Simona Gherghe, surprinsă de copii în izolare: "Nu cred că este o bucurie mai mare"

Actualizat:
3 sim2 jpg jpeg

Simona Gherghe adoră să îşi petreacă timpul cu copiii de când a fost diagnosticată cu covid şi a intrat în izolare. Ba mai mult, prezentatoarea recunoaşte că primeşte în fiecare zi o lecţie de viaţă de la ei.

“Între două pastile de paracetamol anti Covid şi dozele de vitamine, mă uit la copii cum se joacă şi înşiră prin casă toate obiectele care le suscită interesul. Îmi place să-i observ cum îşi construiesc propriile jocuri. Nu cred că este o bucurie mai mare decât să-ţi vezi copiii trăindu-şi vârsta. Vlad ne-a spus că vrea să fie mic, când o să se facă mare. Copiii exprimă uneori, într-un singur cuvânt, un univers. Să fim mereu mici înseamnă să nu avem griji mari, să fim ocrotiţi, să ne bucurăm de prezenţa celor pe care îi iubim şi care ne iubesc. Atât de simplu e. Uneori, trebuie doar să ni se reamintească lucrurile simple, de care avem nevoie. Şi de multe ori mă surprind cum cei mici mă învaţă ei pe mine. Să fim atenţi la ce spun, nu sunt doar lucruri amuzante, ci şi cu mult tâlc. De exemplu, urmăreau cu Răzvan un meci de tenis între doi jucători diferiţi din punct de vedere al culorii pielii. Răzvan îi întreabă cu cine ţin, iar Ana răspunde dintr-o suflare: cu jucătorul cu tricoul verde. Deci, o departajare naturală si spontană, făcută în funcţie de culoarea hainelor, nu a pielii. Nu este aceasta o lecţie minunată despre cum trebuie să ne raportăm la cei care nu ne seamănă, care nu au aceeaşi înfăţişare, o lecţie despre egalitate? Vă propun să ne ascultăm copiii. Ei sunt, uneori, mult mai înţelepţi decât noi. Şi cu siguranţă mari la suflet, oricât de mici sunt la statură”, spune Simona.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg