Vivien Leigh, o divă doar pe ecran. Actriţa din filmul "Pe aripile vântului" avea aventuri cu femei şi plătea bărbaţii pentru sex

23 iulie, 2020
7 scarlet12 jpg jpeg

A fost descrisă drept „esenţa feminităţii engleze” de către John Betjeman, un poet din acele vremuri.

În plus, din afară, căsătoria lui Vivien Leigh cu Laurence Olivier era un basm pentru Hollywood-ul anilor ‘30. Desigur, era prea bine ca să fie adevărat. Potrivit unei biografii, actriţa care a jucat rolul lui Scarlett O'Hara în Gone With the Wind era bisexuală şi nu putea avea o relaţie stabilă.

Căsătoria ei cu Olivier a fost o ruşine, amândoi înşelându-se doar la câteva luni de la debutul relaţiei lor, în 1937, potrivit relatărilor martorilor. Cel puţin trei dintre cuceririle lesbiene ale actriţei sunt dezvăluite în „Damn You, Scarlett O'Hara”. Biografia descrie apetitul ei greu de satisfăcut pentru bărbaţii care se prostitau la Scotty's, un bordel din Los Angeles care funcţiona sub sigla unei benzinării.

3 scarlet3 jpg jpeg

„În anii ’40, diva se ducea la Scotty cu prietenul ei George Cukor, directorul iniţial al filmului „ Gone with the Wind ”şi îşi alegeau bărbaţi tineri pentru noapte”, menţionează o sursă. „Plătea bărbaţii cu cadouri precum cutii cu ţigări, bijuterii sau chiar obligaţiuni. Ea depindea de discreţia lor profesională, pentru că oricând unul dintre ei se putea lăuda că a „servit-o” pe Scarlett O'Hara”.

La un moment dat, chiar a fost dat afară dintr-un hotel italian pentru că aduce înapoi prea mulţi „băieţi de stradă”. „Astăzi, s-ar fi spus că actriţa e bipolară şi i s-ar fi prescris un tratament, dar în acele zile oamenii nu ştiau cum să se descurce cu o Vivien, care îşi rupea hainele şi fugea din casă”, a adăugat sursa.

Memoriile aparţin lui Darwin Porter, care a cunoscut-o pe actriţa britanică în anii 1960, şi lui Roy Moseley, fostul asistent al lui Olivier. „Amândoi erau frumoşi şi amândoi doreau mai mult”, spun autorii.

2 scarlet2 jpg jpeg

Vivien adora să îl tortureze pe Olivier cu aventurile ei, mai ales după ce a boala ei psihică a început să lase urme şi să devină tot mai deprimată. Pe lângă idilele cu actriţa britanică Isabel Jeans şi alte două femei, Leigh l-a înşelat şi cu Marlon Brando şi Rex Harrison, adaugă ei.

Miss Leigh s-a născut în 1913 în Darkeeling, India Britanică. A bifat primul mariaj, cel cu Leigh Holman, pe când avea 19 ani şi încă studia la Royal Academy of Dramatic Art din Londra. Dar, în ciuda faptului că a născut o fiică, Suzanne, s-a întors la actorie şi a pus ochii pe Olivier, o altă vedetă în ascensiune, care şi-a lăsat soţia lesbiană pentru ea.. S-au căsătorit în 1940,  după ce GoneWith The Wind a propulsat-o pe Leigh la statutul de star internaţional.

În 1960, ea şi Sir Laurence au divorţat şi el s-a căsătorit cu actriţa Joan Plowright.

În autobiografia sa, el vorbeşte despre boala actriţei: „De-a lungul stăpânirii ei de către acel monstru malefic, depresia maniacală, cu spiralele sale, şi-a păstrat propria sfinţenie individuală, capacitatea de a-şi deghiza adevărata afecţiune mentală".

Actriţa a murit în 1967, la 53 de ani.

.



Recente pe Ok! Magazine

Anna Lesko 2025   Instagram 5 jpg
Moses Martin, GettyImages 2250850599 jpg
Prințesa Beatrice la Victory Parade la Palatul Buckingham   profimedia 1026522123 jpg
Pamela Anderson și Liam Neeson foto profimedia (2) jpg
Kate Winslet, GettyImages 2249794464 jpg
FotoJet (46) jpg
Elena Băsescu vs Ileana Lazariuc la 40+   Instagram jpg
Președintele SUA, Donald Trump, și Prima Doamnă, Melania Trump, GettyImages (2) jpg
589050870 18538346716029796 3821675881395691460 n jpg
Amalia Enache cu fiica jpg
Andreea Marin, Revelion la TVR   FOTO Facebook jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Doglas, Instagram (2) jpg
Traian Băsescu și Maria Băsescu, de 50 de ani împreună   FOTO Facebook jpg
Cosmin Nedelcu alias Micutzu la The Ticket   Antena 1 (1) jpg
Gwen Stefani Blake Shelton GettyImages 1186836272 jpg
Bennifer la premiera The Flash, 12 iunie 2023, Foto Profimedia (1) jpg
Kim Cattrall și  Russell Thomas, GettyImages jpg
Cătălin Botezatu de ziua lui cu Raluca Bădulescu și Cristina Spătar   FOTO PR (10) jpeg