EXCLUSIV Mona Nicolici: „Am avut ani de zile nostalgia televiziunii“

13 mai 2022   Interviu

Drumul ei a început în televiziune, a continuat într-o corporaţie, după care a intrat în radio, la Europa FM. Iată cât de bine sună prezentul fostei ştiriste.

A fost unul dintre primii jurnalişti notabili de după Revoluţie, făcând parte din tripleta de pre-zentatoare de ştiri de la Ob-servator, alături de Alessandra Stoicescu şi Gabriela Firea. Au trecut zece ani de la ultimul nostru interviu, când Mona Nicolici (53) era angajată la Petrom şi o întrebam ce-a fă-cut-o să renunţe la televiziune. Odată cu pandemia, a virat spre radio, unde discută despre antre-prenoriat, responsabilitate socială şi ecologie. Am vrut să aflu de unde i-a încolţit această preocupare pentru sustenabilitate, cum a ajuns să deschidă un restaurant boutique cu actualul ei soţ, Chef Cezar Munteanu, şi cum au evoluat cei doi copii ai ei, Maria (19), care iubea baletul, şi Vlad (26), care cânta la chitară.

OK!: Ultima oară când am vorbit, lucrai la Petrom. Din pandemie, aud că eşti în radio. Cum s-a întâmplat această mutare?
Mona: Păi, aşa se întâmplă în viaţă. Sunt anumite perioade când vrei altceva. Cel puţin, eu sunt foarte...

„Schimbă-lume“?
Mi se spunea şi „schimbă-lume“, da. Dar nu sunt „schimbă-loc“, adică am avut joburi pe termen lung. Am plecat doar atunci când am simţit că am făcut tot ce puteam să fac acolo şi că orice minut în plus mi-ar dăuna.

Mai există proiectele tale dragi de-acolo, „Şcoala lui Andrei“, „Ţara lui Andrei“?
Singurul proiect despre care ştiu sigur că mai e activ este „România plantează“. Şi, da, se plantează în continuare. Anul acesta se plantează copacul cu numărul 1.500.000.

Când ţi-a încolţit în minte ideea de ecologie şi activismul pentru tot ce este eco, green?
Nu ştiu. Nu sunt un ecologist, neapărat. Cumva, în tot ce am făcut, am încercat să găsesc utilitatea. Când eram în televiziune, mă gândeam să spun ceva ce i-ar fi de folos publicului, să-l înveţe ceva, să schimbe ceva, să ia atitudine. Apoi, povestea a continuat într-o corporaţie, în care am făcut strategii, campanii, proiecte cu echipe mari, dar m-am dus şi pe teren, unde am făcut de toate. Tot aşa am făcut şi în televiziune, unde umflam baloane în studioul Antenei 1 în noaptea de Revelion (râde), şi în Petrom, când plantam copaci.

Deci eşti un om al acţiunii.
Da, sunt mai degrabă un om al acţiunii, cu sens însă. Mă oboseşte să fac lucruri care nu au valoare şi care nu lasă ceva în urmă pen-tru oameni sau pentru lumea în care trăim. Mă obosesc oamenii care vorbesc mult, mai ales pe social media, unde văd cât de mult timp are lumea să scrie şi să comenteze. Deci eu n-o să fiu niciodată un influencer, cel puţin nu pe social media.

Dar ai fost un soi de influencer, în perioada în care erai la Observator, cu Alessandra Stoicescu şi Gabriela Firea. Mai păstrezi legătura cu ele?
Cu Sandra mă mai intersectez dacă are ne-voie de ceva sau ne spunem „La mulţi ani!“. Cu Gabi am pierdut legătura complet, am mers pe drumuri diferite. Ne-am intersectat, la un mo-ment dat, când eu eram cu copiii din „Ţara lui Andrei“ la un eveniment la Palatul Parlamentului şi ea venise ca primar.

Mai ai nostalgia televiziunii?
Nu. Dar am avut-o ani de zile. Şi n-a fost deloc nostalgie, a fost un dor cumplit.

Şi cum a trecut?
A trecut pentru că, atunci când m-am anga-jat în Petrom, am obţinut promisiunea că voi putea face o emisiune. Culmea e că atunci am avut o ofertă de-a mă întoarce într-o altă te-leviziune. Pentru mine, Petromul era complet necunoscut, nu ştiam ce caut eu acolo, mi-era teamă de rigiditatea sistemului corporatist şi mă tenta să mă duc tot spre televiziune, dar toată lumea din jur îmi spunea: „Eşti nebună? Cum să nu accepți şansa asta?“. Deşi, la vre-mea aceea, financiar vorbind, televiziunea îmi oferea de cinci ori mai mult decât corporaţia.

Mulţi ar fi crezut că e exact invers.
Nu. Eu acolo am reuşit în ani să-mi câştig statutul şi să-mi cresc şi venitul.

Şi cum de ai plecat, atunci?
Mie nu mi-a fost teamă niciodată să încerc drumuri noi. M-am reinventat acolo, mi-am dovedit că pot să-mi depăşesc toate barierele, inclusiv că pot să schimb eu barierele corpo-ratiste, dacă am argumente. A fost un parcurs foarte bun şi provocator şi, ce să vezi, am fă-cut şi o emisiune, „Respect pentru viitor“, prin care promovam proiectele de responsabilitate socială. A fost o perioadă frumoasă, dar am înţeles că există anumite cicluri în viaţă. Totul are un început şi un sfârşit şi, când rolul tău într-un loc s-a încheiat, trebuie să nu tragi de aţă prea mult.

Şi ciclul acela a coincis cu începutul pandemiei.
Da. Regretul meu e că n-am avut şi eu parte de două-trei luni de pandemie curată, de stat aca-să. (râde) Teoretic, puteam sta, dar la o săptămână după ce a început pandemia, nu aveam stare. Şi de-atunci sunt într-un tăvălug. Acum toată lumea crede că sunt jurnalist la Europa FM, dar eu am doar o emisiune acolo. Eu sunt antreprenor, consultant în sustenabilitate şi CSR (Responsabilitate Socială Corporativă, n.r.), am şi un restaurant cu soţul meu. Şi sunt şi la un master de Conservare a biodiversităţii, unde sunt bursieră.

Păi, vezi că eşti „schimbă-lume“?
Un pic, sper să fie de bine.

Mi-aduc aminte de o vreme când voiai să fii primarul sectorului 1.
Da, în naivitatea mea, chiar am crezut că se va putea. (râde)

Acum te mai bate gândul?
Nu mă mai bate gândul de nimic care să mă expună, să mă frustreze şi care să mă lase să fiu folosită în alte scopuri.

Copiii tăi cât de „schimbă-lume“ sunt?
Şi copiii mei sunt „schimbă-lume“. Când eram în Petrom şi eram foarte mult timp plecată, îi luam cu mine, mai ales în „Ţara lui Andrei“. Mi-amintesc că prima oară când am luat-o cu mine pe Maria a fost de un Crăciun, când duceam pachete într-un sat din Moldova şi am vrut să-i şi arăt cum trăiesc alţi copii. Acum, Vlad e artistul complet: cântă la chitară, dansează, e actor la Teatrul din Bacău. Maria este în anul al doilea la Regie de Teatru, dar are şi calităţi de lider, de organizare. Amândoi sunt jumătăţi din mine, pentru că eu sunt şi ca Maria, dar şi ca Vlad.

Şi tu ai făcut parte dintr-un grup satiric.
(zâmbeşte) Da, şi am făcut şi teatru în liceu. Culmea e că amândoi au ieşit cu înclinaţia asta. Sper doar ca ei să aibă şansa să şi trăiască bine din asta.

FOTO: Sorin Stana; MAKE-UP: Laura Perian, Maria Marinciu; HAIR STYLE: Adriana Ilie, Gett's; STYLING: Madena; VESTIMENTAŢIE: Reserved, Marks&Spencer; LOCAŢIE: Mulţumim Delta Studio COTROCENI, str. Progresului 1-3, Bucureşti.

Mai multe