Nici mama lor nu-i poate reuni! Astăzi, Harry și William îi aduc omagiu separat Dianei
Cei doi frați regali au ținut să-i aducă amândoi omagiu mamei lor, însă apariția lor „comună” este, de fapt, separată. Harry și William nu vor să aibă de-a face unul cu altul nici măcar de dragul mamei lor!
În seara aceasta va avea loc un eveniment organizat în Londra în onoarea regretatei Lady Diana, la care fiul său cel mare, William, va participa negreșit. Harry n-a vrut să piardă ocazia de a-și aminti de cea care i-a dat viață și va interveni în timpul evenimentului prin intermediul unui apel video, însă a pus condiții pentru ca acest lucru să se întâmple.
Frații regali vor participa amândoi la evenimentul Diana Legacy Award, de la Muzeul de Știință din Londra, care va avea loc în această seară. Însă nu se vor afla în aceeași încăpere în același timp, nici măcar virtual.
Prințul William va susține un discurs în persoană pentru a marca aniversarea de 25 de ani a proiectului caritabil și va premia 20 de persoane pentru activitatea lor lăudabilă. Prințul de Wales va apărea la eveniment singur pentru simplul motiv că soția sa, Kate Middleton, se află încă în recuperare după operația abdominală suferită pe 16 ianuarie.
Harry, care locuiește în California cu familia sa, va participa la eveniment prin intermediul unui apel video, susține presa britanică. Iar intervenția sa va avea loc doar după ce fratele lui va părăsi ceremonia.
Pe cât e de lăudabil efortul celor doi frați de-a nu lipsi de la evenimentul organizat în onoarea mamei lor, nu putem să nu observăm că nici mama lor nu i-a putut reuni pe Harry și William în aceeași încăpere.
Diana Award este un proiect caritabil care reflectă încrederea pe care o avea fosta Prințesă de Wales în tinerii de pretutindeni de-a schimba lumea.
„Este un privilegiu că avem susținerea atât a Prințului de Wales, cât și a Ducelui de Sussex”, a ținut să evidențieze șeful executiv al Diana Award, Tessy Ojo, în The Times. „Mai ales că acum sărbătorim aniversarea a 25 de ani”, a adăugat acesta.
„Harry va vorbi cu câștigătorii virtual, pentru a marca realizările lor”, a ținut să precizeze și reprezentantul evenimentului în The Telegraph, în timp ce Palatul Kensington a declarat: „Prințul de Wales se va întâlni cu personalul și cu cei care sprijină Diana Award îninte de-a participa la ceremonie, unde va afla despre munca depusă de câștigători, va susține un discurs scurt, după care va înmâna Legacy Awards de anul acesta”, stă scris în comunicat.
foto - GettyImages, Profimedia