Prințul Edward a slăbit îngrijorător de mult, dar nu renunță la sandvișul preferat

7 februarie 2023   Case regale

Fiul cel mic al Reginei Elisabeta a II-a e tot mai slab, dar nu a exclus din meniul său una dintre cele mai consistente gustări de la Palat.

Prințul Edward, cel mai tânăr frate al Regelui Charles al II-lea și, ar fi "slăbit brusc foarte mult", potrivit fanilor regali. Și, ce-i drept, la cei 58 de ani ai săi, el este tot mai slab, de la o apariție publică la alta, iar hainele par să-i fi rămas prea mari.

Unii s-au întrebat ce dietă urmează Contele de Wessex. Alții au presupus că ar fi bolnav. Dar răspunsul pare a fi în problemele emoționale pe care le traversează în ultimul timp.

Fiul cel mic al Reginei Elisabeta a II-a și al Prințului Philip a fost și cel mai apropiat de aceștia, iar pierderea lor succesivă - în 2021 tatăl, iar în 2022 mama - au fost răvășitoare pentru el. Mai ales după acel 8 septembrie, în care Familia Regală s-a reunit la Balmoral pentru a-și lua Adio de la suverană, Prințul Edward pare a fi tot mai fragil.

Totuși, o sursă de la Palatul Buckingham ține să asigure că Prințul Edward nu are o dietă specială, ba chiar are un sandviș preferat, destul de consistent, pe care-l comandă destul de des. Deși Familia Regală are unii dintre cei mai buni și mai experimentați bucătari care le gătesc toate mesele, Prințul Edward ar avea o slăbiciune pentru un sandviș botezat "Balmoral Butty". Contele de Wessex a numit mâncarea după Castelul Balmoral, care a fost casa de vacanță a mamei sale, situată în Scoția, și după... formele dorsale pe care le poate rotunji, dacă e consumat prea des.

Concret, este vorba despre un sandviș popular în Scoția, umplut de obicei cu bacon. Dar nu cu o felie de bacon alături de un ou sau de salată, ci mai multe felii de bacon îndesate între două felii de pâine albă. O gustare destul de consistentă pentru meniul de la Palat și pe care Edward o "topește" din cauza consumului nervos. Să fie de vină și faptul că fratele său, Charles, de când a devenit Rege, încă nu i-a oferit titlul de Duce de Edinburgh, promis încă de la nunta sa cu Sophie?

FOTO:

Mai multe