FOTO Nuntă la Casa Albă! Cine s-a căsătorit cu o zi înainte ca președintele să împlinească 80 de ani

20 noiembrie 2022   Lifestyle

Sâmbătă, pe 19 noiembrie, a avut loc un eveniment special la Casa Albă, la care a luat parte însuși președintele american. Cine s-a căsătorit?

Cei care au spus „Da!” au fost Naomi Biden, nepoata primului om în statul american, și Peter Neal, iar ceremonia a avut loc în exterior. A fost prima nuntă a unui membru din familia președintelui american de la Clinton încoace.

Cea mai mare nepoată a lui Joe Biden și mirele au purtat amândoi Ralph Lauren cu această ocazie deosebită. Mireasa a arătat superb în rochia ei dantelată, cu mâneci lungi, în ziua cea mare, iar Neal a avut un costum cu trei piese bleumarin de la același brand.

„A fost o reală bucurie să o privim pe Naomi crescând, să o descoperim și să observăm cum și-a făcut viața incredibil de frumoasă”, au declarat politicianul și Prima Doamnă, Jill Biden, într-un comunicat publicat de The New York Times.

„Acum suntem extrem de mândri că l-a ales pe Peter ca soț și suntem onorați să-l includem în familia noastră. Le dorim zile fericite și o iubire care să crească pe măsură ce trec anii”, stă scris în comunicatul perechii prezindențiale.

Naomi (28) și Neal (25) lucrează amândoi ca avocați în Washington și locuiesc la etajul al treilea în Casa Albă, susține NYT. Ceremonia nupțială a avut loc cu numai o zi înainte ca președintele american să împlinească 80 de ani.

Ceremonia orhanizată cu mare fast în exterior a fost urmată de un prânz cu familia și prietenii, iar petrecerea a continuat seara în reședința exclusivistă.

Cei doi soți și-au anunțat logodna în septembrie 2021, iar mirele a lucrat ca intern pentru Hillary Clinton și fostul președinte american Barack Obama.

foto - GettyImages, Profimedia

Mai multe