Operație abdominală, înțelegem. Totuși, de ce stă Prințesa Kate așa de mult în spital? Un medic explică

23 ianuarie 2024   Royals

Fanii regali sunt foarte triști de la vestea uimitoare pe care au primit-o săptămâna trecută. Prințesa de Wales a fost supusă unei intervenții chirurgicale catalogate drept ”un succes”, însă semnele de întrebare sunt multe.

Kate Middleton urmează să fie spitalizată între 10 până la 14 zile, iar un expert a dezvăluit posibilul motiv din spatele șederii acesteia lungi.

Principalul semn de întrebare pe buzele fanilor regali rămâne însă: dacă era programată această operație, de ce Kate își mai făcuse planuri pe care acum e nevoită să le anuleze?

Probabil că nu vom ști niciodată sau poate că după ce provocarea pe sănătate va trece, Prințesa de Wales va vorbi despre acest episod tulbure din viața sa.

Prințesa de Wales, a fost internată în spital și a trecut printr-o intervenție chirurgicală abdominală reușită, a anunțat Palatul Kensington săptămâna trecută. Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, este internată la Clinica Londra, una dintre cele mai luxoase și dotate unități medicale din Anglia, pentru o procedură aparent planificată și ”de rutină”, menționează oficialii.

Aproape simultan, săptămâna trecută, Palatul Buckingham a dezvăluit și că regele Charles va fi supus unui tratament pentru o prostată mărită. Starea monarhului este descrisă ca fiind „benignă” și urmează să fie supus unei proceduri corective săptămâna aceasta, ce va fi urmată de o perioadă de recuperare.

Operația Prințesei de Wales, efectuată marțea trecută, a fost un succes, potrivit echipei medicale.

Se estimează ca ea să rămână în spital pe o durată de zece până la 14 zile înainte de a se întoarce la Windsor pentru o recuperare destul de anevoioasă, căci a fost anunțat că Prințesa de Wales nu-și va relua activitatea decât după Paște. Așa i-au recomandat medicii. Ce se întâmplă? Cât de veridice sunt aceste informări?

Deși Palatul regal britanic a refuzat să dezvăluie natura specifică a tratamentului ei, se crede că starea ei este totuși non-canceroasă.

Un expert a detaliat Express câțiva dintre factorii care explică de ce este necesară o ședere atât de lungă în spital înainte de a pleca acasă.

Dr Deborah Lee, de la Dr Fox Online Pharmacy, a declarat pentru Express.co.uk: „În cazul operațiilor abdominale, majoritatea oamenilor stă în spital de la patru, până la șapte zile. După operația laparoscopică, perioada de spitalizare este redusă la două până la patru zile.

„Depinde foarte mult de ceea ce s-a făcut exact. Dacă un pacient ajunge la ATI, mai mult ca sigur perioada de spitalizare se extinde. Apoi recuperarea este anevoioasă. Pot trece două luni sau mai mult până când pacientul se simte confortabil și se poate mișca natural și fără dureri.”

Foto: Getty Images și Profimedia

Mai multe