, aveam şi un pistol. Aveam nevoie de adrenalina aceea pe care ţi-o dă ideea că te expui pericolului. Aş vrea să pot spune că am depăşit faza asta, dar violenţa încă are un parfum romanţat pentru mine. De-asta îmi place să interpretez criminali, eroi negativi, caractere distruse! Sunt fascinat de cineva care decretează: «Voi schimba lumea după nevoile mele», în loc de «Mă voi schimba eu ca să mă integrez mai bine în societate»“, spune Hardy.

"Mi-aş fi vândut şi mama pentru o bilă de cocaină"

Cine sunt eu? Niciodată nu ştiu atunci când sunt fotografiat. Am încercat să fiu model la 19 ani, dar n-am fost bun de nimic. Nu pot funcţiona decât atunci când sunt altcineva“, explică el, frecându-şi barba roşcovană. Ce-i drept, buzele lui cărnoase au fost remarcate şi de cei de la show-ul britanic The Big Breakfast de la Channel 4, declarându-l în 1998 câştigătorul competiţiei Find Me a Supermodel, care i-a adus un contract cu agenţia Models One. În acelaşi an, s-a înscris la Drama Centre London pentru a studia actoria, în anul trei fiind selectat pentru rolul soldatului John Janovec în mini-seria HBO-BBC Band of Brothers. A rămas tot anul în armată, Ridley Scott alegându-l pentru un rol în Black Hawk Down, unul care avea să fie esenţial pentru întreaga lui viaţă. Pe platourile de filmare, s-a dezlănţuit, dornic de afirmare, convingându-l pe Scott să-l lase chiar pe el să filmeze scena când e în flăcări, în loc să recurgă la un cascador. „Asta înseamnă să te simţi viu cu adevărat – şi poate că asta e posibil doar în apropierea morţii“, şopteşte Tom cu privirea fixată-n gol. După lansarea filmului, s-a dus mândru să-l întâlnească chiar pe soldatul pe care-l interpretase. „Filmul a fost bunicel, dar tu n-ai avut nicio legătură cu mine. Tu ai arătat acolo ca un fotomodel şi-atât“, i-a trântit omul verdictul în faţă. Unul ameţitor pentru actorul care, la acea vreme, funcţiona încă în ghearele drogurilor. „Mi-aş fi vândut şi mama pentru o bilă de cocaină“, a spus la un moment dat Tom. Iar palma primită de la omul care-i nimicise prestaţia actoricească l-a făcut să se afunde, profund dezamăgit de sine, şi mai tare în droguri... Astfel că după ce a bifat apariţia din Star Trek: Nemesis, în rolul lui Shinzon cel străveziu, Hardy a pierdut controlul. În 2003, după o supradoză de cocaină, a fost găsit zăcând pe marginea unui drum în Soho, într-o baltă de sânge amestecată cu vomă. „A fost o lecţie zguduitoare pentru mine. Atunci am găsit puterea de-a renaşte tocmai fiindcă ajunsesem la un pas de moarte“, spune actorul care s-a dus de bunăvoie la reabilitare.

cu rădăcini irlandeze (de la care a moştenit talentul, Tom decorându-şi casa cu câteva picturi proprii) şi al lui Edward „Chips“ Hardy – azi director de creaţie al unei mari agenţii de publicitate. „În copilărie am fost obişnuit să fiu mereu în centrul atenţiei. Casa era plină de cărţi, muzica bună răsuna mereu. Cadourile şi vacanţele exotice nu-mi lipseau. Nici studiile la o şcoală privată scumpă. Exista o singură problemă: eram un băieţel puţin cam rău. Reformulez: eram rău de tot“, recunoaşte el. La 11 ani, un poliţist aflat în vizită educativă la şcoala lui s-a găsit să-l avertizeze despre pericolul de-a trage clei pe nas. Atât i-a trebuit. Primul lui gând: „Mă duc să caut nişte clei!“. La 13 ani, consuma deja constant halucinogene, trei ani mai târziu fiind exmatriculat de la Reed’s School pentru un mix de probleme în faţa căruia corpul didactic a cedat nervos: beţii în lanţ, consum de cocaină, bătăi şi furt. Azi, Tom merge în şcoli şi facultăţi tocmai ca să susţină workshopuri în numele fundaţiei Prinţului Charles despre victoria asupra demonilor săi. Ştie că va purta mereu această pecete a dependentului de droguri, fiind mereu în alertă. De-asta, bunăoară, nici n-a recurs la steroizi pentru niciunul dintre rolurile care i-au cerut o creştere semnificativă a masei musculare. Pentru foştii dependenţi, anabolizantele sunt extrem de periculoase. În schimb, a muncit ca un posedat, făcând zilnic 2.500 de flotări cu antrenorul personal din forţele marinei britanice. „Singurul lucru care m-a salvat în cele mai grele momente a fost actoria. Am început să joc fiindcă am vrut să-l fac pe tata mândru de mine. Fiind singurul lui copil, gândul ăsta a fost extrem de important pentru mine şi oricum altceva nu ştiam să fac“, spune Tom cu un zâmbet care-i dezvăluie dintele strâmb din faţă.

În acel an al crizei – 2003 – a câştigat prestigiosul premiu Evening Standard pentru debutul anului, graţie prestaţiei lui din piesele Blood şi In Arabia We’d All Be Kings, pe scenele de la Royal Court Theatre şi Hampstead Theatre, ulterior fiind nominalizat şi la Trofeul Lawrence Olivier. Dar gândul eşecului din Black Hawk Down încă îl bântuia. Iar pentru el asta se traducea în teama de inconstanţă. Teama de un nou eşec. „Scăpasem complet de sub control. Sunt norocos că n-am ajuns în închisoare ori că n-am murit, fiindcă spre asta mă îndreptam. Dar mi s-a spus clar: dacă mergi prea departe pe drumul ăsta, nu te mai întorci. Acum cunosc bestia din mine şi ştiu cum s-o ţin în frâu. E ca şi cum aş trăi în umbra unui urangutan uriaş, care vrea să mă omoare. E mai puternic decât mine şi aleargă prin colţurile întunecate ale sufletului meu. Când mă drogam până mi se rupea filmul, mă puteam trezi în orice loc, în pat cu cineva necunoscut, fără să ştiu cum ajunsesem acolo. Asta mi se întâmpla la un moment dat zilnic, iar eu ziua mergeam la filmări sau la teatru. Nu voiam să afle nimeni, dar nu mă mai puteam ascunde. Eram kaput. Am fost norocos că nu m-am îmbolnăvit de hepatită ori SIDA.“

„Voiam să fiu un dur şi am ajuns în ruşinoasele statistici suburbane.“ Tom Hardy, despre trecutul lui

Tratamentul de reabilitare îl luase foarte în serios, dar venise prea târziu pentru căsnicia lui. În 2004, era un om nou, renăscut, însă tot atunci definitiva divorţul. Un mariaj eşuat din cauza problemelor lui cu drogurile. Peste eşec l-a ajutat să treacă alt „drog“: Speed. Rachael Speed, asistenta britanică de regie de care s-a îndrăgostit în 2004 şi cu care a lucrat la mini-seria BBC Regina Virgină. A urmat rolul lui Raumont, din Maria Antoaneta, împreună cu Kirsten Dunst, Scenes of A Sexual Nature, alături de Ewan McGregor, iar în 2007 şi-a asumat un personaj definitoriu pentru el – cel al unui alcoolic homeless din Stuart: A Life Backwards, în care a făcut echipă cu Benedict Cumberbatch. Experienţa anilor săi de pierzanie şi-a spus cuvântul, deşi a fost extrem de dezamăgit că n-a luat un BAFTA pentru rol. Atât de dezamăgit, încât câţiva ani la rând a refuzat să mai meargă la ceremonia de premiere. „Stuart a fost, paradoxal, supereroul meu. El m-a făcut să cresc şi să mă gândesc la ceea ce vreau de la cariera mea.“

Anul următor, 2008, avea să fie din nou unul de turnură: cel în care a jucat un gangster gay în pelicula RocknRolla, regizată de Guy Ritchie, dar mai ales cel în care se lansa, în sfârşit, Bronson – filmul pentru care se documentase vreo patru ani, stând la vorbitor cu Charles Bronson, cel mai violent prizonier din istoria sistemului penal britanic, personajul căruia i-a dat viaţă. Unul pentru care a trecut printr-o remarcabilă transformare fizică, expandându-şi masa musculară. Producţia n-a fost un succes comercial – în schimb, a devenit unul dintre filmele obligatoriu de văzut pentru directorii de casting şi producătorii din Los Angeles. Marele public încă nu-l remarcase, dar toţi oamenii importanţi de la Hollywood stăteau acum cu ochii pe el. Din acel moment, uşa succesului i s-a deschis larg, cu roluri precum cele din Inception (2010), pentru care a obţinut mult doritul BAFTA Rising Star Award, Tinker Tailor Solder Spy (2011), alături de Michael Fassbender, Warrior (2011), This Means War (2012 – un film deloc specific lui Hardy, de-asta a şi jurat că nu va mai face comedii romantice), şi mai ales The Dark Knight Rises (2012), care l-a consacrat în America, în ciuda faptului că nu i se vede faţa. De notat, însă, că unii iubitori americani de teatru îl remarcaseră deja în piesa The Long Red Road, regizată la Chicago în 2010 de regretatul Philip Seymour Hoffman. „Eu ştiu că poţi face fiecare rol din piesa asta mai bine decât oricare alt actor“, i-a spus Hoffman când l-a ales. Dar el era un fin cunoscător din branşă...

"Rolul de părinte mi-a schimbat viaţa!"

Tom şi fiul său.

Nimănui nu i-a păsat de mine până nu mi-am pus masca“, spune personajul lui, Bane, din The Dark Knight Rises. „Oamenii nu m-au observat până nu mi-am umflat muşchii şi am devenit agresiv pe celuloid“, spune şi Hardy, în timp ce se descheie la cămaşă, dezvelindu-şi colecţia de tatuaje. Printre ele: cuvântul „Skribe“, porecla scenaristei Kelly Marcel, în semn de recunoştinţă pentru munca ei la Bronson. Dar şi „Figlio mio bellissimo“ („Fiul meu cel frumos“), un tatuaj pentru cel dintâi copil al său, Louis, băieţelul pe care Rachael Speed i l-a dăruit în 2008. Anul despre care spuneam că i-a marcat existenţa atât profesional, cât şi personal – fiindcă la doar câteva luni de la naşterea băiatului, s-a îndrăgostit la filmări de Charlotte Riley (33), partenera sa din miniseria TV La răscruce de vânturi. Nu i-a fost uşor să se rupă din sânul unei familii care abia prindea contur, dar şi-a urmat instinctul cu toate consecinţele de rigoare: în 2010 s-a logodit cu Charlotte. Iar patru ani mai târziu s-au căsătorit, cuplul trăind la Londra alături de cei doi câini pe care Hardy i-a găsit pe stradă la nişte filmări în America (actorul colaborează cu PETA pentru a promova adopţia animalelor). Anul trecut, în octombrie, au devenit şi părinţi într-o discreţie totală. Fără detalii despre sexul şi numele copilului, după o sarcină dezvăluită abia în luna a opta, pe covorul roşu al premierei Legend.

Charlotte Riley. S-a îndrăgostit de ea în La răscruce de vânturi. Recent, ai văzut-o în Edge of Tomorrow, cu Tom Cruise. Luna asta, s-a lansat Cod roşu la Londra, în care ea joacă cu Gerard Butler.

„Rolul de părinte mi-a schimbat viaţa“, spune Hardy, care pleacă de la filmări, oricât de departe ar fi, pentru a-şi vedea copiii, fiindcă şi-a făcut o regulă de aur: să nu lipsească de lângă ei mai mult de două săptămâni. „Acum nu mă mai pot gândi doar la ce vreau eu – fiindcă două fiinţe pe acest pământ au nevoie de mine mai mult decât oricine şi sunt mai importante decât propria persoană. Când ajung acasă, sunt doar tăticul Tommy şi asta fiindcă copiii mei n-au voie deocamdată să-mi vadă filmele. Louis (n.r. care-şi împarte timpul între mama Rachael şi tatăl Hardy) îşi doreşte la nebunie să vadă Mad Max, dar i-am spus că deocamdată trebuie să termine de văzut seria Harry Potter“, punctează Hardy, aruncându-şi cămaşa pe un fotoliu. Muşchii umflaţi de altădată s-au topit în fibre frumos evidenţiate. E mândru de felul în care-şi poate controla trupul – şi-a transformat fizicul pentru filme de trei ori într-un singur an! Dar acum nu mai are nevoie neapărat de transformări fundamentale. Hollywoodul l-a îmbrăţişat cu totul şi îl vrea neschimbat. Aşa cum e în Locke, într-un rol mai degrabă static, cu o puternică încărcătură dramatică. Ori în The Drop, alături de James Gandolfini – ultimul film al talentatului actor care a murit în 2013. Sau cu o barbă ceva mai generoasă, în rolul unui gangster evreu în seria BBC Peaky Blinders. Ori în Child 44 (2015), unde interpretează un detectiv care, alături de generalul jucat de Gary Oldman, investighează în Rusia stalinistă un criminal în serie pedofil (filmul e interzis în Rusia!).

„Când ajungi la un anumit nivel, nu mai dai probe pentru roluri. E vorba despre cei cu care faci echipă bună, cu care te întâlneşti la masă ca să discuţi proiectul“, spune el. Iar Hardy joacă în echipa celor mari. A celor foarte buni şi foarte cool. Fiindcă i-a cucerit pe toţi. De-asta DiCaprio însuşi l-a sunat şi l-a rugat să citească scenariul de la The Revenant – cu el a visat să facă filmul de la bun început. L-a cucerit şi pe Gary Oldman, unul dintre idolii lui din vremea când era student la actorie. De-asta după ce a jucat cu el în Tinker Tailor Soldier Spy, Lawless şi The Dark Knight Rises, Gary l-a vrut lângă el în Child 44.

Cu Charlize Theron nu s-a înţeles deloc la filmările pentru Mad Max.

La Max Max nu s-a înţeles deloc cu Charlize Theron, creând tensiuni mari pe platouri. Ca să facă pace, unul dintre boşii Warner Bros. s-a dus personal în Namibia, oferindu-se să fie oponentul lui Hardy la nişte meciuri de box din pauzele de filmări, gândite ca terapii antistres pentru actorul britanic. Dar regizorii îl plac pentru felul în care lucrează. De-asta după ce a filmat cu el The Dark Knight Rises, Christopher Nolan l-a luat în noul lui proiect, Dunkirk (în pre-producţie), chiar împreună cu Mark Rylance, care l-a învins anul acesta pe Tom la Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. „Îl vezi cât de mult vrea să fie instrumentul tău, cum vrea ca tu să devii parte din el, să-l devorezi, să-l foloseşti până la epuizare“, povesteşte Nicolas Winding Refn, care l-a regizat în Bronson. Iar producătorii au ajuns să-l vrea şi pentru ceea ce nu e. Fiindcă Hardy nu vrea să fie un tip comercial. Nu-l interesează să facă ce trebuie. Când My Space era la modă, pe contul lui îl puteai vedea cu mâna-n pantaloni ori purtând doar chiloţi, fiind foarte balonat şi sprijinindu-se vesel de tocul uşii. „M-am săturat până peste cap de oameni disperaţi să afle ce pantofi de firmă a mai purtat X şi de unde e pălăria lui Y!“ Nu-l interesează nici să spună ce trebuie. A mărturisit că în vremurile când se droga a experimentat o relaţie sexuală cu un bărbat. Un experiment mărturisit fără să-i pese de consecinţe. „Mă întrebi despre viaţa mea sexuală? De ce? Mulţumesc pentru întrebare!“, a parat el atitudinea intruzivă a unui reporter la o conferinţă de presă de luna trecută, fiind acuzat de ostilitate faţă de presă.

Hardy n-are nici armată de publicişti în spate. Nici n-ar vrea să fie altfel. Fiindcă i-a reuşit ceva foarte rar întâlnit: este antistarul sex simbol aflat în topul alegerilor celor mai buni regizori şi producători, pe care oamenii nu-l recunosc pe străzile Londrei sau ale New York-ului. Îi place acest dulce paradox. Nu l-ar schimba, cum nu şi-ar corecta nici dintele frontal strâmb. Această doză de libertate pe care şi-o îngăduie şi felul lui imprevizibil de a fi înseamnă, însă, şi pericol. Risc. Fiindcă, să nu uităm: s-a căsătorit prima dată la doar trei săptămâni după ce a cunoscut-o pe Sarah Ward. S-a îndrăgostit de altă femeie la doar trei luni după ce i s-a născut primul copil. Şi în continuare recurge la antrenamente cu trupele de comando britanice ori la ore de paraşutism ca terapie post-droguri. Iar, la drept vorbind, nici cu Charlotte Riley lucrurile n-au decurs lin – au avut o perioadă când se îndepărtaseră, iar nunta fusese pusă pe hold, în vreme ce el petrecea tot mai mult timp cu buna lui prietenă Noomi Rapace, cea cu care vorbeşte şi acum pe Skype, sfătuindu-se despre diverse scenarii. Şi care cam seamănă cu Charlotte, nu? Motiv pentru ca presa să speculeze că între ei ar fi existat mai mult decât o prietenie. „E greu să reuşeşti în meseria asta cu adevărat fără un pic de reputaţie proastă, dar dacă nu ai o reputaţie proastă, nimeni nu te vrea, de fapt...“ E drept. Totul e ca reputaţia să rămână istorie. Iar misiunea lui acum e să ştie să facă cele mai bune alegeri... Are agenda plină până la sfârşitul lui 2017, după ce a filmat mini-seria produsă chiar de el, Taboo, care a umplut internetul cu pozele lui gol într-o barcă. Şi urmează să înceapă filmările unui nou Mad Max. Urangutanul de care vorbea – demonul acela care zace în el – poate că e adormit, dar e tot acolo. Şi pe măsură ce urcă treptele succesului trebuie să-şi stăpânească bestia cel puţin la fel de bine ca şi până acum. Fiindcă în acest moment este candidatul perfect la supremaţie şi eşec răsunător, în acelaşi timp. „Dacă-mi spui «Tommy, nu te apropia de foc!», bum, am şi băgat mâna-n flăcări!“.