"Are personalitatea unui cartof!" Actriţa aleasă să o joace pe Prinţesa Diana, desfiinţată de public!
Filme despre viaţa Prinţesei Diana s-au tot făcut, nu este primul.
Dar fanii regretatei Prinţese a Inimilor au fost pur şi simplu contrariaţi de actriţa aleasă să o interpreteze pe mama Prinţilor William şi Harry, într-un nou film biografic.
"Chiar nu puteaţi găsi o actriţă britanică?", "Nici măcar nu arată la fel!". Sunt doar câteva dintre reacţiile fanilor lui Lady Di când au aflat numele vedetei care o s-o joace pe fosta nevastă a lui Charles.
Este vorba despre Kristen Stewart, în vârstă de 30 de ani, actriţă care o va interpreta pe Diana în filmul Spencer, a cărui acţiune se concentrează pe un eveniment din anii 90, un weekend în care Diana îşi dă seama că mariajul ei cu Charles este sortit pieirii.
Regizorul filmului, Pablo Larraín, şi-a apărat alegerea pentru rolul principal, susţinând că americanca este una dintre cele mai bune actriţe ale momentului.
"Kristen Stewart are personalitatea unui cartof. Cred că Margot Robbie ar fi fost o alegere mai bună pentru rolul Dianei", este una dintre părerile unui fan contrariat, postate pe social media.
Povestea filmului se concentrează pe trei zile pe care Diana le petrece la reşedinţa regală de la Sandringham, în Norfolk, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Voi ce spuneţi, e potrivită Kristen pentru acest rol?