Viaţa lui Bashar al-Assad. Preşedintele Siriei şi soţia sunt unul dintre cele mai elegante cupluri din Orientul Mijlociu
A rămas în fruntea statului în ciuda unui război civil ce a răvăşit Siria. În contrast cu situaţia ţării sale, preşedintele şi soţia sa sunt unul dintre cele mai elegante cupluri din Orientul Mijlociu.
Într-o ţară devastată de luptele pentru putere, cuplul prezidenţial este imaginea unei serenităţi şi a unui glamour ce pare că vine de pe altă planetă. În niciun caz din Siria. Privindu-i pe Bashar şi Asma al-Assad, e practic greu să faci conexiunea între realitatea siriană şi eleganţa lor occidentală. De altfel, Asma a fost cândva numită Prinţesa Diana a Siriei, admirată pentru stilul şi prezenţa ei, iar de numele său şi al lui Bashar se legau speranţele de modernizare a Siriei. De atunci şi până acum, însă, multe s-au schimbat, iar Occidentul i-a scos rapid eticheta nostalgic pozitivă atunci când Asma a continuat să facă avid shopping, în timp ce în Siria mureau oamenii în valuri. Născută la Londra din părinţi sirieni (tatăl medic cardiolog, iar mama secretară la ambasada Siriei la Londra), Asma a urmat Queen’s College din capitala Marii Britanii. Frumoasă, rafinată şi extrem de inteligentă, a absolvit în 1996 două specialităţi: Informatica şi Literatura franceză. Vorbind fluent franceza, spaniola şi engleza, s-a integrat atât de bine în high class-ul londonez, încât unii nici nu bănuiau originile ei. A început să lucreze în domeniul bancar, dar foarte curând, într-o vacanţă cu familia în Siria, l-a cunoscut pe Bashar. Unii spun chiar că cei doi se ştiau din Londra, acolo unde şi el studiase.
Cert este că în anul 2000 s-au căsătorit în secret, cu o lună înainte, Asma demisionând de la Deutsche Bank fără nicio explicaţie. De ce această grabă şi secretomanie? Simplu: Bashar nu era oricine. Era cel desemnat să devină următorul preşedinte al Siriei. Născut pe 11 septembrie 1965, Bashar nu a fost de la început menit să fie preşedinte. Ca al doilea fiu al lui Hafez al-Assad, cel care a condus Siria cu un braţ dictatorial de fier timp de trei decenii, Bashar s-ar fi putut bucura de o viaţă departe de luptele pentru menţinerea puterii. A absolvit Medicina la Universitatea din Damasc în 1988, specializându-se în oftalmologie, ramură considerată acum ironică pentru un preşedinte pe care mulţi îl acuză că este orb în faţa problemelor din ţara sa.
În 1992, a plecat la Londra, pentru a-şi aprofunda studiile - dar moartea prematură a fratelui său mai mare, Basil, într-un accident de maşină în 1994, i-a schimbat complet destinul. Basil ar fi trebuit să fie următorul preşedinte al Siriei. După decesul lui, însă, Bashar a fost chemat imediat în ţară de la Londra, iar traiectoria lui a fost redesenată: a intrat la Academia Militară, urcând până la gradul de colonel în 1999. Pledând pentru modernizare şi introducerea unei vaste reţele de internet în Siria şi fiind desemnat pentru a conduce lupta anti-corupţie, Bashar părea promisiunea unui viitor de aur al Siriei după moartea din 2000 a tatălui său.
Numit secretarul general al Partidului Baath, a fost imediat confirmat ca nou preşedinte printr-un referendum, promiţând dezvoltarea unei democraţii siriene. Iar primele măsuri au şi fost în concordanţă - sute de prizonieri politici au fost eliberaţi şi primele ziare independente au primit avizul de a apărea. Dar Primăvara de la Damasc nu a fost de lungă durată. Libertăţile acordate s-au dovedit mult prea ameninţătoare, astfel că în 2001 mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost arestaţi, iar libertatea presei îngrădită. În mai 2007, Bashar al-Assad a câştigat un nou referendum ca preşedinte, cu o zdrobitoare majoritate de 97% din voturi, o victorie caracterizată de opoziţie drept o falsificare a alegerilor. Corect sau nu, rezultatul l-a oficializat însă în funcţie pentru alţi şapte ani.
Totuşi, măsurile de politică externă ale lui Bashar aveau mulţi susţinători în ţară - conflictul continuat cu Israel şi opoziţia din 2003 faţă de invazia americană în Irak au fost extrem de populare. În schimb, atacul cu bombă din 2005 la Beirut, care l-a ucis pe primul ministru libanez Rafik Hariri, s-a transformat într-un punct nevralgic pentru Bashar. Trupele siriene dominau de aproape trei decenii Libanul, iar Bashar a fost acuzat de uciderea lui Hariri şi, în ciuda negărilor lui vehemente, presiunea internaţională a dus la retragerea trupelor siriene din Liban. În tot acest timp, viaţa lui de familie a continuat cât se poate de lin: Asma a adus pe lume un fiu, Hafez, în 2001, apoi o fiică, Zein, în 2003, şi un fiu, Karim, în 2004. Iar în 2002, prezenţa ei la Buckingham în timpul unei vizite oficiale a impresionat-o pe regină. După atacul cu bombă de la Beirut, însă, lucrurile s-au schimbat.
Pe plan internaţional, Bashar începuse să îşi facă tot mai mulţi duşmani. Pe plan intern, prima scânteie împotriva regimului s-a aprins în oraşul Deraa în martie 2011, când au început o serie de proteste antiguvernamentale suprimate cu trupe armate şi tancuri. Democraţia promisă la începuturi de Bashar nu mai avea nicio legătură cu ce se întâmpla în Siria, iar el alesese calea unei brutale dictaturi. Opoziţia s-a reunit într-o coaliţie recunoscută de peste 100 de ţări. Bashar a continuat, însă, lupta de a se menţine la putere, denumind rebelii drept păpuşi ale Occidentului şi refuzând negocierile de pace. Războiul civil dusese deja în 2012 la peste 60.000 de morţi. Iar pierderea de vieţi a continuat anul următor, când s-au folosit inclusiv arme chimice în regiunea Ghouta, unde existau mai multe localităţi dominate de rebeli. Reconfirmat în funcţie în 2014 cu 88,7% din voturi, Bashar a primit anul următor şi sprijinul preşedintelui rus Vladimir Putin. Ofensiva rusă pe cale aeriană a dus la mai multe victorii ale guvernului sirian, în ciuda numeroaselor acuzaţii ale Naţiunilor Unite, care susţin că guvernul rus a comis crime de război, ucigând sute de civili. Cu această realitate în spate, apariţia Asmei la Channel 24, un post TV sponsorizat de Rusia, a uluit opinia publică internaţională.
Interviul ei acordat în 2016, după opt ani de tăcere, a înfăţişat o Primă Doamnă neatinsă de conflictele interne. Perfect coafată şi machiată, stăpână pe sine, cu o engleză admirabilă, Asma a deplâns suferinţele din cele două tabere ale războiului nedorit din ţara sa, declarând că este afectată de o profundă durere şi tristeţe după ce a întâlnit unele dintre victime. Ba chiar s-a întrebat de ce presa străină preferă să îi critice familia, în loc să scrie despre actele ei de caritate. Interviul nu a făcut decât să sporească fascinaţia pentru această femeie distinsă, care a trecut de la eticheta de Prinţesa Diana a Siriei la Prima Doamnă a Iadului. Şi să ridice şi mai multe semne de întrebare despre cum se împacă delicateţea şi compasiunea ei din acel interviu cu brutalitatea ordinelor soţului său, care îşi bombardează compatrioţii pentru a rămâne la putere. Poate acesta este şi motivul pentru care Asmei i s-a oferit oportunitatea de a fugi din Siria - imaginea ei fiind cu totul opusă faptelor de care e acuzat soţul ei. Ea însăşi a mărturisit asta în acel interviu.
„Am primit oferta de a fugi din Siria, o ofertă ce includea garanţii de securitate şi protecţie pentru copiii mei şi chiar de siguranţă financiară. Dar am fost aici de la început şi nu m-am gândit niciodată să fiu în altă parte”, a punctat ea. Interviul avea un vădit scop PR-istic. Dar între timp, Wikileaks publicase numeroase e-mailuri ale Primei Doamne care dezvăluiau programul ei în timpul bombardamentelor ce ucideau civili pe bandă rulantă. În tot acest timp, Asma făcea shopping la greu - cumpărând pantofi de câte 5.000 de lire sterline perechea şi mobilier de 250.000 de lire sterline. Ar putea fi numit un shopping terapeutic în faţa dramelor exterioare care o agresau psihic, nu? Aceste lupte au dus şi la milioane de refugiaţi, care au fugit disperaţi dintr-o ţară ce nu mai e a lor. O ţară pradă unei crize economice necruţătoare. Pentru că acum, dacă Bashar a câştigat războiul, continuă lupta cu ce a lăsat războiul în urmă: moneda siriană este la pământ, iar 80% din populaţia ţării trăieşte într-o sărăcie cruntă. Aşadar, războiul a fost câştigat cu preţul a numeroase vieţi omeneşti, dar ce urmează?
