Iubitoare de animale. Cum s-a îmbrăcat Prințesa Charlene într-o vizită emoționantă la un adăpost de căței

22 octombrie 2022   Royals

Prințesa Charlene de Monaco a făcut o vizită emoționantă la un adăpost de animale, în cadrul îndatoririlor regale pe care și le-a reluat de-o vreme încoace.

Prințesa de 44 de ani a postat o imagine dintr-un adăpost de animale când mângâia un cățel aflat la Asociația de Protecție a Animalelor din Peille, un sat aflat între Monaco și Alpii Francezii. Charlene a fost desemnată, anul trecut, noul președinte al Society of the Protection of Animals (SPA) și a deschis, luna trecută, împreună cu soțul ei, Prințul Albert al II-lea, adăpostul de animale vizitat pe 20 octombrie.

Dar cum s-a prezentat prințesa la adăpostul de animale?

Într-o ținută foarte simplă, care i-a pus în valoare coafura scurtă, de efect. Charlene a purtat o helancă neagră și pantaloni deschiși la culoare slim-fitting. În timp ce a făcut un tur al întregului adăpost, prințesa a fost însoțită de un fotograf care a imortalizat momentele cheie ale vizitei.

Pe lângă imaginea emoționantă cu prințesa mângâind un cățel fără stăpân, prințesa a ținut să adauge un mic comentariu la postarea sa de ieri, 21 octombrie. Ea și-a încurajat cei 450.000 followeri să sprijine acțiunile caritabile locale care au de-a face cu animalele. „Am fost în vizită la Monaco SPA. Vă rog să sprijiniți o organizație de protecție a animalelor locală sau un adăpost de animale care se află în preajma voastră. Mulțumesc! Mersi! Toată dragostea mea!”, a scris ea în postarea ei.  

Charlene a revenit în spațiul public în ultimele luni, după o perioadă în care s-a luptat cu o boală care nu i-a permis să-și păstreze angajamentele regale. Tot atunci, prințesa a petrecut o mare parte din timp și în Africa de Sud, unde a dus o campanie împotriva vânătorii rinocerilor.

Prințesa Chalene, într-o maletă neagră, la un adăpost de animale

Prințesa de 44 de ani a stat aproape un an departe de lumina reflectoarelor și a făcut un tratament îndelungat în Africa de Sud natală pentru o boală neprecizată încă. După ce-a stat acasă o vreme, s-a internat într-o clinică din Elveția, lucru care i-a făcut pe fanii ei să creadă că erau tot mai puține șanse să se întoarcă vreodată alături de soțul ei, prințul Albert de Monaco, în regatul lor.

Totuși, minunea s-a întâmplat, Charlene și-a reluat vizitele oficiale în calitate de prințesă și arată mai puternică și mai încrezătoare ca niciodată.

Foto - Instagram

Mai multe