Primul gest făcut de fetiţa Ioanei Ginghină atunci când a aflat că mama ei are un iubit: "Mă gândeam cum pot să rănesc acest copil care a fost rănit atâta timp''
Ioana Ginghină avea o relaţie de scurt timp când a decis, la sfatul terapeutului, să îi dea vestea şi Ruxandrei. Actriţa admite că s-a temut de reacţia fetiţei.
“Întotdeauna am fost sinceră cu Ruxandra, chiar şi în momentele dificile. Ţin minte când am plecat în primul city break cu Alexandru şi nu am luat-o şi pe ea. Cred că avea 4 ani. Toată lumea imi spunea să-i zic că avem treabă, că nu plecăm la distracţie. Ei bine, eu am ales să-i spun adevarul, să-i zic că mama şi tata au nevoie să fie puţin singuri şi că ea va sta la bunici şi va fi în siguranţă şi se va distra la fel de bine ca şi noi. Nu am vrut să mint, pentru că nici mie nu îmi place să fiu minţită”, spune actriţa.
Cele două trecuseră însă prin multe, chiar şi în perioada separării. “Nu a fost uşor nici perioada din timpul divorţului, dar tot cu adevărul am reuşit să o ajut să înţeleagă situaţia şi cred că am făcut cea mai bună alegere în acest sens. Anul trecut, după 12 luni de singurătate la figurat şi 9 luni la propriu, am decis că e momentul. Simţeam că pot să fac faţă unei posibile relaţii, aşa că am zis GO FOR IT!
Totuşi nu voiam să fiu “prinsă” de paparazzii şi Ruxandra să nu ştie chiar nimic, ba mai mult, fiind o fetiţă mare de 12 ani, 11 la acel moment, se cam prinde de foarte multe lucruri. Aşa că la sfatul terapeutului am zis că ar fi cazul să-i spun Ruxandrei că mă văd cu cineva. I-am gătit paste cu brânză şi desert şi într-un mod cât se poate de normal, i-am spus că mă întâlnesc cu cineva, de ceva timp”. A subliniat în discursul ei că ea va avea întotdeauna prioritate, “ceea ce înseamnă că nu îi voi prezenta această persoană decât când voi simţi că este momentul, iar momentul va fi când voi ştii că este ceva pe termen lung. Terapeutul m-a avertizat că va fi o confuzie amestecată cu emoţie, dar că în final Ruxi va fi fericită pentru că eu sunt fericită. Când i-am văzut faţa, care exprima ceva între zâmbet, şoc, poate şi puţină groază, m-am simţit cea mai egoistă mamă. Mă gândeam cum pot să rănesc acest copil care a fost rănit atâta timp. Cum am putut să ma gândesc la fericirea mea? Aveam voie? Cred că acele câteva secunde au fost pentru mine, cele mai lungi secunde din viaţa mea.
Vina mea creştea, egoismul devenea din ce în ce mai clar. Am făcut o alegere pentru mine, pentru că mă simţeam singură şi îmi era dor de prietenia, tovărăşia unui bărbat în viaţa mea. În timp ce gândeam nişte cuvinte logice şi care ar putea repara daunele pe care tocmai le făcusem, Ruxi a sărit de pe scaun şi m-a îmbrăţişat. Apoi luminată la faţă, cu ochii mari şi curioşi a început să-mi pună întrebări, multe şi rapide. Cu cine mă întâlneam? O să mă căsătoresc? Unde o să mergem în luna de miere? Când facem copil? Poate să fie ea domnişoara de onoare la nuntă? Cu cine va sta când mergem în luna de miere?
Întrebările nu se mai sfârşeau, unde mai pui că erau neaşteptate. Copil? Doamne, nici nu mă gândisem. Văzând că este fericită, chiar entuziasmată, m-am simţit aşa ca o adolescentă, în faţa mamei ei şi încercam să răspund la fiecare întrebare, cât mai bine, respectând sfaturile terapeutului de ampastra totul simplu. Scopul meu, motivul meu de a-i spune orice, a fost onestitatea.
Timp de câteva luni de zile, am ţinut secret faptul că mergeam la întâlniri şi trebuia în primul rând să fiu eu pregătită pentru o relaţie serioasă, ca să-i povestesc ei”.
Au trecut doar câteva zile, până la întrebările mai grele. “Persoana cu care te întâlneşti va fi tatăl meu vitreg? Pot sa-l iubesc şi pe tata şi pe cineva nou în acelaşi timp? Trebuie sa-l iubesc? Mă pregătisem să răspund la întrebări despre timpul meu, să îi confirm priorităţile, să o asigur că voi fi întotdeauna acolo pentru ea, dar la genul acesta de întrebări nu mă gândisem. Ea nu era îngrijorată că nu va obţine destulă dragoste ci că nu va avea ea suficientă dragoste de dat. A fost o întorsătură pentru care eram complet nepregătită. Ne-am aşezat şi ne-am uitat una în ochii alteia şi am discutat lucruri. Am fost sincere cu privire la temeri, speranţe şi dureri şi bucurii. I-am spus că indiferent cine intră în viaţa noastră, părinţii ei sunt Alexandru şi cu mine.
Însă i-am spus că inimile noastre sunt capabile de mai multă iubire decât ne-am putea imagina vreodată şi că, atunci când cineva nou intră în viaţa noastră, iubirea pe care o simţim nu se împarte pentru a face loc pentru cineva nou, ci mai degrabă că iubirea se extinde”, povesteşte Ioana pe blog.
