VIDEO Anna Szeles, la TIFF Lounge: "Căsnicia mea cu Florin Piersic a fost foarte ciudată!"

Actriţa Anna Sezeles, cea de-a doua soţie a lui Florin Piersic, şi fiul lor, Daniel Piersic, au depănat la TIFF Lounge amintiri şi au povestit despre viaţa lor după plecarea din România, când s-au mutat în Ungaria

Anna Szeles şi Daniel Piersic au fost cât se poate de sinceri şi de apropiaţi de publicul venit la TIFF Lounge să-i vadă. Iată ce au declarat cu această ocazie...

Anna Szeles: "Am simţit o tulburare şi o nostalgie că sunt aici, la TIFF, pentru că mi-am adus aminte că au trecut mai mult de 50 de ani de când am intrat la Studiourile Buftea... Îmi vine să plâng. Sunt emoţionată. Ţin minte că am fost primită acolo cu atâta căldură, cu atâta dragoste. Toată lumea a vrut să mă ajute, a avut grijă de mine ca de un copil. Aşa că eu nu am simţit că munca e grea, pentru că am simţit dragostea şi asta mi-a dat aripi!" "Prima dată am venit la Cluj cu filmul Gaudeamus Igitur. Am avut un rol mic în acel film, dar mi-a plăcut foarte mult Clujul.De aceea, când am terminat Institutul de Teatru şi am avut note destul de bune, am putut să aleg eu pe unde vreau să mă angajez şi am ales Clujul." "După Oradea, Târgu Mureş şi Cluj, direct la Cannes am ajuns. Pentru mine a fost ceva fantastic. Am stat acolo cu Gina Patrichi şi când am rămas singure în cameră, am început să sărim în sus de bucurie. Şi mă gândeam unde-s mama şi tata să mă vadă..." "La filmul Vârsta Dragostei, l-am cunoscut pe Florin Piersic. La probele pentru filmări, de fapt. El n-a jucat până la urmă. Nu a luat rolul, ci un alt actor. Dar atunci nu ne-am băgat în seamă. (râde) Au trecut câţiva ani până ce am filmat împreună de-adevăratelea. Apoi, după ce ne-am căsătorit, căsnicia noastră a fost foarte ciudată: eu, aici, fiind la Teatrul Maghiar din Cluj, iar el la Bucureşti. Noi n-am locuit împreună ca soţii, ci ca amanţii. Venea din când în când. De altfel, nici nu m-a chemat la Bucureşti. Glumesc! M-a chemat. Şi el, şi părinţii lui. Dar eu n-am vrut să las teatrul de aici. Şi nu uit niciodată că Radu Beligan mi-a spus: Eşti o fată deşteaptă. Pentru că aici jucam roluri principale. Iar în Bucureşti, trebuie să fiu sinceră, n-aş fi avut aceleaşi roluri ca aici, fiindcă se simte accentul meu maghiar..."

"După mutarea definitivă la Budapesta, viaţa mea a continuat cumva firesc acolo, pentru că eram cunoscută în Ungaria. Jucasem în mai multe filme - şi într-un serial foarte serios, în care rolul meu era de o aşa mare întidere încât filmam zilnic. Iar distribuţia era alcătuită din cei mai mari actori ai Ungariei. Apariţia mea în acel serial a făcut să ajung să fiu recunoscută de oameni chiar şi acolo pe stradă. Deşi eu când am ales să plec la Budapesta mi-am închipuit că acolo nu va mai fi la fel. A contat, însă, faptul că, în afară de film, acolo am avut serviciu stabil, la un teatru serios."

Legat de prima vizită la Bucureşti după ce se mutaseră în Ungaria, Anna Szeles şi-a amintit un moment extrem de amuzant: "Daniel şi cu mine coboram din avion. Iar Florin ne aştepta, dar nu-i dădeau drumul să vină spre noi. Şi nici pe noi nu ne-au lăsat să intrăm în aeroport. Şi atunci el a strigat spre noi: Ai dat vreun interviu în Ungaria? S-a întâmplat ceva? Ai spus ceva de regimul politic? Zic: Nu, decât că m-ai înşelat! (râde)"

Daniel Piersic: "Eu am crescut aici în Teatrul Maghiar. Mama avea repetiţii dimineaţa şi seara spectacol. Eu eram la repetiţii. Şi colegii ei se amuzau când eu îi mai întrerupeam, zicând bruusc: Mami, trebuie să merg la toaletă! Sau unde-i maşinuţa mea preferară?(râde) Altfel, pentru mine, crescând astfel, a fost ceva firesc s-o văd pe mama pe scenă sau să văd fotografi la noi acasă. La fel şi cu tata... Dar după vârsta de 20 de ani, când am văzut-o pe mama pe scenă la Budapesta sau când am revăzut nişte filme cu părinţii mei, atunci am fost emoţionat, realizând cu mintea omului matur cine sunt ei... La fel, am avut o strângere de inimă şi mari emoţii când tata a împlinit 80 de ani. Emoţiile adevărate te lovesc când nu te aştepţi. Dar aşa, în copilărie, pentru mine totul era ceva natural, firesc, îi ştiam pe toţi actorii, le cunoşteam tot anturajul.

Când au divorţat şi a venit Revoluţia, eu aveam 10 ani. Pentru mine, atunci, plecarea din România cu mama mea n-a fost uşoară. Eu aveam aici prieteni buni, am fost elev la Coşbuc la secţia germană şi cu colegii de acolo chiar şi azi ţin legătura - deşi eu am plecat în calasa a cincea. Ei m-au invitat la întâlnirea de zece ani, ca şi cum aş fi luat BAC-ul cu ei. Şi azi suntem prieteni buni. Aşa că, pentru mine, trecerea într-o ţară străină nu a fost facilă şi m-am adaptat mai greu. La vârsta aceea, pentru mine, România însemna că eram mândru de mama şi de tata. Poate era mai înţelegător directorul şcolii cu mine sau vreun învăţător, dacă chemau părinţii şi ziceau că Daniel a făcut o boacănă şi ar trebui să-i fie scăzută nota la purtare... Şi da, am putut merge cu mama şi tata în străinătate, în Italia, Israel, Germania. Dar alte privilegii n-am avut. În Ungaria a fost greu când ne-am mutat cu totul. Până la urmă, însă, m-am adaptat. A contat faptul că părinţii mei au rămas într-o relaţie de prietenie foarte bună. Aşa că mă întorceaum des în România. Verile le petreceam la Cluj. La 10 ani, mă urca mama în tren la Budapesta, iar aici, la Cluj în gară, mă aştepta Florin, tata. Cam aşa au decurs lucrurile până pe la 17-18 ani, veneam vara şi stăteam chiar şi o lună. Deci am multe amintiri care mă leagă de Cluj. E ca şi cum m-aş întoarce acasă aici. Acum locuiesc la Viena. Sunt căsătorit acolo, am doi fii, unul de 10 ani, celălalt de 7 ani. Şi cumva acum, fac naveta Viena-Budapesta-Cluj. Dar nu e lung drumul."