Alexandru Arşinel, despre controversatul său transplant

Actualizat:
arsi2 b3fca337be jpeg

Invitat în emisiunea lui Teo Trandafir, renumitul actor de comedie a discutat deschis despre transplantul de rinichi pe care l-a suferit acum două luni şi despre scandalul iscat în jurul acestui subiect.

Invitat în emisiunea lui Teo Trandafir, renumitul actor de comedie a discutat deschis despre transplantul de rinichi pe care l-a suferit acum două luni şi despre scandalul iscat în jurul acestui subiect.

„După o operaţie de transplant, îţi apare câte ceva. Mie mi-a apărut diabetul, trebuie să mă tratez cu insulină. În timp, o să ajung la medicamente", a povestit Alexandru Arşinel în platoul Kanal D, unde a venit însoţit de prietena sa de-o viaţă, actriţa Stela Popescu.

„Atunci când el a avut această problemă de sănătate, a suferit tot teatrul. El ne-a lipsit foarte mult", a spus Stela Popescu.

„Când treci printr-o situaţie precum cea prin care am trecut eu, îţi faci tot felul de gânduri. Şansa mea a fost clinica de transplant din Cluj. Eram disperat la ideea că voi ajunge la dializă. De 40 de ani am suferit de rinichi“, a ţinut să precizeze Arşinel.

image

„Nu vreau să mă mai gândesc la ceea ce s-a întâmplat după operaţie... N-am avut niciodată prilejul să le mulţumesc surorilor, asistentelor, femeilor de serviciu de la clinica unde am fost operat. Vreau să le mulţumesc acum. Episoadele acelea de după operaţie m-au afectat şi speriat. N-am ştiut că un transplant poate naşte ură şi atâtea intrigi. Profesorului Lucan nu îi este uşor la Cluj“, a afirmat actorul, dorind să liniştească apele.

image

„Am avut o refacere spectaculoasă în urmă cu câteva zile la spectacole. Mi s-au blocat plămânii de emoţie gândindu-mă cum vor reacţiona spectatorii, dar ei au reacţionat minunat. Nu mai puteam să respir la primul spectacol pe care l-am avut după transplant“, a încheiat Alexandru Arşinel.

„Publicul are nevoie de medicamentele Stela şi Arşinel“, a fost concluzia Stelei Popescu.

Foto: Teo Show



Recente pe Ok! Magazine

Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg
colaj travel Bulgaria  jpg
Joan Collins, GettyImages (3) jpg
Dagoș Bucur amenințat de vecini ca în serialul Trafic   FOTO Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Shakira, Profimedia (4) jpg
Jennifer Garner, Profimedia (7) jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg
Trump CM Profimedia (2) jpg
Camelia Șucu, alături de Prințul Albert și Prințesa Charlene la Balul Crucii Roșii de la Monaco   FOTO Facebook (2) jpg
Andreea Marin   FOTO Alex Gâlmeanu pentru Secret Nipple (1) jpg