Viaţa legendarului Charlie Chaplin

Este primul om pentru care s-au construit vreodată nişte studiouri de film, comediantul Alfa care a schimbat cinematografia. Vagabondul lui e un icon universal recunoscut chiar şi de către cei care n-au văzut încă vreun film integral de-al lui, iar viaţa lui ar suscita şi astăzi tot atâta vâlvă ca în timpurile sale.

Charlie Chaplin

Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre cele­brul Vagabond de doar 1,65 m este faptul că nu se ştie exact când şi unde s-a născut. Toate biografiile lui menţionează că Sir Charles Spencer Chaplin a venit pe lume pe 16 aprilie 1889 în East Street, Walworth, Londra, dar nu există niciun act oficial al naşterii sale. Şi pentru ca misterul să fie parafat, nici măcar cei de la MI5, serviciile secrete britanice care deschiseseră un amplu dosar al starului acuzat de comunism în America, nu au reuşit să afle aceste detalii. În februa­rie 2012, când mare parte dintre filele dosarului său secret au fost date publicităţii, munca asiduă de cercetare a agenţilor a ieşit la iveală de parcă ar fi fost ruptă dintr-un filmuleţ comic. Vaga­bondul le jucase o farsă. J. Edgar Hoover, capul FBI-ului, care l-a hărţu­it cu sete pe Chaplin, era convins că acesta ar fi fost evreu şi că numele lui real ar fi fost Israel Thornstein. Dar nici acest nume nu i-a dus spre vreun rezultat concret pe investigatori. Iar când agenţii au pornit pe alte piste, crezând că actorul s-a născut, de fapt, în Franţa sau chiar într-o caravană de ţigani nomazi, pe undeva prin Anglia, iţele s-au în­curcat de tot. Şi să-ţi închipui că acest geniu precoce a venit de nicăieri face parte din farmecul vieţii lui. E acel strop de magie chapliniană.

Pentru cei care îi iubesc filmele nemuritoare, s-ar putea spune că Charlie s-a născut pe scenă. Cam pe la vârsta de 5 ani, când stătea pi­tit în culise, urmărind cu sufletul la gură reprezentaţia mamei sale, Hannah, dintr-un mic teatru de vaudeville. Atunci s-a întâmplat ceva de neconceput: pe Hannah a lăsat-o vocea, publicul a început să râdă de ea şi s-o huiduie, iar micul Charlie a ţâşnit din culise şi i-a dus numărul la capăt cu schemele lui de pantomimă. La acel moment, starea sănătăţii lui Hannah începuse deja să se agraveze, iar biogra­fii marelui comic au căutat în portretul ei descifrarea multora dintre problemele lui personale. Căci, fără îndoială, crunta sărăcie şi căminul instabil – sau, mai bine zis, inexistent – în care s-a născut l-au afec­tat pe viaţă. Chaplin Senior, la rândul său artist de vaudeville, era un alcoolic notoriu, care o părăsise deja pe Hannah când Charlie avea doar doi ani. Mariajul lor fusese unul condamnat de la început, căci cei doi s-au căsătorit când Hannah dăduse deja naştere unui fiu, Syd-ney, cu un alt bărbat. Iar la un an după despărţirea de soţul ei, a adus pe lume un al treilea fiu, George, cu un alt artist, Leo Dryden. Trei copii cu trei bărbaţi diferiţi nu erau tocmai o carte de vizită care-i făcea cinste unei doamne sub rigorile morale ale anului 1892.

[caption id="attachment_389092" align="aligncenter" width="640"] Perfecţionist. Pentru scena de început din ”Luminile Oraşului”, Charlie a tras peste 300 de duble, în doi ani.[/caption]

De unde şi versiunea psihiatrului Stephen Weissman, care a publicat în 2009 cartea „Chaplin: A Life“, susţinând că tot zbuciumul sufletesc care l-a şi inspirat ca artist pe Chaplin ar fi fost cauzat în mare parte de o mamă cu trecut de prostituată. E o versiune greu digerabilă, cu atât mai mult pentru celebra fiică a artistului, Geraldine, care a şi dorit să interzică volumul defăimător. Asta pentru că toată viaţa sa, Chaplin îşi descrisese mama ca pe o femeie extraordinar de frumoasă şi de iubi­toare. În autobiografia lui din 1964, el spune că decăderea lui Hannah, care a sfârşit într-un spital de boli nervoase, a fost cauzată de sărăcie şi de faptul că s-a înfometat constant pentru a le rămâne mâncare co­piilor ei. La polul opus, Weissman nu neagă sărăcia, dar pretinde că Hannah ar fi contractat sifilis pe când şi-ar fi oferit serviciile de damă de companie, de unde şi boala ei mintală. Povestea lui spune că aceasta ar fi plecat o vreme în Africa de Sud, cu un bărbat care ar fi forţat-o să se prostitueze într-o aşezare fondată acolo de căutătorii mânaţi de febra aurului. Şi că aşa se explică cum Hannah, după ce a reuşit să se elibereze din acele circumstanţe înrobitoare, a revenit însărcinată în Anglia, acolo unde l-a cunoscut pe Chaplin Senior.

Oricare ar fi adevărul, cert este că Chaplin şi-a iubit enorm mama şi că ea a încercat să le rămână aproape celor trei copii ai săi, atât cât a putut, până când boala a doborât-o. Dar viaţa dezordonată a părinţilor şi lipsurile şi-au lăsat o amprentă adâncă asupra lui. Niciodată n-aveau bani de chirie, iar pe când el avea doar 6 ani, Hannah începuse deja să sufere de nişte migrene îngrozitoare, însoţite de halucinaţii. „În fiecare lună, trebuia să ne cărăm în spate saltelele spre un nou adăpost“, avea să-şi amintească el. „Adesea, preferam să dorm pe băncile din parc.“ Nu mai e niciun secret că personajul lui de mai târziu, Vagabondul, i-a venit mănuşă tocmai pentru că el trăise pe viu multe din încărcăturile dramatice ale acestuia. Charlie dansa pentru trecători, la intrările în puburi, pentru un ban în plus, iar seara îşi culegea în lacrimi mama de pe străzi, în episoadele ei delirante. Asta până când, din cauza stării de sănătate tot mai grave a lui Hannah, a fost dus la un orfelinat cu o disciplină foarte dură, o perioadă pe care el a numit-o „vremea mea de încarcerare“. „Dar chiar şi acolo, mă consideram cel mai mare actor din lume. Simţeam exuberanţa care radia din încrederea pe care o aveam necontenit în mine. Fără asta, eşti înfrânt!“

Mildred Harris, prima soţie a lui Charlie Chaplin.

Şi, într-adevăr, criticii au văzut în această gândire chiar gestul Vaga­bondului de a se ridica mereu, după fiecare pierdere, săltând din umeri de parcă ar fi zis „Ei şi ce?!“ şi plecând mai departe cu mersul lui legănat, în timp ce-şi învârtea bastonul. Iar puterea aceasta l-a dus pe Chaplin pe culmile succesului mai devreme decât s-ar fi aşteptat. Cum mama lor se interna frecvent la azilul de boli mintale de la periferia Londrei, iar tatăl îşi dăduse obştescul sfârşit, răpus de ciroză, Charlie şi fratele Sydney s-au văzut nevoiţi să-şi poarte singuri de grijă, făcând ce ştiau ei mai bine şi ce văzuseră la părinţi: spectacol. Umblând de la o agenţie teatrală la alta şi de la un show burlesc la altul, Chaplin a reuşit să obţi­nă un contract cu un mare impresar al vremurilor, Fred Karno, alături de care a şi pornit în turneu în SUA. „America, vin să te cuceresc! Fie­care bărbat, femeie şi copil va avea numele meu pe buze!“, a decretat el, de pe puntea vaporului care se apropia de ţărmurile Manhattanului. Şi aşa a fost. După două turnee, într-o seară a anului 1912, Charlie a fost remarcat de producătorul Mack Sennett, care conducea studiourile Ke­ystone din California şi care i-a oferit dublarea salariului pentru a-l lăsa pe Karno în urmă. Charlie nici n-a stat pe gânduri şi, rătăcit prin garde­roba studiourilor californiene, a creionat, în joacă, personajul care avea să-l facă faimos: a tras pe el pantalonii enormi ai lui Fatty Arbuckle, un mare star al filmului mut, şi-a pus mustaţa comediantului Mack Swain, s-a încălţat cu nişte bocanci vechi, aruncaţi într-un colţ, cu trei numere mai mari. Şi s-a privit în oglindă: „Acela eram eu, un spirit comic, ceva din mine mi-a spus atunci că aşa trebuie să mă exprim artistic“.

Lita Grey. Ea a luat exemplul lui Mildred, anunându-l că e însărcinată la doae 16 ani. Charlie a luat-o de nevastă, dar Lita chiar i-a făcut doi copii.

În doar un an, făcuse 36 de filmuleţe şi devenise cel mai popular come­diant din America. Iar la doar 26 de ani, ajunsese să câştige un milion de dolari pe an, fiind cel mai bine plătit angajat din lume! „După războ­iul din Europa, Chaplin este cel mai costisitor fenomen din istoria con­temporană“, scriau jurnaliştii americani. Şi nu erau doar americanii! S-a estimat că, la acea vreme, 300 de milioane de oameni îi văzuseră filmele mute, din Asia până în America de Sud şi Africa, un corespon­dent New York Times notând că până şi sălbaticii din Ghana rânjeau la momentele lui comice. În 1917, avea propriile studiouri la Hollywood, primele construite vreodată pentru un individ şi nu pentru o compa­nie. La 28 de ani, era un geniu oficial, în faţa căruia angajaţii se temeau să sufle o vorbă, oricât de zdrobitoare de nervi ar fi fost obsesia lui pentru perfecţiune. Bunăoară, faimoasa scenă din „Luminile oraşului“, când Vagabondul se duce la suava florăreasă oarbă şi îi cumpără una dintre flori pentru a i-o dărui, a luat nu mai puţin de doi ani şi 342 de duble pentru a fi considerată desăvârşită de către el. Chaplin se plân­gea constant că privirea Virginiei Cherrill nu e una convingătoare, de mioapă, şi că nu spune cum trebuie: „O floare, domnule?“. „Contează cum spun replica, dacă filmul e mut?“, a îndrăznit să comenteze actriţa. Răspunsul lui? Dublele au continuat până la epuizare. „Charlie juca în parte fiecare personaj din film. Ne arăta fiecare privire, fiecare mişca­re, exact aşa cum voia să jucăm noi. Nu era deloc uşor să lucrezi cu el. Ajungeai să crezi că el e încarnarea ta“, îşi amintea Virginia.

Paulette Goddard. Cu actriţa de 21 de ani a marcat prima tentativă de fericire: mariajul lor de şase ani a fost unul reuşit, în linii mari.

În 1921, când s-a întors pentru prima dată la Londra, a fost întâmpi­nat de mii de fani. De fapt, chiar acolo, în acel moment, la Waterloo, Chaplin scria nu doar istoria filmului, ci şi istoria adoraţiei născute de Hollywood. Nimeni până la el nu se mai bucurase de un asemenea val de simpatie. Charlie nu era pregătit pentru asta, la fel cum copilăria şi adolescenţa lui nu-l pregătiseră pentru o relaţie stabilă cu o feme­ie. Multă vreme se mulţumise cu prostituatele de la Picadilly Circus, pentru ca apoi, după cele două turnee americane cu trupa lui Karno, să se laude că s-ar fi culcat cu 2.000 de femei. Charlie avea umor! Şi avea, fără îndoială, o preferinţă pentru fetişcanele adolescentine, dar şi pentru partenerele lui de ecran – cu trei dintre ele s-a şi căsătorit: Mildred Harris (1918-1920), Lita Grey (1924-1927) şi Paulette Goddard (1936-1942). Niciuna n-a reuşit să-l statornicească. Asta şi pentru că, multă vreme, zbuciumul lui interior a venit din lupta constantă de adaptare la o viaţă de celebritate supremă, dar şi din suferinţa de a-şi vedea mama bolnavă de demenţă. A făcut tot ce-a putut pentru ca lui Hannah să-i fie bine: a adus-o cu el la Hollywood, cumpărându-i o casă în California şi angajându-i personal care să-i stea tot timpul la dispo­ziţie. Dar, cu toată grija de care s-a bucurat, Hannah a murit la 65 de ani, în 1928, lăsând în urmă un fiu pe culmile succesului şi în abisul du­rerii. Psihiatrul Stephen Weissman susţine că Charlie ar fi ştiut de tot trecutul sumbru al mamei şi că pelicula lui, „Goana după Aur“, ar fi fost inspirată tocmai de perioada petrecută de Hannah în Africa de Sud.

Joan Barry. Scandalul iubitei însărcinate, care s-a răzbunat, dându-l în judecată, i-a afectat lui Charlie imaginea.

Târziu, abia la 53 de ani, avea să-şi afle Chaplin iubirea vieţii, dar nu fără un scandal monstruos. O chema Oona, delicata fiică de doar 17 ani a dramaturgului american Eugene O’Neill. S-a îndrăgostit de ea fără să-şi dea seama, fără măcar să-şi dorească asta, pe când nu apucase să înche­ie socotelile cu o fostă iubită, care îl urmărea cu disperare, ameninţând că se sinucide dacă o părăseşte. Joan Barry pe numele ei, aceasta avea 23 de ani, visa la titlul de vedetă şi îl cunoscuse cu un an în urmă. După aventura lor, a rămas însărcinată, dar Chaplin nu şi-a dorit copilul. Pra­dă depresiei, a intrat cu forţa în casa lui, spărgându-i una dintre feres­tre, şi l-a ameninţat că se împuşcă. Ca s-o liniştească, Charlie a făcut dragoste cu ea, glumind ulterior că încercase şi el o perversiune: nu mai posedase niciodată o femeie cu pistolul la cap! Episoadele de nebunie ale lui Joan au continuat până într-o noapte când, intrând prin aceleaşi metode abuzive în casa lui, a găsit-o pe Oona în dormitorul actorului. Tânăra de doar 17 ani se îndrăgostise, la rândul său, nebuneşte de faimosul actor. Curând, cei doi şi-au anunţat logodna, spre furia mamei lui Joan, care a jurat răzbunare, cerându-i în instanţă pensie alimentară pentru copilul pe care nu-l dorea. FBI-ul, care oricum îl urmărea de mai multă vreme din cauza sim­patiei lui pentru comunişti, a exploatat perfect momentul. Hoover şi-a frecat mâinile de fericire că îi putea da lovitura finală unuia dintre duşmanii lui, aşa că a adăugat pe numele starului câteva acuzaţii: trecerea ilegală peste graniţă a unei minore, în scopuri imorale – în traducere, o călătorie de cuplu cu logod­nica lui, Oona, de doar 17 ani – şi instigare la avort – adică refuzul lui de a avea copilul lui Joan.

Charlie Chaplin şi Oona O'Neill

Procesul a născut un adevărat scandal naţional: ziarele urlau că pe Va­gabond îl pasc 20 de ani de închisoare, în vreme ce holurile tribunalului erau luate cu asalt de sute de oameni curioşi să-l vadă pe faimosul acu­zat. Finalmente, Chaplin a fost achitat de toate învinuirile, fiind obligat doar la plata a 75 de dolari pe săptămână pentru copilul lui Joan. Hoo­ver a continuat, însă, să-l hărţuiască pentru convingerile lui comunis­te, pe care Chaplin le-a negat în zadar... Toate scandalurile începuseră să-şi spună cuvântul. Pentru prima dată, actorul a dat chix cu un film, în vreme ce în Congresul American se cerea deportarea lui pe motiv că reprezenta un element dăunător moralei americanilor. Forţat de îm­prejurări, a mutat premiera următorului său film la Londra, doar pen­tru a afla, în timp ce se deplasa spre eveniment, că a devenit persona non-grata pe teritoriul SUA. Ce-i mai rămânea de făcut? A trimis-o pe Oona la Hollywood, pentru a goli seifurile lui şi pentru a transfera mili­oanele lui de dolari în conturi străine şi mobilierul său preţi­os la Londra, cu vasul. De acolo, împreună, au decis să se stabilească în paradisul fiscal elveţian, într-o vilă cu 15 camere, din Corsier-sur-Vevey, din apropi­ere de Lacul Geneva.

Inima lui Charlie era pe jumătate frântă: ţara lui de adopţie îi dăduse succesul suprem, doar pentru a-l renega apoi. În exil, a mai făcut doar două filme. Iar Oona i-a rămas alături, dăruindu-i mai mulţi copii decât putea duce răbdarea lui de tată sexagenar, tracasat de o celebritate grea, transformată parcă în con­damnare, după expulzarea americanilor. Poate de aceea copiii lui şi-l amintesc ca pe un tată des­tul de sever, care le cerea să stea drepţi la masă şi să nu vorbească decât atunci când erau întrebaţi. Chiar şi Geraldine, care l-a iubit pentru geniul lui artistic, mărturisea că nu o dată ea şi fraţii ei au trecut prin ritualul bătăii la fund pe genunchii tatălui. Charlie avea o severitate pe care mulţi o vedeau paradoxa­lă pentru un comic. Dar dincolo de copilăria care nu fusese blândă cu el, durerea palmei trase de americani probabil că îl transforma adesea într-un ursuz. Tot Oona a ştiut să-i dăruiască liniştea vin­decătoare pentru exilul nedorit. „Charlie a fost mereu pe primul loc pentru ea. Copiii lor au înţeles asta“, îşi aminteşte un prieten de fa­milie despre secretul armonioasei lor căsnicii. „Oona avea o linişte şi o blândeţe care invada straniu camera. Vorbea rar, dar simţeai în fiecare clipă că e acolo pentru a-şi proteja soţul“, completează şi actriţa Margaret Rutherford, o apropiată de-a lor. Americanii s-au hotărât să-l ia din nou în braţe prea târziu. Chaplin a murit la 88 de ani, în 1977. Şi a făcut, de fapt, cel mai dur târg cu viaţa: câtă vreme a înotat în apele succesului, viaţa lui personală a fost un haos. Când succesul n-a mai fost, Oona i-a adus fericirea nesperată..

 Foto: Guliver/Getty Images/Rex Features, Photoland/Corbis Images