Harry, mișcat până la lacrimi de copiii săi. Vorbește despre Archie și Lilibet într-un interviu

16 februarie 2024   Royals

Ducele de Sussex a vorbit despre copiii săi, Prințul Archie și Prințesa Lilibet, în cel mai recent interviu al lui, difuzat acum câteva ore în timpul emisiunii Good Morning America.

Prințul Harry a oferit un interviu în exclusivitate pentru Good Morning America despre Invictus Games, familia sa și starea actuală a tatălui său, Regele Charles. Cel puțin așa ne promitea teaser-ul interviului, care a fost făcut public cu câteva ore înainte de difuzarea interviului. În realitate, Ducele de Sussex a evitat întrebările despre boala părintelui său și-a acceptat să ne dea un update despre Archie (4) și Lilibet (2), în schimb.

Vorbind despre familia sa, Harry s-a emoționat puțin și a încercat să ofere un răspuns evaziv despre cei mici. „Fac bine, bine…”, a început să spună prințul făcând referire la cei doi copii pe care îi are cu Meghan Markle. „Cresc foarte, foarte repede”, a adăugat fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea.

„Au un simț al umorului incredibil și ne fac să râdem atât de mult, ne mențin cu picioarele pe pământ în fiecare zi, așa cum o fac cei mai mulți copii… Sunt așa recunoscător că sunt tată!”, a continuat prințul pe un ton înduioșător, care i-a umezit ușor ochii.

La scurt timp după ce au părăsit familia regală britanică, la începutul anului 2020, Harry și Meghan s-au mutat din țară ca să înceapă o nouă viață în Statele Unite cu primul lor născut, Archie. Cei doi soți regali și-au extins familia în 2021, când a venit pe lume și Lilibet.

Harry și-a vizitat tatăl în Londra săptămâna trecută, la mai puțin de 24 de ore după ce s-a făcut publică informația că monarhul britanic a fost diagnosticat cu „o formă de cancer”. Prințul a ajuns în Mare Britanie singur, în timp ce soția sa a rămas acasă cu Archie și Lilibet.

După vizita de numai 25 de ore, ducele a promis că se va întoarce în țara natală pentru a se reuni cu familia sa: „Mai am și alte călătorii planificate în UK sau înapoi în UK, așa că mă voi opri să-mi vizitez familia cât pot de mult”, a conchis acesta mai îngăduitor și mai binevoitor ca niciodată cu rudele lui britanice de când le-a părăsit, în urmă cu aproape patru ani, pentru a-și face o nouă viață pe alt continent.

foto - Profimedia

Mai multe