Colegi de şcoală. Vedete care au făcut liceul împreună

30 martie 2017   News

Strigăm catalogul şi îi numim pe cei care au frecventat aceeaşi instituţie şcolară pe vremea când încă nu erau starurile de astăzi.

Lady Gaga & Nicky Hilton

Atunci când încă se numea Stefani Joanne Angelina Germanotta, Lady Gaga împărţea aceiaşi profesori cu moştenitoarea imperiului Hilton, la Convent of the Sacred Heart, din New York. Cântăreaţa chiar a vorbit despre fosta ei colegă, Nicky: “Ea şi sora ei, Paris, erau amândouă foarte drăguţe şi foarte curate. Însă eu nu am văzut-o niciodată pe Paris la liceu. De fapt, am făcut liceul doar cu sora ei, Nicky, cu toate că presa spune că am făcut şcoala cu surorile Hilton.”

Cameron Diaz & Snoop Dogg

Frumoasa actriţă a fost cea care a recunoscut că ea şi Calvin Broadus, adică faimosul rapper Snoop Doggy Dog, au fost colegi de şcoală: “Am mers la aceeaşi liceu. El era cu un an mai mare decât mine. Mi-l aduc aminte perfect, era foarte înalt şi slab. Şi purta mai tot timpul părul strâns într-o coadă de cal”, a povestit presei fosta elevă a liceului Long Beach Polytechnic High School din California.

Jessie J, Adele & Leona Lewis

Trei talente muzicale într-un singur liceu (dacă n-o punem la socoteală şi pe regretata Amy Winehouse, care a frecventat aceeaşi institiţie şcolară), BRIT School din Croydon. Însă prietene la cataramă erau numai Adele şi Jessie J. Ele obişnuiau să ia prânzul împreună aproape zilnic şi, bineînţeles, să fredoneze tot felul de melodii la modă în acel moment. “O ştiam pe Adele, chiar eram în acelaşi an cu ea la liceu. Ne pierdeam timpul împreună în pauze şi improvizam tot timpul mici show-uri muzicale. De fapt, compuneam fiecare cântecele ei şi le fredonam apoi împreună. Când Adele a început să cunoscă succesul, acest lucru m-a încurajat enorm şi pe mine”, a declarat JJ.

Scarlett Johansson & Jack Antonoff

Da, aveţi dreptate, cine e Jack Antonoff?! Păi, muzician american, iubitul actriţei şi realizatoarei serialului “Fetele”, Lena Dunham. Ei, iar în liceu – cum bănuiţi deja – se „bucura” de o notorietate şi mai mică decât în prezent. Dar asta nu l-a împiedicat pe Jack să-şi ia inima în dinţi şi să o invite în oraş pe frumoasa Scarlett Johansson. Şi, culmea, ea a acceptat şi chiar i-a devenit iubită stabilă pe perioada liceului Professional Children's School din New York.

Jennifer Aniston & Chaz Bono

Pe vremea când Chaz era de fapt Chastity şi Aniston nu era încă o divă hollywoodiană, cei doi au făcut liceul împreună şi, surprinzător sau nu, au găsit lucruri în comun pentru a le discuta în pauzele dintre ore. Fiica devenită fiul legendarei Cher şi Jennifer au frecventat împreună High School of Performing Arts din New York.

Mai multe