Ultimele zile din viața reginei. Cât de repede i s-a deteriorat sănătatea!

18 septembrie 2022   Royals

Cu patru zile înainte de-a muri, Regina a avut un anunț important de făcut celor invitați pentru câteva zile la petrecerea dată de ea la Castelul Balmoral. Surprinzător, regretatul monarh a încălcat tradiția atunci!

Care a fost anunțul? Că cina de duminică seara avea să fie informală – fără costume închise la culoare pentru domni și fără rochii lungi pentru doamne. Și, cel mai ciudat, fără cimpoier. De decenii întregi, s-a auzit sunetul cimpoiului de fiecare dată când se întâmpla câte un dineu sau o petrecere la castelul scoțian. Nu și acum. Iar acest lucru ne face să ne gândim că regina a încălcat tradiția așa cum nu-i era deloc în fire. Nu se simțea bine?

Invitații de la petrecerea intimă au fost verișorii ei, Bowes-Lyons, rude cu care ea a avut întotdeauna o relație apropiată. În timpul întâlnirii cu ei, Regina a fost „într-o formă bună”, susțin aceștia, „chiar plină de vervă”. Era limpede pentru toată lumea că Majestatea Sa era plină de energie atunci când îi avea pe cei dragi alături.

Declinul său medical s-a făcut simțit cu câteva săptămâni înainte de-a se prăpădi, lucru care i-a îngreunat viața. Îi era greu să se ridice de pe scaun sau din pat, să se deplaseze, mai ales pe scări, și își cam pierduse pofta de mâncare. Însă era cât se putea de bucuroasă pentru simplul fapt că se afla în casa ei cea mai îndrăgită.

Elisabeta a II-a a cerut angajaților ei ca tradiția de pe timpul verii să continue, cu toate că ea nu putea face parte din ea. Plimbările și picnicurile deverniseră un chin pentru monarhul de 96 de ani și obiceiurile de zi cu zi, precum făcutul cuvintelor încrucișate din ziare, reprezentau un efort prea mare pentru regină.

Și-a păstrat, totuși, până la final, anumite activități preferate, precum urmăritul rubricii meteorologice la TV. Îi plăcea de prezentatorul de la BBC Tomasz Schafernaker. „Făcuse o mică pasiune pentru el. Voia tot timpul să vadă emisiunea când o prezenta el”, a dezvăluit o sursă regală.

Ultima vară din viața reginei a fost destul de tristă, având în vedere că suveranul britanic a fost nevoit să se despartă de cățelul ei favorit, pe care l-a avut cea mai îndelungată perioadă de timp, Candy, care fusese lângă Elisabeta a II-a încă din 2004, adică de 18 ani.

Complet surprinzător, Regina a decis ca fidelul ei cățel să nu fie înmormântat la Balmoral, încălcând astfel tradiția de-a îi înmormânta pe căței acolo unde mureau.

În ciuda pierderii suferite, Regina și-a păstrat buna dispoziție până la final. Preotul Iain Greenshields a luat prânzul cu Elisabeta a II-a duminica și a vorbit apoi ziarelor britanice despre „buna dispoziție” și „energia” pe care o avea Regina în timpul întâlnirii lor.

„Vorbea despre trecutul ei, despre de ce adora ea Balmoral, despre tatăl ei, mama sa, Prințul Philip, cai, fiind complet la curent cu ce se întâmpla în biserică, dar și în rândul poporului”, susținea Greenshields.

Musafirul reginei și-a amintit cum l-a luat Majestatea Sa la fereastră ca să privească împreună grădinile „de care ea era extrem de mândră și pe care le adora pur și simplu”. „Sănătatea sa era fragilă, știam cu toții asta, dar, când am plecat de la ea, în cursul zilei de duminică, era extrem de pozitivă. Mi-e așa greu să cred că lucrurile s-au schimbat într-un timp atât de scurt!”

Chiar și cu două zile înainte de-a se prăpădi, Regina era plină de energie. Marți, a vorbit la telefon cu instructorul hipic Clive Cox despre caii ei. „Am vorbit despre cursa de cai care urma să aibă loc și despre un cal al ei. Era prezentă și pe fază cu totul”, a dezvăluit acesta.

Joi, pe 8 septembrie, Regina Marii Britanii s-a stins din viață, spre uimirea lumii întregi, dar și a celor care și-au petrecut ultimele zile cu ea.

Foto - Profimedia

Mai multe