Ce obiceiuri respectă membrii Prestige Orchestra şi ce planuri au anul acesta de Crăciun

Actualizat:
1 prestige jpg jpeg

S-au cunoscut cântând, s-au îndrăgostit şi îşi trăiesc viaţa pe scenă.  Proaspăt întorşi de la Potcoava de Aur, cel mai important eveniment muzical din Republica Moldova, acolo unde au susţinut un concert inedit, Iuliana şi Costin Ghinea, liderii Prestige Orchestra, ne dezvăluie planurile de Sărbători şi ne spun şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă în familia lor.

Crăciunul este sărbătoarea noastră de suflet care vine cu credinţă, pace şi un nou început prin Naşterea Domnului. Ne place să stam acasă în familie, în linişte, să pregătim preparate tradiţionale, să ascultam colinde şi să-i primim pe colindători cu mere, portocale şi covrigi, aşa cum am crescut la bunicii noştri la sat. Acum pentru că avem mai multe perechi de fini îi aşteptam la masa de Crăciun cu cadouri şi bunătăţi pregătite de noi. Mie îmi place foarte mult să gătesc şi lui Costin să meargă la  , cumpărături, aşa că noi ne ocupăm de toate preparatele pe care le punem pe masă.  Vom pregăti sarmale, salata boeuf, aspic de pasare, iar preparatele tradiţionale din carne de porc le luăm de la bunica mea de la ţară, asta este o tradiţie. Anul acesta vom sta acasă pe 24 şi 25 decembrie, iar pe 26 mergem la un eveniment la malul Mării", declară Iuliana Ghinea, solista Prestige Orchestra.



Recente pe Ok! Magazine

Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg
Amal și George Clooney, înainte de nunta lor din 2014, Profimedia jpg
DSC 1152 JPG
Odiseea jpg
Otniela (9) jpeg
Amal și George Clooney, GettyImages (3) jpg
Giulia Farnese, amanta lui Rodrigo Borgia devenit Papa Alexandru al VI lea   wikipedia   FOTO Instagram jpg
colaj travel Bulgaria  jpg
Joan Collins, GettyImages (3) jpg
Dagoș Bucur amenințat de vecini ca în serialul Trafic   FOTO Instagram jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Shakira, Profimedia (4) jpg
Jennifer Garner, Profimedia (7) jpg
Charlize Theron, Profimedia (5) jpg
Trump CM Profimedia (2) jpg
Camelia Șucu, alături de Prințul Albert și Prințesa Charlene la Balul Crucii Roșii de la Monaco   FOTO Facebook (2) jpg
Andreea Marin   FOTO Alex Gâlmeanu pentru Secret Nipple (1) jpg