Decesul Prințului Karim a îndurerat Familia Regală. Ce legătură avea cu Margareta și Regele Mihai?

7 februarie 2025   Royals

Cel de-al patrulea Aga Khan persan avea legături solide cu toate casele regale, iar moartea lui a provocat o mare tristețe celor care l-au cunoscut, inclusiv cuplului regal român.

Știm deja ce relație apropiată avea Prințul Karim al-Hussaini cu Regele Charles și cu regretata Regină Elisabeta a II-a, până într-acolo încât fiul său, Prințul Rahim, s-a inspirat de la Prințul William și Kate Middleton atunci când a creat tabloul logodnei sale cu modelul american Kendra Spears - ei fiind socotiți un soi de Kate & William ai lumii musulmane.

Însă nu știam cât de bine se cunosc și cu Majestatea Sa Margareta și cu Principele Radu și că a fost în strânse relații chiar cu Regele Mihai și cu Regina Ana. Ei bine, într-un mesaj remis de către Casa Regală română, cuplul regal își dezvăluie legătura cu Prințul Karim al-Hussaini Aga Khan IV, „liderul spiritual al ismaeliților din întreaga lume pentru aproape șapte decenii”.

„Regele Mihai și Regina Ana, iar apoi Custodele Coroanei Margareta și Principele Radu l-au cunoscut pe Principele Karim Aga Khan, precum și pe familia lui, și s-au întâlnit în mai multe ocazii, de-a lungul anilor”, se arată în mesajul oficial.

De altfel, cel de-al patrulea Aga Khan persan este descris drept „o personalitate a lumii contemporane, cu extraordinare inițiative sociale și caritative, un intelectual cu o aleasă erudiție și fondatorul unei organizații mondiale, Aga Khan Development Network, care are ca scop îmbunătățirea vieții oamenilor și a comunităților din întreaga lume, indiferent de originea sau afiliația lor religioasă. Organizația își orientează proiectele în identificarea cauzelor sărăciei pe glob.”

Majestatea Sa Custodele Coroanei și Principele Consort au aflat cu tristețe vestea trecerii în neființă a acestuia, fiica Regelui Mihai trimițând „o scrisoare de condoleanțe Principelui Rahim al-Hussaini, Aga-Khan V, noul lider spiritual al musulmanilor ismaeliți din întreaga lume.”

Din imaginile postate de Casa Regală română, vedem cum Prințul Karim era apropiat și de Regina Sofia a Spaniei, Regina Anne-Marie și Regele Constantin ai Greciei ori de Regele Simeon al Bulgarilor, fotografiile fiind făcute la Palatul Vrana din Sofia, în 2017, și la Castelul Berg din Luxemburg, în 2006.

FOTO: Casa Majestății Sale

Mai multe