Robert de Niro, viaţa unui actor faimos dincolo de cortină: "Câteodată consum cocaină"

În aşteptarea celei de-a opta nominalizări la Oscar, după interpretarea magistrală din The Irishman , actorul de 76 de ani nu se retrage în glorie. Pregăteşte trei filme în 2020, unul dintre ele despre România.  

Nici măcar nu ştiu dacă-şi dă seama cât de bun e!“, spunea Marlon Brando după ce-l văzuse în The Godfather II (1974) pe cel care va apărea, la anul, într-un film regizat de Bobby Păunescu. Şi de-atunci mai nimic nu s-a schimbat. 45 de ani mai târziu, joacă cu aceeaşi vână şi pătrundere, calităţi care-l iau până şi pe el prin surprindere:

„Eu adorm la filmele mele.“ Robert Anthony De Niro Jr. s-a născut într-o familie de pictori renumiţi în peisajul artistic newyorkez al anilor ’40 şi ’50. Virginia Admiral, mama actorului, a avut colecţii întregi expuse la muzeul Guggenheim din Veneţia şi la cel de Artă Modernă din New York, pe când soţul ei, Robert De Niro Sr., a fost un pictor, sculptor şi poet care s-a chinuit toată viaţa să scape de sărăcie şi de povara propriei sexualităţi. Homosexualitatea tatălui a şi cauzat divorţul de mama actorului pe când Robert avea numai 2 ani. „În copilărie, n-am prea conştientizat că tata era gay. Miaş fi dorit să fi vorbit mai mult cu el despre asta. Mama nu voia să vorbească, oricum, despre nimic, iar eu aveam alte priorităţi la acea vârstă…“, a dezvăluit actorul în 2014, când a realizat documentarul Remembering the Artist: Robert De Niro Sr. pentru HBO. Împovărat de propria identitate, De Niro Sr. şi-a căutat, post-divorţ, împlinirea prin artă, lăsându-şi unicul fiu în grija mamei lui. „Nu prea aveam nicio tangenţă cu tata, dar n-a fost un părinte rău. Şi nici absent. Era foarte iubitor. Mă adora, pur şi simplu… aşa cum îmi ador şi eu acum copiii“, încearcă starul hollywoodian să ne convingă de bunele intenţii ale tatălui, într-o rară expresie a sentimentelor sale.

 Bobby, cum îi spun apropiaţii lui De Niro Jr., a dezvoltat treptat o adevărată obsesie pentru tatăl său, în ciuda faptului că acesta nu-l inserase niciodată printre priorităţile lui, iar mama a fost singura care şi-a asumat responsabilitatea creşterii băiatului. Aşa cum s-a priceput ea, cu ceva frustrări dobândite de-a lungul anilor şi o dureroasă lipsă de afecţiune: „Bobby n-a fost niciodată îmbrăţişat“, dezvăluie un prieten crunta realitate.   Proaspăt divorţată, Virginia s-a văzut nevoită să-şi neglijeze proiectele artistice, îndeosebi pe cele neremunerate, în beneficiul unor joburi plătite. Printre numeroasele ei colaborări s-a numărat şi cea cu un workshop de actorie, care nu-i oferea nicio sumă colosală pentru munca ei de dactilograf şi corector, dar compensa cu lecţiile de actorie pe care fiul acesteia le putea face gratuit la ei. Şi-aşa, dintr-o întâmplare, şi-a descoperit Bobby interesul pentru actorie.

La 10 ani, De Niro Jr. şi-a făcut debutul pe scenă în Vrăjitorul din Oz, interpretând un rol care i se potrivea mănuşă copilului extrem de timorat şi de tăcut, Leul fricos. La scurt timp, Bob a intrat la liceul de Muzică şi Artă din NY, însă bucuria admiterii i-a fost de scurtă durată din cauza competiţiei acerbe întâlnite acolo şi a neîncrederii lui în propriile abilităţi. După numai câteva zile, s-a transferat la un liceu de stat, pe care l-a frecventat fără prea mare interes. Plictisit de rutină şi influenţat de anturaj, De Niro a devenit membrul unei bande italiene, care-şi ocupa timpul cu mici ilegalităţi. Bobby Milk, cum l-au poreclit tovarăşii lui din cauza tenului său deschis la culoare, n-a ajuns să comită cine-ştie-ce infracţiuni, însă întreaga experienţă de gangster i-a servit, ani mai târziu, ca sursă de inspiraţie pentru rolurile de mafioţi pe care le-a interpretat fenomenal pe marele ecran. În 1960, Bobby a plecat să-şi viziteze rudele în California şi, la întoarcere, a decis să renunţe la liceu şi să se dedice meseriei care l-a făcut ulterior faimos: „Actoria e cel mai ieftin mod de-a face ceea ce nu îndrăzneşti altfel să faci“, explică cel care a investit toate economiile familiei în promiţătoarea sa carieră. A început cursurile la Stella Adler Studio of Acting, după care a studiat puţin şi la Actor’s Studio din NY, înainte de-a începe să meargă la castiguri. La audiţii, portofoliul lui consta într-un set de 25 de fotografii cu el deghizat în diverse feluri, pentru a-şi dovedi versatilitatea, dar şi în câteva schiţe de-ale tatălui, în încercarea disperată de a-l promova pe artistul muritor de foame: „Sunt Bob De Niro, cu siguranţă că aţi auzit de tatăl meu…“ Puţin probabil să fi aflat directorii de casting despre pictorul stabilit la Paris, care de-abia supravieţuia de pe urma operei sale, însă prezentarea actorului la început de drum nu făcea decât să-i confirme felul aparte de-a fi. „M-am făcut actor ca să mă pot exprima“, explică unul dintre cele mai atipice superstaruri hollywoodiene. După o apariţie minoră în filmul franţuzesc Three Rooms in Manhattan (1965), De Niro şi-a făcut debutul cinematografic în Greetings (1968), pentru ca, cinci ani mai târziu, să facă senzaţie cu Bang the Drum Slowly şi Mean Streets, prima sa colaborare cu Martin Scorsese.

În 1974, Bobby devenise deja unul dintre cei mai mari actori din generaţia sa, câştigând Oscarul cu rolul din The Godfather II, pentru care a învăţat la perfecţiune dialectul sicilian. O nimica toată pentru actorul cameleonic, care se contopeşte, pur şi simplu, cu personajele sale! În 1976, a oferit, probabil, cea mai impresionantă etalare a talentului său în Taxi Driver, pentru ca, anii care au urmat, să continue să facă dovada profunzimii sale în drame emblematice precum The Deer Hunter (1978) şi Raging Bull (1980), cea de-a doua colaborare cu Scorsese, care i-a adus a doua statuetă de aur din cariera sa. Şi lista reuşitelor lui profesionale nu se opreşte aici! După True Confessions (1981), a făcut din nou echipă cu Scorsese în The King of Comedy (1983), după care a întruchipat – a câta oară?! – un mafiot în Once Upon a Time in America (1984).

Anii ’80 au confirmat valoarea lui De Niro, cu prestaţii remarcabile în Brazil (1985), The Mission (1986) şi The Untouchables (1987). Iar deceniul care a urmat l-a menţinut pe actor în prima linie datorită interpretărilor sale din Awakenings (1990), Goodfellas (1990), Guilty by Suspicion (1991) şi Backdraft (1991). Cape Fear (1991), regizat tot de Scorsese, i-a adus cea de-a şasea nominalizare la Oscar din cele şapte câte are în prezent. Atracţia pentru rolurile de bad guy s-a confirmat odată cu This Boy’s Life (1993), în care a fost tatăl abuziv al tânărului Leonardo Di Caprio. În acelaşi an şi-a făcut debutul regizoral cu A Bronx Tale, după care, un an mai târziu, a devenit complet de nerecunoscut în Frankenstein (1994). O altă poveste despre mafia italiană a fost regizată de Scorsese şi jucată de De Niro şi Sharon Stone în Casino (1995), iar Heat a urmat la numai câteva luni distanţă. Spre finalul anilor ’90 şi începutul noului mileniu, Bob a cotit-o, în mod uimitor, spre un gen cinematografic diametral opus – comedia.

A început cu Analize This (1999), o glumă reuşită la adresa filmelor lui de până atunci cu gangsteri, după care a continuat cu Meet the Parents (2000), o comedie de mare succes care a generat alte reuşite de box office - Meet the Fockers (2004) şi Little Fockers (2011). Mai departe, s-a dedicat dramelor sofisticate care l-au făcut cunoscut, de genul Everybody’s Fine (2009), dar şi rolurilor complet surprinzătoare ca cel de pirat travestit din Stardust (2007) sau de mafiot copleşit de emoţii din Analyze That (2002). Următoarea nominalizare la Oscar a primit-o când a interpretat tatăl unui tănăr dezechilibrat mental în Silver Linings Playbook (2012), după care a preferat din nou comediile, The Big Wedding (2013) şi Last Vegas (2013).

 În 2015, De Niro a fost cât a putut de convingător în calitate de pensionar văduv care se întoarce la serviciu, în The Intern, pentru ca, un an mai târziu, să fie premiat de Barack Obama pentru întreaga sa contribuţie în artă. În 2017, a fost nominalizat – a noua oară! – la Globurile de Aur pentru prestaţia sa din The Wizard of Lies, iar, în viitorul nu prea îndepărtat, va primi binemeritata stea pe Hollwood Walk of Fame. Destul de ciudat cum un actor de geniu ca el, cu o carieră fulminantă întinsă pe cinci decenii şi unele dintre cele mai memorabile roluri din cinematografie, ajunge să primească asemenea recunoaştere în acelaşi an cu... Pink! Sau, mai grav, odată cu Mandy Moore. Până să se anunţe data mult aşteptatei ceremonii, starul de 76 de ani şi-a făcut apariţia în unul dintre cele mai tari filme ale momentului, Joker, care a spart toate recordurile, depăşind 1 miliard de dolari la box office, şi The Irishman, care are toate şansele să-i aducă protagonistului cel de-al treilea Oscar.

În paralel cu fabuloasa lui carieră s-a derulat şi filmul dramelor personale ale lui De Niro. Bobby s-a însurat prima dată la 33 de ani şi a devenit tată la scurt timp după aceea, adoptând-o pe Drena (48), fiica soţiei lui, Diahnne Abbott. În timpul celor 12 ani de mariaj, actriţa l-a adus pe lume şi pe cel de-al doilea copil al actorului, Raphael (43). Sătul de setea Diahnnei de celebritate, unul dintre cele mai modeste şi mai discrete staruri de la Hollywood a divorţat în 1988, refăcându-şi viaţa sentimentală alături de modelul Toukie Smith, care i-a dăruit acestuia gemenii Aaron (24) şi Julian (24), în 1995. Doi ani mai târziu, Bob era din nou însurat cu o fostă stewardesă, Grace Hightower, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la el acasă şi la care au participat doar 11 invitaţi, printre care Joe Pesci, colegul lui din Goodfellas şi The Irishman, şi Harvey Keitel, cu care mirele jucase în Mean Streets.

Soţii De Niro au devenit părinţi la numai un an de la nuntă, în 1998, dar venirea pe lume a lui Elliot (21) nu l-a împiedicat pe actor să depună actele de divorţ câteva luni mai târziu. Şi asta în ciuda faptului că băiatul avea autism şi necesita atenţie neîntreruptă. „Nici măcar nu şi-a dat silinţa să-şi salveze mariajul“, l-a dat de gol un amic. Şi, în 2001, am aflat cu toţii câtă dreptate avea! După ce Bob a revenit la sentimente mai bune şi a cerut costodia fiului său, iadul s-a declanşat în sala de tribunal! Ea l-a acuzat pe el de infidelitate şi de consum de droguri (lucru pe care actorul nici măcar nu l-a negat:

 „Câteodată consum cocaină, câteodată nu.“), iar el a dat vina pe temperamentul ei coleric pentru destrămarea căsniciei lor. Culmea e că vorbele urâte pe care şi le-au adresat foştii soţi în faţa judecătorului nu i-au împiedicat să se împace, în 2004. Robert şi Grace s-au căsătorit pentru a doua oară în faţa lui Meryl Streep, Martin Scorsese şi Ben Stiller. Probabil că superstarurile le-au purtat noroc, pentru că lucrurile s-au îmbunătăţit simţitor între cei doi soţi, care şi-au extins familia, în 2011, cu simpatica Helen (8), venită pe lume cu ajutorul unei mame surogat. Din păcate, zvonurile despre neînţelegerile dintre ei au revenit în 2018.

După ce au participat împreună la premiile Tony, doamna De Niro nu i-a mai fost alături pe covorul roşu. „Nici măcar nu mai locuiesc împreună“, a pus cineva gaz pe foc în Page Six. Iar, de data aceasta, chiar actorul a ţinut să confirme bănuielile tuturor: „Hightower şi cu mine intrăm într-o perioadă de tranziţie, ceea ce constituie un proces dificil, dar benefic“, a declarat vedeta într-un comunicat pentru CNN. „Grace este o mamă minunată şi cer tuturor să ne respecte intimitatea în timp ce continuăm să ne creştem copiii.“ După despărţirea lor din noiembrie 2018, au apărut tot felul de speculaţii cu privire la motivul divorţului, de la politică (Hightower e o susţinătoare neobosită a preşedintelui Trump, în timp ce fostul ei soţ îi adresează acestuia constant injurii publice), la bani - Grace ar fi o mare cheltuitoare, iar faimosul tată a şase copii a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să rotunjească veniturile familiei. Chiar şi filme inferioare capodoperelor care l-au consacrat (vezi Dirty Grandpa – 2016). Ca să nu mai pomenesc şi reclama la nişte covrigi de supermarket în care am avut surpriza să-l vedem pe De Niro... „Ştiu, ştiu reclama, doar că mie mi s-a părut amuzantă şi, drept urmare, am făcut-o. Ce, sunt cumva prea bun pentru aşa ceva?“, s-a justificat în GQ, revista care a obţinut primul interviu al actorului în decenii. „După primele filme făcute, dădeam interviuri pe bandă rulantă, doar că jurnaliştii îmi tot cereau să vorbesc despre pasiunile mele sau despre orice altceva decât munca mea“, explică unul dintre cei mai discreţi tipi de la Hollywood. Singurul subiect despre care e dispus, zilele acestea, să vorbească este Donald Trump, după cum ne e tuturor clar din exclusivitatea mondială obţinută de GQ cu ocazia lansării filmului The Irishman.

Şi, că tot veni vorba despre a noua colaborare a duo-ului de aur De Niro-Scorsese, actorul a ţinut să-şi exprime încântarea cu privire la realizarea acestui proiect: „Sunt foarte fericit că ne-am reunit cu toţii ca să facem, probabil, ultimul nostru film împreună.“ Nu e singurul care consideră The Irishman un capăt de drum, încheierea unei ere odată cu îmbătrânirea Generaţiei de Aur de la Hollywood, din care fac parte De Niro (76), Al Pacino (79), Martin Scorsese (77) şi Joe Pesci (76): „Filmele cu supereroi nu sunt cinema, ci parcuri de distracţie“, spune Scorsese, făcând referire la blockbusterele Terminator: Dark Fate, Joker, Maleficent: Mistress of Evil şi Zombieland: Double Tap, care au fost lansate în cinematografe odată cu ultima sa producţie. „Asta-i viaţa!“, adaugă Bobby, în timp ce-şi aminteşte că a avut nevoie, pe timpul filmărilor la Irishman, de un specialist care să-l înveţe cum să se mişte ca un om tânăr. Nu, nu mai e în floarea vârstei, dar nici pe punctul de-a se pensiona. Se ocupă tot mai mult de investiţiile lui în imobiliare, restaurante şi hoteluri, dar şi de Festivalul de Film Tribeca, pe care l-a coînfiinţat în 2002. La 76 de ani, nu dă semne de încetinire a ritmului alert în care trăieşte. Secretul lui? „Voinţa. Puterea incomensurabilă a voinţei“, după cum spunea chiar mama lui.