Are iubit sau nu? Andreea Raicu a vorbit cu sinceritate despre viaţa personală

15 aprilie 2020   News

Andreea Raicu este discretă în aceea ce priveşte viaţa personală, dar iată că acum a făcut dezvăluiri. Are sau nu iubit? 

O lungă perioadă de timp, mulţi dintre fanii ei o întrebau când o să se căsătorească, când o să devină mamă. Uşor, uşor, Andreea Raicu i-a obişnuit cu felul ei de-a fi, de a vorbi foarte puţin despre viaţa ei dincolo de micul ecran, de camerele de filmat. 

Şi-a regăsit echilibrul, şi-a regăsit liniştea în urma unor ore întregi de meditaţii, unele chiar la mii de kilometri distanţă de România. Acum, cu o sinceritate debordantă, Andreea Raicu a mărturisit că este foarte fericită. Se simte împlinită, e mulţumită cu persoana sa, fără să fie într-o relaţie. Nu are un iubit.

"Eu însămi nu am un iubit şi înţeleg perfect dorinţa de a fi cu cineva, de a împărţi viaţă cu un om pe care să îl iubeşti, dar ce nu mai înţeleg acum e durerea care te împiedică să îţi trăieşti viaţă în lipsa unui partener. Ani de zile am aşteptat un bărbat care să îmi aducă fericirea.

Ani de zile nu am trăit aşa cum mi-aş fi dorit pentru că aveam nevoie de un bărbat care să mă împlinească. Ani întregi am crezut că e ceva în neregulă cu mine când nu eram într-o relaţie cu un bărbat. Ani de zile am stat într-o relaţie toxică doar că să nu fiu singură în acesta societate “care te vrea într-o relaţie”.", a povestit Andreea Raicu pe blogul său.

Ea a mai adăugat că îşi doreşte o familie, dar toate la timpul lor.

"În ultima vreme am tot fost întrebată dacă, pentru că gândesc aşa, îmi mai doresc totuşi să fiu într-o relaţie, dacă îmi doresc să îmi fac o families sau nu. M-a mirat pentru că nu am înţeles de unde venea această dilema. Faptul că mă simt bine cu mine nu înseamnă nici pe departe că nu îmi doresc o relaţie. Din contra.

Îmi doresc o relaţie cu care să fiu fericită şi nu am nevoie de o relaţie care să mă fac fericită! De fapt, asta e concluzia mea. Nu aştept pe cineva care să îmi dea fericirea, ci mi-ar plăcea să împart fericirea cu cineva. Pentru că experienţă îmi spune că a avea un iubit nu e sinonim cu a avea fericirea!" 

Mai multe