Cine e Alina Gologan, câştigătoarea "Masterchef România", şi ce va face cu premiul de 50.000 euro
Concursul culinar de la Pro TV are o nouă câştigătoare, care a impresionat cu tenacitatea ei şi cu arta din farfurie.
Alina Gologan este marea câştigătoare a finalei “MasterChef”, difuzată, joi seară, la Pro TV. Ea a plecat acasă cu marele premiu în valoare de 50.000 de euro, după ce a încântat juriul cu talentul ei gastronomic.
Seara a fost una plină de emoţie, suspans şi adrenalină, atât pentru concurenţi, cât şi pentru juriul care a avut de luat o decizie foarte grea. Alina a intrat în finală alături de alţi 2 colegi, şi toţi au sperat că îi vor convinge pe Chef Hadad, Silviu Chelaru şi Cosmin Tudoran că este cel mai bun. Proba finală i-a dat, însă, mari bătăi de cap celei care avea în cele din urmă să câştige marele premiu. După îndelungi dezbateri, cei trei juraţi au declarat-o câştigătoare pe Alina.
“Mă simt extraordinar, nu mă aşteptam, mi s-au înmuiat genunchii, am picat în genunchi, am izbucnit în plâns, emoţiile au fost foarte mari, cursa a fost foarte strânsă, Cezar este un adversar de temut. Oficial, sunt cea mai bogată persoană din familia mea”, a declarat marea câştigătoare.
Cât despre bani, Alina ştie ce are de făcut: le va face cadouri prietenilor şi familiei, iar restul îi va investi chibzuit.
Alina Gologan este, la 29 de ani, o femeie independentă, care şi-a făcut un nume pe cont propriu. Ea este blogger în Timişoara. Alina mărturiseşte că cel mai mult îi lipseşte în viaţă mama ei, care este plecată în Italia de 14 ani, la muncă, dar care i-a fost alături în marea finală MasterChef.