Harry și Meghan, lovitura pe care i-o dau Regelui Charles de Sărbători

31 octombrie 2022   Royals

Prințul Harry a anunțat pentru prima dată în iulie anul trecut că este autorul unui memoriu „intim”.

Harry urmează să respingă invitația lui Charles de a petrece Crăciunul cu famila regală la Sandringham, asta după apariția unor noi detalii cu privire la memoriile sale. Legătura dintre Ducele de Sussex și restul familiei sale din Marea Britanie este la fel ca în trecut, susțin sursele, spulberând speranța că moartea Reginei Elisabeta și timpul de doliu petrecut de Meghan și Harry cu regalii ar fi dus la „ dezgheţarea relaţiilor”.

Sursele susțin că Meghan și Harry u plănuiesc să se alăture familiei regale în primul Crăciun fără suverană. Acest lucru vine după ce Penguin Random House a anunțat titlul și data lansării cărții Prințului.

Titlul „Spare”, care urmează să fie publicat pe 10 ianuarie, a luat complet prin surprindere familia regală, susține o sursă.

„Această carte ar putea semna sfârșitul oricărei relații pe care Harry vrea să o aibă cu familia sa, fiind neașteptat de tristă”.

Descrierea cărții lansată joi și titlul acesteia, care se referă la dictonul „moștenitor de rezervă”, au întărit credința unor comentatori că ducele ar putea oferi o perspectivă nu doar asupra vieții sale, ci și asupra relației sale cu rudele sale și cu instituția.

Editorul cărții a confirmat, de asemenea, că Ducele va dona încasările sale din carte către organizații de caritate.             

La începutul anului 2021, înr-un interviu pentru Oprah, ducesa de Sussex a făcut acuzații serioase de neglijență și rasism împotriva familiei regale, în timp ce ducele a vorbit despre relația sa cu Prințul William și Regele Charles.

De asemenea, Harry a părut să critice educația pe care i-a dat-o Charles atunci când a apărut într-un episod din podcastul Armchair Expert.

Mai multe