Reguli ciudate la baie. Cum se scuză regalii ca să meargă la toaletă. Au voie cu telefonul pe „tron”?
Au diademe cu diamante, castele și tot luxul la dispoziție, însă, în același timp, suportă niște reguli învechite în viața lor de zi cu zi. Chiar și la baie!
În mod obișnuit, noi ne putem scuza, în timpul unei cine sau petreceri, ca să meargem la toaletă. Nu și regalii, care nu se pot ridica bine-mersi de la masă, în timpul unei eveniment regal, pentru o mică urgență pe care o au. Înainte, trebuie să transmită acest mesaj prin așezarea tacâmurilor într-un anumit fel la masă, în cruce, după care li se permite să părăsească puțin încăperea după ce spun tuturor „Scuzați-mă!” și atât. În niciun caz nu precizezi motivul ridicării tale de pe scaun, nu spui unde mergi.
Bărbații din familia regală britanică n-au voie să poarte barbă, însă nici nu le e permis să se bărbierească în fața chiuvetei de la baie, după dușul de dimineață, ca orice alt bărbat din lume. El trebuie să apeleze la serviciul unui bărbier regal, specializat în așa ceva și aprobat de palat.
Prințul Harry este excepția, bineînțeles. El a purtat barbă chiar și la nunta lui, în misiunile lui militare și la evenimente oficiale. Totuși, înainte de-a se afișa public cu părul facial, a trebuit să primească permisiunea Reginei Elisabeta a II-a.
Dar să revenim la băile regale! E de la sine înțeles că sunt tot timpul lună de curate, însă niciun aspirator nu intră acolo. Există 78 de băi în Palatul Buckingham și niciuna nu e aspirată niciodată. Cei care fac curat folosesc doar mături pentru a strânge mizeria de pe podele. Aspiratorul este interzis pentru simplul motiv că face zgomot și-i poate deranja pe locatarii regali. Punct.
„Cel mai bun slujitor este cel care nu este niciodată văzut sau auzit”, ne dezvăluie documentarul „Royal Servants”.
Limbajul este esențial pentru membrii familiei regale britanice, care se exprimă întotdeauna clar, elocvent și fără să insulte pe nimeni. The Sun ne informează că regretata regină nu folosea niciodată cuvântul „toaletă” pentru a descrie încăperea cu pricina. Alternativa preferată de ea erau „lavoar”.
Ce ziceți, credeți că regele sau prinții au voie să meargă la baie cu telefonul sau vreo revistă pe care să o răsfoiască pe „tron”? Fără telefoane, fără ziare sau cărți la toaletă! De ce? Pentru că e considerat neigienic, ne explică House Beautiful.
Nu numai revistele sunt interzice, ci și lumânările sau orice fel de odorizant de baie. Însă ai prosoape albe la discreție și hârtia igienică trebuie să fie trasă de sus, niciodată de jos de pe mânerul ei, nu ne întrebați de ce.
Fostul chef regal Darren McGrady susține că anumite mâncăruri nu sunt servite niciodată la palat, fiind considerate prea riscante. Printre ele se află fructele de mare și foie gras. De ce oare? Pentru a nu risca un episod regretabil – ca nu cumva regalii să acuze crampe abdominale în timpul vreunui eveniment oficial și să fie nevoit să abadoneze miciunea sa regală pentru a fugi disperat la toaletă.
Mai mult, Kate Middleton sau restul rudelor ei de la palat nu pot folosi săpunul lichid, susține expertul în eticheta regală Myka Meier, care le-a vorbit despre regulile din băile regale celor de la House Beautiful.
„Prințesa are la dispoziție săpun solid ușor parfumat și cremă de mâini. Multe familii de aristocrați britanici preferă săpunul solid în detrimentul celui lichid”, declară expertul. Care este motivul? Nu se știe exact, pur și simplul e considerat mai sofisticat așa, de clasă nobilă.
Ei bine, cireașa de pe tort trebuie s-o ia Regele Charles al III-lea, care se pare că merge în deplasări regale cu colacul de wc după el. De asemenea, nu iese din palat până nu i se încarcă în valize hârtia igienică preferată - Kleenex Velvet lavatory paper.
Foto - GettyImages